Sunt multe clădiri degradate în Timișoara, dar ca pe strada Ion Mihalache din zona Traian mai rar. Cel puțin trei imobile sunt un adevărat pericol pentru trecători, iar proprietarii lor ar putea fi impozitați, de anul viitor, cu 500%. Până atunci, sunt amendați de polițiștii locali.
Impozitele majorate cu 500% depind de o comisie care nu exista si un vot in CL Timisoara
De anul viitor, la Timișoara, cei care își lasă clădirile să se degradeze și nu își îngrijesc terenurile ar trebui să plătească impozite și de cinci ori mai mari. Până la 31 decembrie însă, „lista neagră” ar trebui aprobată, punct cu punct, în plenul CL, după ce a fost stabilită de o comisie specială. Aceasta nu există încă.
Inca aproape 60.000 de euro amenzi, pentru proprietarii nesimtiti de cladiri istorice
Încă 33 de asociații de proprietari din Timișoara ar putea plăti câte 8.000 de lei amendă, pentru că nu s-au apucat să repare clădirile pe care le dețin în zona istorică. Ele au fost controlate în urmă cu un an, au fost deja amendate pentru nepăsare, iar acum urmează alte verificări.
Inca patru asociatii de proprietari, amendate pentru nepasare si ruine
Polițiștii locali continuă să verifice imobilele istorice din Timișoara, ai căror proprietari au obligația să le întrețină. Alte patru asociații urmează să plătească acum, pentru că nu au catadicsit să se apuce de reparații, deși fuseseră somate.
Haina noua a Timisoarei si chilotul rupt in fund
Cu pomi, fără pomi, cu pavaj roșu și fără statuie cu Eugeniu de Savoya, centrul istoric al Timișoarei va fi un punct de atracție pentru turist ori timișoreanul cu chef de plimbare. Mai ales vara, când vor fi scoase terasele, iar autoritățile vor impune un anume tip de vitrine spațiilor comerciale.
Stoia si-a gasit un nou „prieten”: fostul „patron al primariei”, Marian Iancu / FOTO
Ce legătură există între fostul abator și fosta fabrică de ciocolată Kandia, în afară de faptul că ambele sunt, în prezent, niște ruine? Viceprimarul Traian Stoia susține că a găsit veriga care le unește: fostul patron al lui Poli. Social-democratul spune că Marian Iancu are legătură cu privatizarea celor două actuale ruine.
Vechea baie turceasca din Piata Libertatii va fi lasata la vedere
Ruinele vechilor băi turceşti, scoase la iveală în urma săpăturilor din Piața Libertății, vor putea fi admirate de toată lumea, în noua amenajare a zonei. Ele vor fi „scufundate” în pavaj și vor fi tratate special, pentru a nu fi deteriorate de intemperii.