Author Archives: Marcel Hoster

La Universitatea Politehnica Timișoara funcționează, în premieră, primele grupe de excelență

La Universitatea Politehnica Timișoara funcționează, în premieră, primele grupe de excelență

Odată cu debutul celui de-al doilea semestru al actualului an de învățământ, UPT vine cu o nouă premieră – formarea unor grupe de excelență, care să valorifice la maxim potențialul studenților și din rândul cărora să fie, eventual, selectați viitorii profesori sau specialiști de înaltă performanță. La inițiativa rectorului UPT, Florin Drăgan, au fost formate,

refugiati

Peste o sută de refugiați ucraineni au ajuns cu trenul la Timișoara/Foto

Coaliția Timișoara pentru Ucraina a ajutat, în noaptea de joi spre vineri, la găzduirea temporară a 114 refugiați ucraineni, sosiți cu un tren în orașul de pe Bega, de unde jumătate vor pleca mai departe. Timișorenii pot ajuta în continuare la acest proiect. 114 refugiați din Ucraina au ajuns aseară la Timișoara cu trenul, dintre

Studenții de la Universitatea de Vest Timișoara se reapucă de studiu în laboratoare cel târziu pe 11 aprilie

Universitatea de Vest Timișoara va relua acțiunile educaționale în format fizic, dar aceasta va avea loc treptat, în funcție de facutate, până pe 11 aprilie. Senatul Universității de Vest din Timișoara a analizat contextul și opțiunile pragmatic pentru reorganizarea activităților didactice din UVT în Semestrul al doilea al anului universitar în curs, după încetarea stării

Oferta turcească pentru tronsonul de autostradă cu ”tuneluri pentru urși” e neconformă, licitația se reia

După luni de zile de dispute, selecții inițiale și altele ulterioare, Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere a anunțat, joi seara, că oferta tehnică depusă pentru proiectarea și execuția secțiunii E și finalizarea secțiunii D ale lotului 2 din autostrada Lugoj – Deva, cea cu ”tuneluri pentru urși” este neconformă. Concluzia, ne chinuim în continuare

Salubrizare pe malurile Begăi și ale Behelei. Se curăță și luciul de apă

Joi, oamenii Primăriei Municipiului Timișoara, împreună cu Administrația Națională Apele Române – ABA Banat, inclusiv consilierii de specialitate din cadrul municipalității, au dat cu mătura în mai multe zone de pe canalul Bega și pe Behela. Se dorește salubrizarea malurilor și a luciului de apă. Se desfășoară o acțiune de curăţare a malurilor Canalului Bega

17 refugiați din Ucraina au ajuns și vor rămâne la Sânnicolau Mare. Vor primi locuri de muncă, iar copiii vor merge la școală

Un număr de 17 refugiați din Ucraina au ajuns și au decis să rămână la Sânnicolau Mare. Ei au fost primiți, cu ajutorul primăriei din localitatea timișeană, la vama Siret, fiind transportați aici. Și-au exprimat deja decizia de a rămâne, au asigurată cazare și masă și în curând vor primi chiar și locuri de muncă,

Alin Nica

Șeful PNL Timiș consideră administrația USR o plagă pentru Timișoara. Tabără nu poate fi schimbat din funcția de viceprimar decât printr-o alianță toxică USR – PSD

Zvonurile despre o eventuală schimbare a viceprimarului liberal Cosmin Tabără nu pot deveni realitate, avertizează șeful PNL Timiș, Alin Nica. Dar, există și un ”dar”, o alianță în consiliul local, între USR și PSD va putea duce la o asemenea schimbare, care ar fi în defavoarea timișorenilor, mai spune acesta. Nu se pune problema schimbării

Târgul de Paști ajunge în patru dintre cartierele Timișoarei

Casa de Cultură aduce din nou în prim plan ideea primarului Dominic Fritz, Timișoara Cartierelor, și organizează o nouă ediție a Târgului de Paști atât în zona centrală dar și în alte patru cartiere din oraș. Pot expune și comercializa doar cei care oferă produse specifice perioadei pascale. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a

terminal Aeroportul Timisoara

De pe Aeroportul Internațional Timișoara se poate zbura din nou spre Valencia

Timișorenii și nu numai pot zbura din nou de la Timișoara spre Valencia prin intermediul unei curse aeriene. Frecvența pe această destinație va fi de două ori pe săptămână. Aeroportul Internațional Timișoara anunță că de astăzi va fi reluat zborul direct către Valencia. Pasagerii care aleg această destinație vor fi la trei ore distanță de

Colterm

Liberalul Adrian Lulciuc atrage atenția asupra situației certificatelor verzi pentru Colterm: Dominic Fritz alege să îngroape orașul în datorii

