Pastorala la Nasterea Domnului

Din mila lui Dumnezeu Nicolae, arhiepiscop al Timișoarei și mitropolit al Banatului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini şi creştine har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos!

„Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 10-11).

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Bunul Dumnezeu, de la Care vine „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit”, ne-a învrednicit să prăznuim împreună, cu bucurie şi cuget curat, Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care „a răsărit lumii lumina cunoştinţei”.

Aceste zile de praznic binecuvântat, luminate de razele stelei minunate, care i-a condus pe magii de la răsărit până la leagănul Pruncului Iisus, înmiresmate de frumuseţea negrăită a cântărilor din rânduiala sfintelor slujbe şi împodobite de armonia inegalabilelor noastre colinde, ne îndeamnă pe toţi să ne deschidem sufletul ca să strălucească în el lumina cunoştinţei de Dumnezeu şi să înţelegem că, prin Naşterea Domnului, ni s-a deschis calea mântuirii.

În noaptea sfântă a Crăciunului, cerul s-a unit cu pământul, îngerii au vestit păstorilor din Betleem că „s-a născut azi Mântuitorul” şi Fiul lui Dumnezeu, „întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria”. Aceasta este cu adevărat marea taină „a dreptei credinţe”, scrie Sfântul Apostol Pavel: „Dumnezeu s-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, …” (I Timotei 3, 16). Dumnezeu Atotţiitorul, Dumnezeu Atotputernicul, cel veşnic şi fără de sfârşit, cel nevăzut şi necuprins, se lasă cuprins şi văzut în chip de om, şi la „plinirea vremii” se face întru toate asemenea nouă, afară de păcat. Tâlcuind această taină mai presus de înţelegerea noastră, Sfântul Grigorie Teologul spune că, prin întrupare, „Fiul lui Dumnezeu a rămas ceea ce era (adică Dumnezeu) şi s-a făcut ceea ce nu era (adică om)”, fiind acum Dumnezeu-om.

Dreptmăritori creştini şi creştine,

Planul cel din veci al lui Dumnezeu, de mântuire a lumii, se descoperă în Sfintele Scripturi, încă de la creaţie. Cărţile sfinte ale Vechiului Testament au pregătit omenirea sute şi mii de ani pentru întruparea Mântuitorului, Care să-l salveze pe om din robia păcatului şi a morţii şi să-l repună în demnitatea de făptură a lui Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Atanasie cel Mare scrie aşa de frumos că „Fiul lui Dumnezeu s-a înomenit, ca pe om să-L îndumnezeiască”, adică să-l repună în calitatea de fiu al lui Dumnezeu prin har.

Opera de pregătire a lumii şi de mântuire s-a împlinit astăzi, când Fiul lui Dumnezeu se naşte din Sfânta Fecioară Maria, în Betleemul Iudeii. De aceea, putem exclama şi noi, împreună cu Sfântul Apostol Pavel că, „la plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5).

Momentul întrupării Mântuitorului a produs o stare de bucurie nemaiîntâlnită vreodată. „Cerul şi pământul în cântări răsună / Îngerii şi oamenii cântă împreună: Hristos se naşte, Domnul coboară / Îngerii cântă / Magii îl adoră /”, se aude în aceste zile de binecuvântată sărbătoare, când toată suflarea creştinească vesteşte prin străvechile colinde „că s-a născut Domn frumos / Numele Lui e Hristos”. „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” psalmodiau îngerii în noaptea sfântă a Naşterii Domnului. Păstorii din Betleem şi împrejurimi, după ce s-au închinat în faţa ieslei Naşterii, au vestit tuturor „cuvântul lor despre acest Copil” (Luca 2, 14 şi 17), magii veniţi din Răsărit cu daruri scumpe, ca reprezentanţi ai tuturor popoarelor dornice de mântuire, „s-au bucurat cu bucurie foarte mare” (Matei 2, 10).

Bătrânul şi dreptul Simeon, care de mulţi ani aştepta „mângâierea lui Israel” (Luca 2, 25), a fost răsplătit cu cinstea de a-L ţine în braţe pe Pruncul Iisus şi de a vesti lumii „mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor”, iar proorociţa Ana, „în vârstă de optzeci şi patru de ani şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni, vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuirea în Ierusalim” (Luca 2, 30-31 şi 37-38). Aşa a început inegalabila operă de propovăduire a învăţăturii despre mântuire către toţi oamenii, înfăptuită de apostolii şi ucenicii Domnului, până la marginile pământului. Mesajul mântuitor este subliniat în chip minunat de către Sfântul Apostol Pavel, care scria ucenicului său Timotei: „El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, iar acum s-a dat pe faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea prin Evanghelie” (Timotei 1, 9-10)

Dragi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Sfânta „arătare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la plinirea vremii”, o sărbătorim cu toţii în aceste zile binecuvântate, aşa cum prevestea înainte cu multe secole Psalmistul (Psalmul 71, 10-11). Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos sau a Crăciunului ne cheamă la mântuirea sufletului, la bucurie şi la pace, la smerenie, la puritate sufletească şi la dragoste faţă de Dumnezeu, la alinarea suferinţelor, lipsurilor şi a nevoilor semenilor noştri. Şi astăzi, ca şi acum două mii de ani, mulţi oropsiţi îşi trăiesc viaţa de pe o zi pe alta, căutând un loc pentru adăpost şi o bucată de pâine. Dacă Dumnezeu, din dragoste faţă de noi, S-a smerit pe sine şi a luat chip de rob, spre a ne readuce la starea paradisiacă pierdută prin păcat, se cuvine ca şi noi să-I arătăm, prin viaţa, credinţa şi faptele noastre, că suntem vrednici de iubirea Sa şi că, în sufletul nostru, arde candela nădejdii, a rugăciunii curate, a dragostei şi milei faţă de suferinzi şi flămânzi, de tinerii fără serviciu, de orfani şi de văduve, de vârstnicii singuri şi de bolnavi, dărâmând barierele indiferentismului, ale egoismului şi mândriei, ajutând „pe cei cu duhul umilit şi îmbrăţişând pe cei cu inima frântă” (Isaia 57, 15). Procedând aşa, sărbătoarea sfântă a Crăciunului nu se reduce la petreceri şi mese îmbelşugate, la purtarea unor haine scumpe, la împodobirea caselor şi a localităţilor, la întâlnirea cu familia şi cu prietenii, ci devine o sărbătoare a sufletului care-L caută pe Dumnezeu. Astfel ea pune un început al mântuirii şi al bucuriei veşnice la care ne cheamă Biserica: „Veniţi să ne bucurăm în Domnul, propovăduind taina ce ne stă în faţă. De acum, zidul cel despărţitor cade, sabia de foc se îndepărtează, heruvimul nu mai stă de pază la pomul vieţii, iar noi suntem părtaşi ai dulceţei celei din rai, de la care prin neascultare ne-am îndepărtat” (Vecernia Naşterii Domnului).

Cu aceste gânduri şi simţăminte vă urez fiecăruia sărbători binecuvântate şi rog pe Pruncul minunat născut în Peştera Betleemului să reverse peste noi toţi, belşug de daruri duhovniceşti, sănătate, pace şi întru toate bună sporire.

† Nicolae
Arhiepiscop şi Mitropolit