Octogenară, tâlhărită ziua în amiaza mare de o femeie de 56 de ani. Cum s-a terminat „acțiunea”

La data 27 iulie, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Urbană au fost sesizați despre faptul că o femeie în vârstă de 80 de ani, în timp ce se deplasa pe strada Coriolan Brediceanu, din Timișoara a fost deposedată de geantă de către o altă femeie în vârstă de 56 de ani.

Ulterior, persoana a fost reținută de către un martor, aflat la fața locului, respectiv de un bărbat în vârstă de 44 de ani.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, iar persoanele în cauză au fost conduse la sediul Secției 4 Poliție Urbană pentru audieri.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tălhărie și continuă verificările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelelor și imprejurărilor producerii faptei.

PS: Infractoarea avea 40 de ani, nu 56. Biroul de presă al IPJ a informat că femeia care a tâlhărit octogenara a dat intenționat o vârstă greșită, dar totul a intrat la normal, la secția de poliție.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ioanioan a spus: (iulie 28th, 2023 at 03:51 )

Cu așa justiție toți infractorii sunt liberi!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Se leagă… eșecurile. SCM Timișoara pierde și la Pitești

Început greu de an pentru baschetbaliști. FC Argeș își continuă seria bună din Liga Națională de Baschet Masculin, după ce a ajuns la șase victorii consecutive. Vulturii alb-violeți au trecut de SCM Timișoara, în Pitești Arena, cu scorul de 90-79, și au ajuns la un bilanț de 10-6, în timp ce bănățenii au acum o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se leagă… eșecurile. SCM Timișoara pierde și la Pitești
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Tragedie în intersecție! I s-a făcut rău la volan și nu a mai putut fi salvat

Luni dimineaţa, în jurul orei 09:40, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că unei persoane i s-ar fi făcut rău, în timpul staționării cu autoturismul la semafor, la intersecția străzii Aurel Popovici cu bulevardul Take Ionescu. Polițiștii au stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în intersecție! I s-a făcut rău la volan și nu a mai putut fi salvat
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Licitația pentru stabilirea firmei care va mătura străzile din Timișoara a fost anulată

Licitația pentru concesionarea activității de salubrizare a străzilor din Timișoara a fost anulată, conform informațiilor publicate în urmă cu câteva zile pe SEAP. Procedura fusese lansată de primărie încă din luna martie a anului trecut. În urmă cu aproape un an, Primăria Timișoara lansa licitația pentru ”Delegarea de gestiune, prin concesiune, a activităților de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru stabilirea firmei care va mătura străzile din Timișoara a fost anulată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează evenimentul prin care va începe seria de conferințe dedicate antreprenoriatului, care se vor desfășura în 2025. Conferința ”Afacerile viitorului. AI va face diferența?” va avea loc marți, 14 ianuarie la sediul UVT. Acțiunea e programată în amfiteatrul de evenimente A01 (sediul principal UVT, V. Pârvan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va influența inteligența artificială afacerile. Subiectul, în dezbatere la UVT
Luni dimineaţa, în jurul orei 09:40, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că unei persoane i s-ar fi făcut rău, în timpul staționării cu autoturismul la semafor, la intersecția străzii Aurel Popovici cu bulevardul Take Ionescu. Polițiștii au stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în intersecție! I s-a făcut rău la volan și nu a mai putut fi salvat
Suma plătită în trei luni, ultimele pe anul trecut, în cadrul programului denumit generic ”Laptele și cornul”, a ajuns în Timiș la 5,9 milioane de lei. Administrarea programului aparține Consiliului Județean Timiș, prin intermediul acestuia se oferă produse lactate, biscuiți și mere copiilor de la școli. Cele mai mari facturi au fost plătite pentru produsele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Laptele, biscuiții și merele pentru copiii școlari și preșcolari din Timiș au costat 5,9 milioane de lei în trei luni
Timișoreanca Anca Todoni a debutat duminică dimineață (la noi, ora 3, în Australia ora 12 amiaza) pe tabloul principal de la Melbourne, contra campioanei olimpice Qinwen Zheng. După două ore de bătălie mai strânsă decât o arată scorul, asiatica a mers mai departe, în trimp ce timișoreanca rămâne cu victoriile din calificări și cu un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la egal la egal cu numărul cinci mondial. Meci bun făcut de Anca Todoni la Melbourne
Top