Consilierul local liberal Adrian Lulciuc avertizează asupra faptului că cei de la Colterm sunt pe ultima sută de metri a perioadei în care se pot achiziționa certificatele verzi pentru anul precedent. Din păcate, societatea de termoficare nu a făcut niciun pas în acest sens. De această dată ar trebui achiziționate de Colterm aproape 190.000 de

Mihai Ritivoiu

Niciun cetățean ucrainean nu a cerut sprijin din partea autorităților din Timiș

Problema refugiaților ucraineni care au intrat în România a trecut (aproape) neobservată pentru autoritățile din Timiș. Niciun refugiat nu a cerut sprijinul acestora, a anunțat prefectul de Timiș, eventuala prezență a cetățenilor din țara vecină fugiți de război derulându-se prin intermediul persoanelor sau organizațiilor private. De la începutul conflictului, în România au intrat 320.000 de

Campusul școlar Lenau mai are de așteptat până va fi deschis pentru elevi. Lucrările, întârziate de descoperirile arheologice/FOTO

Elevii de la Lenau se vor muta într-un nou campus școlar, în zona Oituz, într-o clădire cu patru nivele, dar numai, cel mai devreme din viitorul an școlar. Viceprimarul Ruben Lațcău a fost într-o vizită pe șantier, pentru a vedea evoluția lucrărilor și starea vestigiilor arheologice care, de fapt, au întârziat lucrările. Șantierul pentru infrastructura

Timișenii iau cu asalt Serviciul Pașapoarte. Cererile de obținere sunt de două ori mai multe față de anul trecut

Războiul din Ucraina a dus la o cerere imensă de eliberare a pașapoartelor din partea cetățenilor. Serviciul de specialitate din cadrul Prefecturii Timiș lucrează la foc continuu, dar numărul de cereri de eliberare a documentului de identitate s-a dublat față de perioada similară a anului precedent. Sute de pașapoarte se eliberează zilnic la sediul Serviciului.

Poliția Locală și Primăria Timișoara au descoperit o groapă de gunoi ilegală unde o firmă ascundea deșeuri menajere și din construcții/FOTO

Departamentul de Protecția Mediului din cadrul Poliției Locale a descoperit la marginea Timișoarei un teren privat unde o firmă depunea tot felul de deșeuri în cadrul unei gropi de gunoi ilegale. O firmă de construcții care căra acolo deșeuri a fost deja amendată cu 40.000 de lei, urmează să fie sancționată și firma care se

Consiliul Județean Timiș anunță demararea lucrărilor la centrul de legume și fructe de la Tomnatic

Producătorii agricoli din zona de vest a județului Timiș vor avea la dispoziție posibilități noi de a-și vinde producția într-un mod mai facil, prin intermediul Centrului de Legume și Fructe pe care CJ Timiș îl ridică la Tomnatic. Instituția a anunțat că au fost demarate lucrările de construcție de aici. Primul centru de legume și

Mihai Ritivoiu

Prefectura Timiș va schimba locul de plecare în examenul de oraș pentru permisele auto. Două firme percepeau taxă pentru găzduirea plecării

Prefectura Timiș se pregătește să ofere o surpriză pentru două dintre școlile de șoferi din oraș. Deși, teoretic, examenul de obținere a permisului de conducere a autovehiculelor e gratuit, cele două școli vizate percepeau câte zece lei de candidat pentru faptul că de acolo se pleca spre examen. În cei  patru ani de funcționare a

Primaria Timisoara

Municipalitatea timișoreană se pregătește de introducerea digitalizării în procesul de lucru

Primăria Timișoara dă 800.000 de lei pentru realizarea unei importante părți din proiectul de digitalizare a fluxului de lucru din cadrul instituției. Marți a fost semnat contractul cu societatea timișoreană Eta2u care se va ocupa de proiect. Proiectul presupune achiziționarea unui sistem de digitalizare și automatizare a fluxurilor de lucru. Acesta este un pachet software

Reabilitarea străzilor Orăștie și Alpiniștilor e aproape de finalizare/FOTO

Primăria Timișoara ne anunță că firma desemnată să realizeze reabilitarea străzilor Orăștie și Alpiniștilor din Zona Modern este aproape de finalizarea investiției. Proiectul a fost lansat la licitație în 2020 pe ultima sută de metri a fostei administrații Robu. Zona este intens folosită de cei care intră în oraş pentru a evita aglomeraţia de pe

Universitățile din Timișoara sunt luate prin surprindere de decizia reluării activității în sistem normal și cer derularea în etape a procesului

Educația universitară reia, în următoarele zile, activitatea în sistem normal, cu prezență fizică la cursuri sau în căminele studențești, cel puțin teoretic, după ce starea de alertă nu se mai prelungește. Principalele instituții de învățământ superior din Timișoara, în ciuda lansării de păreri pro această decizie, cer informații de la Ministerul Educației despre cum să

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.