Cu ochii pe cer: doar 10 zile pana la Timisoara Air Show

Toți cei care iubesc piloții și minunatele lor acrobații sunt așteptați la un eveniment inedit. A patra ediție a mitingului aerian de pe Aeroportul Internaţional Timişoara va avea loc pe 10 iunie, însă, spre deosebire de anii trecuți, showul va avea loc seara.

Pe 10 iunie, de la ora 19, aveți program la Aeroportul Internaţional Timişoara. E miting aerian cu o mulţime de surprize. Veți putea admira piloţii de la Forţele Aeriene Române, care vor fi prezenţi cu escadrila de elicoptere şi cu avioanele militare MIG21. Formaţia Asalt va face o demonstraţie pe cer, iar în premieră va fi prezent şi singurul avion biplan din România. Iacării Acrobaţi vor zbura alături de Jurgis Kairys, pilotul lituanian care face adevărate spectacole pe cer. La final, veți avea parte de un un concert cu hiturile AC/DC, cântate live de formaţia The Rise of The City King (The R.O.C.K). „Putem spune că am reuşit să reînviem o tradiţie în zona de vest a ţării, cea a spectacolelor aeriene. Am vrut să evităm orele prânzului, când temperaturile sunt extrem de ridicate, şi am decis să începem evenimentul după-amiaza, iar piloţii au promis şi ei că vor pune la punct un spectacol antrenant”, spune Daniel Idolu, directorul AIT. Accesul este gratuit şi va fi permis de la ora 18. Se va asigura o parcare de peste 3.000 de locuri în apropierea evenimentului. De asemenea, se va putea ajunge direct în parcarea aeroportului cu mijloacele de transport în comun (autobuze RATT). Pentru organizarea evenimentului, Aeroportul Internaţional Timişoara se bucură de sprijinul CJ Timiş, al Asociaţiei Patronale a Aeroporturilor din România, precum şi al unor instituţii publice şi societăţi comerciale. Toate informaţiile sunt accesibile şi pe site-ul oficial al aeroportului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece

Atât Ilie Bolojan, cât şi Dominic Fritz au afirmat, în ultimele ore, că PNL şi USR nu vor mai reveni la masa negocierilor, alături de PSD, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de noua alianţă PSD-AUR va trece prin parlament. De altfel, PNL şi USR au în acest sens rezoluţii votate de conducerile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timișoara începe campania de apărare a titlului la rugby în 7

Campionatul Național de Rugby 7s începe la finalul acestei săptămâni. Primul turneu se dispută la Iași, sâmbătă, 2 mai. În prima fază, a grupelor, SCM USV Timișoara va înfrunta Știința Petroșani (de la ora 10:20) și CSU Arad (11:20). Meciurile de rugby în 7 se joacă în două reprize pe durata a câte 7 minute....
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timișoara începe campania de apărare a titlului la rugby în 7
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Zona ultracentrală a Timișoarei rămâne cea mai scumpă din punct imobiliar

Timișoara deține primul loc al clasamentului în care interesul pentru locuințe a crescut cel mai mult în primul trimestru al acestui an. Cererea pentru locuințele vechi a crescut în patru dintre cele mai mari orașe din România pe parcursul trimestrului I față de finele anului trecut. Cel mai mare avans a putut fi observat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zona ultracentrală a Timișoarei rămâne cea mai scumpă din punct imobiliar

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea Horticultura a demarat proiectul de regenerare și reînnoire a arborilor din Cimitirul Calea Șagului. 125 de ulmi și 125 de mesteceni, pregătiți pentru a fi plantați în cimitirul din Calea Șagului, administrat de Horticultura.  În prima etapă au fost marcate amplasamentele celor 125 de ulmi și 125 de mesteceni, ulterior săpate gropile necesare plantării....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura a demarat proiectul de regenerare a arborilor din Cimitirul Calea Șagului
Joi, 30 aprilie, primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, şi echipa de proiect din Primăria Ghiroda, au participat la o întâlnire de lucru în Ungaria, cu partenerii din Bihartorda, în cadrul proiectului „Mobility in Green”. Proiectul este finanțat prin programul Interreg România-Ungaria, prin care Ghiroda beneficiază de investiții în mobilitate sustenabilă. Valoarea totală a propioectului ester...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delegaţie a Primăriei Ghiroda, întâlnire de lucru în Ungaria cu partenerii maghiari ai proiectului „Mobility in Green”
Universitatea de Vest Timișoara inaugurează un nou spațiu practic pentru comunitatea academică și studențească, dar și pentru mediul de afaceri local. Noul Hub Cowork va oferi comunității un cadru primitor pentru întâlnirile profesionale și educaționale, dedicat activităților practice și dezvoltării, pentru învățarea bazată pe activități de proiect. Noul spațiu e realizat cu o bancă, „UniCredit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va fi inaugurat un nou spațiu de coworking
Clădirea Casei Austria din cadrul Spitalului Județean Timișoara va trece printr-o transformare importantă urmând să fie modernizată în urma unui proiect cu finanțare europeană și de la bugetul județului. Aceasta urmează fie reabilitată, renovată și dotată. Valoarea investiției va fi de peste 50 de milioane de lei. În ultima ședință de plen a Consiliului Județean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul modernizării Casa Austria merge înainte. CJ Timiș acoperă mare parte dintre cheltuieli
Maternitatea Odobescu, parte a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, oferă servicii medicale complete pentru mamă și nou-născut, de la monitorizarea sarcinii și naștere, până la îngrijire specializată în neonatologie. Unul dintre punctele forte ale maternității îl reprezintă Secția de neonatologie, unde sunt asigurate îngrijiri la cel mai înalt nivel pentru toate categoriile de nou-născuți....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
În Sala Mare a Senatului din cadrul Rectoratului Universității Politehnica Timișoara a avut loc ieri sesiunea de instruire bilunară a arbitrilor și observatorilor de arbitri din cadrul CJA Timiș, un moment important dedicat atât pregătirii profesionale, cât și dezvoltării arbitrajului județean. