Arhiva pentru eticheta: aeroportul international timisoara

avion aeroport

Aeroportul International Timisoara vrea 2 milioane de pasageri in 2018

Aeroportul International Timisoara vrea 2 milioane de pasageri in 2018

Aeroportul Internațional Timișoara a întregistrat creșteri pe toate planurile în anul recent încheiat, iar profitul a fost mai mult decât dublu. Planurile pentru 2018 sunt însă și mai îndrăznețe și merg către atingerea unui record absolut în materie de pasageri.

aeroport terminal

Terminale de 20 de milioane de euro la Aeroportul International Timisoara, pana in 2019

Aeroportul Internațional Timișoara a depășit 1,65 milioane de pasageri în 2017 și, în doi ani, estimează că se va apropia puternic de 3 milioane. Pentru că asta presupune și condiții mai bune pentru cei care vin sau pleacă de la Timișoara, în 2018 începe o investiție de 20 de milioane de euro. Este vorba despre construirea a două noi terminale.

lufthansa

Zburam zilnic de la Timisoara la Frankfurt-am-Main. De aici sunt peste 300 de legaturi cu intreaga lume

Pasagerii din vestul României pot zbura acum direct de la Timișoara către Frankfurt, cel mai mare hub Lufthansa. Aeroportul german este poartă de legătură spre peste 300 destinații din întreaga lume, printre care Buenos Aires, Rio de Janeiro sau Bangkok.

Tot mai multi romani pleaca in vacanta cu avionul de la Timisoara. Crestere spectaculoasa fata de anul trecut

Ultima cursă de vacanţă a adus turiştii din Antalya pe Aeroportul Internaţional Timişoara la începutul lunii octombrie. Sezonul estival este oficial, iar datele sunt mai mult decât îmbucurătoare. Tot mai mulți români aleg să plece în concedii de la Timișoara.

Pasagerul 1.000.0000 pe Aeroportul Timisoara e din Deva si sta la Bruxelles / FOTO

Stă de cinci ani la Bruxelles și, când a venit în România în vacanță, a avut parte de surpriza vieții ei. Elena Gabriela Avram este din Deva și este pasagerul cu numărul 1 milion care a tranzitat, în acest an, aeroportul de la Timișoara. A fost sărbătorită cu șampanie, brioșe cu frișcă și baloane și a primit și premii.

orarul

Aeroportul Internaţional Timisoara, cu 70% mai multi pasageri decat anul trecut, in patru luni

Aeroportul Internaţional Timişoara a avut cea mai mare creştere din România în ceea ce privește numărul de pasageri din primele patru luni ale anului. Dacă la nivel naţional creşterea a fost de 30% faţă de perioada similară a anului trecut, la Timişoara a fost de peste 70 de procente.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.