Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița.
Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de dominare teritorială, Dumbrăvița a deschis scorul în minutul 11, atunci când Gunie a centrat de pe dreapta pentru reluarea cu capul a lui Andrei Burlacu, de la marginea careului mic.
Poli a preluat apoi controlul jocului și a reușit să întoarcă rezultatul până la pauză. Mai întâi, în minutul 22, Ovidiu Popescu a șutat de la 22 de metri, iar Enășescu a reușit să rețină în doi timpi. Ocazie mare pentru alb-violeți în minutul 28: Ștefanovici a centrat în fața porții de pe stânga, iar Chițu, în situație ideală, a fost blocat de Enășescu. Apoi, în minutul 33, după o respingere a defensivei oaspete, Pedro Paul a preluat la 18 metri și a șutat peste poartă, din poziție centrală.
Au fost situațiile care aveau să anunțe primele două goluri alb-violete. În minutul 39, la un corner de pe stânga, bătut la bara a doua, Andrei Artean a înscris cu capul. Iar în minutul 43, Vasluian a șutat de la distanță, mingea a lovit transversala și a ricoșat la Andras Huszti, care a înscris tot cu o lovitură de cap, 2-1 la pauză.
Imediat după începutul reprizei secunde, în minutul 46, Mihai Bonț a fost găsit la 20 de metri cu o minge peste defensivă, tânărul atacant l-a văzut ieșit pe Toroc și a înscris cu un șut elegant, cu boltă. Au urmat două ocazii mari ale alb-verzilor. În minutul 53, Gunie a recuperat la 20 de metri de poarta polistă, a scos pentru Curescu, iar șutul acestuia, peste portarul Rus, a mers direct în transversală. Iar în minutul 55, același Curescu a scăpat singur spre poarta adversă, dar a șutat moale și imprecis. Și dacă n-a fost să fie 3-2, s-a făcut 4-1, în minutul 56, atunci când Cosmin Gladun a deviat în proprie poartă un balon centrat de Chițu.
În ultima jumătate de oră, ritmul jocului s-a mai domolit, și pe fondul numeroaselor schimbări realizate de cei doi antrenori. Așadar, un succes clar cu 4-1 în acest amical, care nu a fost primul din acest sezon. Cele două grupări au mai jucat pe Electrica și în perioada precompetițioanlă, Poli câștigând și atunci, dar cu 1-0. Cele două grupări s-au „văzut” și oficial de două ori. 1-0 după 120 de minute în Cupă pentru Poli și un 2-2 care nu a ajutat pe nimeni în campionat.
În weekend-ul următor, Poli va juca la Suceava, iar Dumbrăvița, ultima clasată și sinura grupare fără victorie, joacă acasă cu Afumați.
Politehnica Timișoara (antrenor Dan Alexa): I. Rus – Huszti, P. Paul, C. Toma – Vasluian, Artean (cpt.), Ov. Popescu, Spătaru, Ștefanovici – Chițu, Bonț. Au mai intrat: Pânzariu – Benzar, C. Ene, Dolghi, E. Adam, Rotariu, Drăghici, D. Popa, Gârlonța, Nyarko, Vl. Morar
CSC Dumbrăvița (antrenor Florin Fabian): Enășescu – Popovici, Butnărașu, Șeroni (cpt.), Negrea, Gladun – Gunie, B. Vasile, Pădurariu, Dussaut – Burlacu. Au mai intrat: Toroc – Leczki, Datcu, Cibi, Curescu, D. Toma, Brîndaș, Paunovici, D. Kovacs, Doroiman, R. Sabău









































Comentarii prin facebook