Un tânăr a ajuns la spital împuşcat în zona abdomenului, în urma unei altercaţii. Scandalul s-a petrecut vineri dimineaţă, în faţa unui bar aflat la ieşirea din Timişoara. Victima le-a declarat însă polițiștilor că s-a autoaccidentat și nu vrea să spună cine a fost agresorul.
A fugit pe camp ca sa scape de politisti
Urmărire vineri dimineaţa în Timişoara! Un tânăr de 28 de ani care conducea o maşină cu numere expirate a refuzat să oprească la semnalul unui agent de poliţie. Apoi şi-a abandonat maşina în camp şi a încercat să fugă.
Hoata prinsa dupa patru luni
O tânără de 29 de ani este cercetată de poliţişti după ce a furat 30.000 de lei din casa unui bătrân. Oamenii legii continuă cercetările, pentru a vedea dacă femeia nu are la activ și alte acțiuni similare.
Funeriu: „Este important sa intarim invatamantul profesional”
Sistemul de învăţământ profesional din România va fi schimbat începând cu anul viitor. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, s-a întâlnit, joi, la liceul Lenau cu reprezentanţi ai Clubului Economic German, pentru a discuta despre schimbările din învăţământul profesional.
Razie la magazinele de jucarii de pe Brancoveanu
Se apropie Crăciunul, așa că timișorenii se înghesuie la cumpărături. Unul din locurile preferate este zona Brâncoveanu, unde produsele sunt mai ieftine. Angajații Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului au luat la puricat, miercuri dimineață, magazinele de aici.
S-a sinucis de onomastica sotului si a fiicei!
Ar fi trebuit să petreacă alături de familie și de prieteni, dar acum se pregătesc de înmormântare. Fiica și soțul unei timișorence își vor aminti mereu cu groază de ziua de 6 decembrie.
A cazut dintr-un TIR si a murit pe soseaua de centura
Un cetățean marocan care vroia să ajungă ilegal în Germania și-a pierdut viața pe centura Timișoarei. Bărbatul a căzut din remorca unui autotren, trupul lui fiind găsit, după câteva ore, pe marginea șoselei.
Lovite pe trecerea de pietoni de un sofer baut
Grav accident de circulație pe Calea Aradului din Timișoara – două tinere au fost lovite de o mașină condusă de un șofer de 62 de ani, aflat sub influența alcoolului. Cele două studente, surori, traversau strada regulamentar, pe marcajul pietonal din dreptul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului.
Sinucidere ratata, la „episodul” al cincilea
A vrut să-şi pună capăt zilelor… din nou. Bărbatul de 30 de ani care a ameninţat că se aruncă de pe o clădire din Calea Şagului sâmbăta trecută a pus din nou autorităţile pe jar. De această dată, el s-a urcat pe o macara din Piaţa Iosefin din Timişoara. Trecătorii l-au văzut şi au sunat imediat la 112.
Politisti locali prinsi la braconaj
Trei bărbaţi sunt cercetaţi penal pentru braconaj şi nerespectarea armelor şi muniţiilor, după ce au fost prinşi la braconaj pe un fond de vânătoare din Timiş. Doi dintre ei sunt angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara.
Doi morti pe soseaua de centura a Timisoarei / FOTO
Tragedie pe şoseaua de centură a Timişoarei, chiar de Ziua Națională. Un bărbat şi fetiţa lui de patru ani au murit în urma unui accident rutier. Singurul supraviețuitor este un băiat de 13 ani, aflat în stare gravă la spital.
Carnatii si sunca, la control! / FOTO
Vine luna decembrie, iar vânzările de alimente vor crește spectaculos. Pentru ca timișorenii să nu aibă parte de surprize neplăcute, inspectorii de la Protecția Consumatorilor au trecut la controale în magazinele alimentare. Marți, zona vizată a fost cea a Pieței Traian, unde au fost găsite o mulțime de nereguli.
Se dau amenzi pentru lipsa anvelopelor de iarna!
Polițiștii timișeni au început să amendeze șoferii care nu și-au echipat automobilele cu anvelope de iarnă. Primul sancționat a fost oprit la Lugoj și a rămas și fără talonul mașinii. Controalele vor continua.
Sinucidere ratata, cu repetitie
Un bărbat de 30 de ani s-a urcat pe o clădire din Calea Șagului și a amenințat că se sinucide… din nou. Bărbatul este cunoscut deja de polițiștii timișeni , el fiind la a patra tentativă de suicid.
Hotii care au furat arma unui politist au fost prinsi
O săptămână – de atât au avut nevoie polițiștii pentru a-i prinde pe cei care au spart locuința unui coleg de-al lor. Cei patru bărbați care au dat spargerea au fost duși la audieri, iar unul dintre ei le-a arătat oamenilor legii unde au aruncat arma furată.
A murit strivit de un utilaj agricol
Un bărbat de 56 de ani şi-a pierdut viaţa joi pe un câmp din Timiş. El a fost prins sub un utilaj agricol, folosit la tăierea cocenilor.
Bărbatul lucra cele cinci hectare de pământ pe care le deţinea în localitatea Gruni, în comuna Belinţ.
Combustibil garla, lipsa din stocurile MAI
Peste 60 de tone de combustibil lipsesc din MAI! Ministrul Traian Igaş a cerut un control la mai multe instituţii din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar rezultatele sunt surprinzătoare.
Cocoana va sta patru ani la inchisoare
Adrian Cocoană, ucigașul cu Ferrari, va face patru ani de închisoare. Judecătorii Curţii de Apel Craiova au respins recursul acestuia și au menţinut condamnarea de patru ani de închisoare cu executare. De la moartea lui Lucian Reja au trecut mai bine de trei ani.
Revolutionari timisoreni, in greva foamei
Opt revoluţionari din Timişoara şi urmaşi ai celor ucişi în decembrie 1989 au intrat, marţi, în greva foamei. Oamenii sunt nemulțumiți că, după intrarea în vigoare a Legii 401/2011, indemnizațiile lor vor fi suspendate.
Frigul face primele victime din acest an printre oamenii strazii
Frigul instalat în ultimele zile a făcut primele victime. Doi oameni ai străzii au murit, de vineri până duminică, în Timișoara. În anii trecuți, persoanele fără adăpost au ajuns cu zecile la Urgențe, iar apoi s-au întors pe stradă. Totul, din lipsa unor servicii sociale adecvate.