Author Archives: deBanat.ro

Director adjunct al RATT face reclamă la epilatoare

Mare eveniment mare, într-una din serile trecute la Mall. Se inaugura un salon de epilare cu nu ştiu ce mare metodă revoluţionară. Invitate de onoare la această inaugurare aproape epocală au fost două obişnuite ale tabloidelor, dar şi Ionuţ Nasleu, mare director adjunct pe la RATT şi vicepreşedinte al PNL Timiş.

Pe cine deranjăm?

Vineri, 3 decembrie, puţin după ora 14, site-ul deBanat.ro a fost atacat de băieţi „pricepuţi”, care au început uşor, prin a şterge editorialele noastre. A urmat un atac şi mai murdar, concretizat prin postarea, în locul articolelor şterse rând pe rând, a unor injurii şi obscenităţi.

PD-L Timiş, la două capete

Lupta pentru supremaţia la vârful PD-L este pe zi ce trece tot mai antrenantă. Personalizată, disputa se poartă între tabăra condusă de Elena Udrea şi cea a lui Vasile Blaga. În această fază, ca pe tabla de şah, cele două tabere se bat pe filialele PD-L din ţară.

A dat şpaga înapoi!

În urmă cu vreo doi ani, o firmă austriacă, să-i spunem SC Zona Verde pe româneşte, a venit la Timişoara pentru a demara o afacere în domeniul imobiliar. A achiziţionat un teren unde urma să ridice un mare complex rezidenţial.

Paste cu legume

O reţetă foarte uşor de făcut, care nu vă ţine în bucătărie mai mult de un sfert de oră. Pentru patru porţii delicioase nu aveţi nevoie decât de 400 g paste, trei roşii, doi ardei, din care unul poate fi iute, şi câţiva căţei de usturoi.

Orez cu ciuperci

O reţetă simplă, pe care o puteţi prepara în ceva mai mult de un ceas. Pentru patru porţii aveţi nevoie de o cană de orez, 400 g de ciuperci şi o ceapă mai mare.

Supă-cremă de cartofi

Creştinii au intrat, astăzi, în postul Crăciunului. Timp de şase săptămâni, credincioşii se pregătesc pentru sărbătoarea naşterii lui Iisus Hristos.

Fâsâiala lui Grindeanu

„La noi, în PSD, e democraţie, nu ca la PD-L, unde preşedinţii sunt schimbaţi de la centru”, afirma, cu ceva timp în urmă, prim-vicepreşedintele PSD Timiş, Sorin Grindeanu, cu aluzie la schimbarea lui Dorel Borza cu Constantin Ostaficiuc.

Purtător de cuvânt la moara din Carani

Cunoscuta, pe vremuri, moară din Carani cam scârţâie în ultima vreme. Şi scârţâie greu, din toate încheieturile. Firma care o administrează, Aton Transilvania, este angrenată într-un război pe viaţă şi pe moarte cu fostul manager al societăţii, Nicolaus Mann.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.