Author Archives: Marcel Hoster

tren alstom

Noile locomotive electrice cumpărate de România vor deservi două rute spre și dinspre Timișoara

Noile locomotive electrice cumpărate de România vor deservi două rute spre și dinspre Timișoara

Locomotivele electrice noi cumpărate de România cu bani din PNRR vor deservi și două rute din Timișoara. De curând, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anunțat câștigătorul licitației organizate pentru cumpărarea a 16 astfel de locomotive, societatea desemnată să le furnizeze fiind Asocierea ALSTOM (Alstom Transport SA-lider, Alstom Transportation Germany GmbH-asociat) . Conform datelor prezentate de

O societate IT din Timișoara va furniza tabletele pentru buna derulare a alegerilor

O cunoscută societate timișoreană din domeniul IT va furniza tablete pentru SIMPV – Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot și de Prevenire a Votului Ilegal, în cadrul primului lot al unui contract lansat în licitație de către Serviciul de Telecomunicații Speciale – STS. În cadrul acestuia va furniza 35.000 de tablete, valoarea contractului

Timișoara a fost destinația inaugurală a singurului avion de pasageri produs în România

Aeroportul Internațional Timișoara se poate mândri că a fost prima destinație comercială a zborurilor realizate cu singurul avion de pasageri cu reacție produs în România,  ROMBAC 1-11. Acest zbor a avut loc pe 28 Ianuarie 1983, pe ruta București – Timișoara.  Cu indicativul YR BRA., acest avion a fost primul avion de pasageri cu reacție

Succes până în ultima zi. S-a tras cortina peste expoziția Brâncuși de la Timișoara/FOTO

Punctul principal al programului propus de Consiliul Județean Timiș pentru Capitala Culturală a Timișoarei,  expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, a ajuns la final. Succesul la public a fost unul deosebit, peste 130.000 de persoane au vizitat evenimentul, chiar și în ultima zi în care a fost deschis, duminică, în fața Muzeului Național de

Doar din toamnă cu tramvaiele pe Calea Stan Vidrighin

Tramvaiele vor circula din nou pe Calea Stan Vidrighin, spre platforma industrială din Calea Buziașului, cel mai devreme din toamnă. Aceasta dacă totul va merge cum trebuie pe șantierul cu lucrările rămase de executat. De curând au fost reluate lucrările pe bulevardul amintit, la intersecția cu strada 1 Decembrie 1918, aceasta fiind ultima etapă din

Se pregătește greva la Primăria Timișoara? Sindicatul Liber al Salariaților a demarat strângerea de semnături

Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Timișoara și din Serviciile Publice Aflați în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara a elaborat și a demarat distribuirea listelor prin care se strâng semnături în vederea participării la acţiuni de protest organizate în concordanță cu decizia Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), din care face parte. 

Mai multe șantiere din Timișoara, cu probleme. Firmele constructoare au fost amendate/FOTO

Primăria Timișoara, prin intermediul Poliției Locale, controlează modul în care se lucrează pe șantierele din Timișoara. Iar verificările scot la iveală numeroase probleme, care sunt sancționate. Astfel, pe in șantier de pe str. Circumvalațiunii, la nr. 1A, s-a aplicat o sancțiune contravențională de 2500 de lei pentru murdărirea carosabilului. De asemenea, deficiențele constatate trebuie remediate

Consiliul Judeţean face o scenă plutitoare pe lacul de la Muzeul Satului. Aici va avea loc Flight Festival

Consiliul Județean Timiș intenționează să solicite o finanțare europeană, pe programul de colaborare transfrontalieră Interreg România – Ungaria, în vederea amenajării pe lacul de la Muzeul Satului Bănățean, a unei scene plutitoare. Coincidență sau nu, organizatorii Flight Festival numai ce au anunțat că vor muta evenimentul de la Cioca la muzeu. Vineri, după dispute aprige,

Primăria Timișoara și Fundația Filantropia semnează un parteneriat pentru extinderea Liceului Teologic Ortodox

Primăria Timișoara și Fundația Filantropia doresc să extindă spațiul educațional existent la Liceul Teologic Ortodox ”Sfântul Antim Ivireanul”, prin intermediul unei noi finanțări. Municipalitatea este proprietar al spațiului unde își desfășoară activitatea liceul, care este operat de fundație. Pentru depunerea cererii de finanțare este necesară semnarea unui parteneriat. Pe 30 ianuarie, Consiliul Local al Municipiului

Ambasadorul Franței în România va susține o conferință la Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) reia seria conferințelor ”Ambasadori la UVT” și continuă și în acest an activitățile și proiectele de diplomație academică. Primul invitat din acest an cu un invitat de prestigiu, Nicolas Warnery, Ambasadorul Republicii Franceze în România. Conferința pe care acesta o va susține se va desfășura sub titlul „Le métier

