Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și devine vicecampioană mondială.
Echipa națională „FIRST Global Team Romania”, pregătită cu sprijinul „Smart::Bits”, echipa de robotică a Facultății de Informatică din UVT, a obținut locul al II-lea și medalia de argint la „Albert Einstein Award for FIRST Global International Excellence”, cea mai prestigioasă distincție acordată echipelor în cadrul „FIRST Global Challenge”, competiție internațională majoră de robotică pentru liceeni.
Prin acest rezultat, România devine vicecampioană mondială și înregistrează cea mai importantă performanță a sa în competiție, de la ediția din 2019 încoace. Desfășurat în perioada 7–10 octombrie 2026, la Incheon, în Coreea de Sud, evenimentul a reunit echipe naționale din peste 190 de țări.
Contribuția UVT la pregătirea lotului național se înscrie în parteneriatul cu „Nație prin Educație”, început în anul 2018. În cadrul acestuia, comunitatea „Smart::Bits” oferă elevilor sprijin în dezvoltarea soluțiilor tehnice și în pregătirea pentru cerințele competiției internaționale.
România a fost reprezentată de Laura Ionescu, Ada Comănescu, Ilinca Toloș, Tudor Dumitru și Constantin Victor Coacă, coordonați de mentorul Alin Dincă. Răzvan Țînca, Alina Roșoga și Matei Albu, din comunitatea „Smart::Bits”, alături de Robert Iridon, de la MAHLE România, au lucrat cu elevii la proiectarea, construcția și programarea robotului, la strategia de joc și la realizarea documentației inginerești, o componentă esențială a evaluării.
Premiul „Albert Einstein Award for FIRST Global International Excellence” recunoaște performanța de nivel înalt a roboților și respectarea valorilor fundamentale ale comunității „FIRST Global”: munca în echipă, inovația și cooperarea internațională.
Prezența UVT la această ediție a inclus și participarea în juriul tehnic internațional. Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, a fost selectat pentru evaluarea soluțiilor inginerești dezvoltate de participanți.
Supranumită „Jocurile Olimpice ale Roboticii”, „FIRST Global Challenge” aduce împreună liceeni care proiectează, construiesc și programează roboți, apoi concurează în alianțe internaționale. Tema ediției 2026, „Igniting Innovation”, a transpus pe terenul de concurs provocări inspirate de prevenirea și gestionarea incendiilor de vegetație. Sarcinile au simulat stingerea și izolarea unui incendiu, iar etapa finală a presupus urcarea roboților pe o structură, cu sprijin reciproc între membrii alianței.












































Comentarii prin facebook