Municipalitatea timișoreană nu se lasă și vrea să cumpere noi clădiri aflate pe malul Begăi. Acum le vizează pe cele de pe splaiul Tudor Vladimirescu nr. 19A, acolo unde sunt clădiri private, dar pe un teren al orașului. Aici funcționa clubul sportiv Voința.
Acolo există un teren cu o suprafață de 4.981 de metri pătrați, aflat în proprietatea Municipiului Timișoara. Acum, conducerea primăriei cere Consiliului Local aprobarea pentru ca cei de la Comisia de negociere a instituției să înceapă discuțiile cu proprietarii clădirilor.
Proprietatea cuprinde patru construcții, printre care clădirea fostului Club Voința, cu spații destinate activităților sportive, o popicărie, un bazin de înot, un vestiar și o clădire auxiliară. Acestea aparțin Societății Cooperative Modex Grup Timișoara, care a transmis municipalității o ofertă de vânzare.
Viceprimarul Paula Romocean deja vede cetățenii urbei făcând sport în acea zonă.
„Mă bucur de fiecare dată când văd timișoreni de toate vârstele la terenurile de pe malul Begăi, la cele de la Uszoda, în parcul de pe Alexandrescu sau la noile noastre baze sportive – Vasile Deheleanu și Costică Rădulescu. Asta ne arată că există o nevoie reală și că trebuie să mergem mai departe, iar fostul Club Voința este un spațiu pe care ne dorim să-l readucem în viața orașului. Vrem să valorificăm terenul orașului, împreună cu clădirile care acum sunt proprietate privată, iar primul pas este negocierea cu proprietarul. Malurile Begăi au un potențial foarte mare pentru sport și pentru activități în aer liber și ne dorim să avansăm în discuții”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.












































Comentarii prin facebook