Adăposturile civile din Timișoara vor fi semnalizate corespunzător/Foto

Adăposturile civile din Timișoara vor fi semnalizate corespunzător, prin amplasarea, la intrările blocurilor unde acestea sunt construite. Operațiunea a fost demarată, de asemenea, pe acestea va exista și un cod, care odată scanat, va prezenta o hartă a adăposturilor din oraș. De ceva timp, la nivelul primăriei a fost demarată punerea în legalitate și operaționalizarea

La Dumbrăvița se va ridica un nou magazin Dedeman, pe drumul spre Arad

Rețeaua de magazine de bricolaj Dedeman va construi la Dumbrăvița unul dintre cele mai moderne magazine din România, anunță primarul comunei periurbane a Timișoarei. Unitatea comercială va fi situată lângă magazinul unui alt retailer cunoscut, din același domeniu, situat tot la Dumbrăvița, pe drumul spre Arad. Conform lui Horia Bugarin, pentru zona unde se vor

Dominic Fritz

Primăria Timișoara a demarat controale la adăpostul Danyflor. Fritz cere intervenția DSV și a Poliției Animalelor

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, reacționează după ce în mediul public a apărut povestea relatată de o timişoreancă, după ce a vizitat adăpostul celor de la Danyflor, care se ocupă cu activitatea de ecarisaj în Timișoara. Respectiva persoană relata pe Facebook condițiile groaznice in care se desfășoară activitatea la adăpostul amintit. Intenția ei era să scoată

Oamenii Primăriei fac tăieri de corecție la pomii de pe strazile Timișoarei/FOTO

Echipele societăților care se ocupă cu întreținerea pomilor din Timișoara vor efectua, în perioada următoare, tăieri de corecție a arborilor, în toate zonele orașului. Aceste operațiuni sunt necesar atât pentru regenerarea coroanei arborilor, cât și pentru protejarea rețelelor aeriene de utilități, spun reprezentanții municipalității.  În această săptămână, echipele de la Barierra, Horticultura și Rogera au

Parcarea Modex rămâne blocată până luni

Protestul fermierilor, care are loc în zona zero a Timișoarei, poate continua, pentru încă cinci zile. Așadar, parcarea Modex, din Piața Huniade, rămâne și în perioada viitoare, timp de câteva zile, de ”expoziția” de tractoare. Primăria Timișoara a și aprobat deja prelungirea, așa că dacă vreți să parcați în spațiul din centrul Timișoarei va trebui

Programul Laptele și Cornul începe mai târziu. CJ Timiș rezolvă doar acum problema furnizorilor

Finalul ședinței de plen a Consiliului Județean Timiș a adus în prim plan o problemă care afectează școlilor din Timiș. Elevii nu au primit deocamdată produsele cuvenite prin programul ”Laptele și Cornul”, iar autoritățile județene, care se ocupă de implementare oferă explicații pentru situația existentă. Licitațiile pentru achiziția alimentelor au fost demarate doar de curând,

cale ferata

CFR Infrastructură a semnat protocolul pentru modernizarea infrastructurii feroviare dintre Reșița și Timișoara, pentru implementarea sistemului tram-train

Consiliul Județean Timiș a aprobat protocolul de implementare a unuia dintre proiectele căruia cei mai mulți îi prevesteau eșecul, cel prin care se va moderniza linia de cale ferată dintre Timișoara și Reșița, cu extensie Voiteni – Stamora Moravița – Frontieră. Alin Nica, șeful CJ Timiș, a fost mandatat să semneze protocolul ce a fost

Flight Festival merge mai departe în 2024 și lasă aerodromul Cioca pentru lacul de la Muzeul Satului Bănățean

Povestea Flight Festival, un succes răsunător în 2023, merge mai departe și în acest an. Evenimentul are loc între 21 și 23 iunie, dar locația va fi diferită. Aerodromul Cioca, potrivit și pentru numele festivalului, se schimbă cu malul lacului amenajat în incinta Muzeului Satului Bănățean.  Festivalul care a consacrat Timișoara ca destinație de top

O firmă din București va face documentația pentru refacerea parchetului și a sistemului de iluminat la Sala Constantin Jude

Suma de 114.200 de lei va fi primită de o firmă din București pentru a întocmi proiectarea și documentația aferentă proiectului de înlocuire a suprafeței de joc și a sistemului de iluminat la Sala Constantin Jude din Timișoara. Licitația organizată de Primăria Timișoara a fost câștigată de societatea Electra Luc Construct S.R.L. Proiectul ”Servicii de

Capitala Culturală de la Veszprem a atras 1,6 milioane de turiști

Deschisă înaintea Capitalei Culturale a Timișoarei, cea din Veszprem se încheie după ce capitala Banatului a tras cortina încă de la finalul anului precedent. Organizatorii din Ungaria au anunțat cifrele finale și spun că succesul evenimentului, care a fost unul regional, nu doar al orașului Veszprem, a fost total, dovadă fiind și cei peste 1,66

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.