Egal dramatic la Suceava, între echipa gazdă și SCM Poli în etapa a VII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Victoria putea fi obținută de oricare dintre combatante, dar rezultatul final a fost de 31-31.
Prima repriză a fost foarte echilibrată cu ambele echipe alternând la conducere. Gazdele au avut un final de primă parte mai bun si s-au instalat la conducere, 17-14. Amfitrionii s-au desprins și la cinci goluri diferență, 20-15, conducând apoi și cu 26-22. Bănățenii au revenit pas cu pas și au întors scorul pe final 29-31. Nu au știut însă să profite de finalul bun și au fost egalați, 31-31. Ultimul atac a aparținut alb-violeților, dar deși au avut suficient timp să înscrie golul izbăvitor, acesta nu a mai venit, 31-31 fiind scorul final.
Timișorenii au suferit o pierdere importantă pe drumul spre Suceava, muntenegreanul Risto Vujacic suferind o fractură de tibie și peroneu la un antrenament susținut la Bistrița.
Suceava: Șelaru, Rîpă – Radu 7, Balazs 6, Tîrzioru 5, Ilucă 3, Zarițchi 2, Chiruț 2, Bologa 2, Șerban 1, Grigore 1, Bruj 1, Gavriloaia 1. Antrenor: Bogdan Șoldănescu.
Poli: Pal, Terekhov – Ravnic 7, Kraljevic 6, Sadoveac 5, Ponciano 4, Boskos 3, Denysov 2, Ljubic 1, Gjelsvik 1, Szasz 1, Andrei 1, Trif. Antrenor: Sorin Sărăndan.









































Comentarii prin facebook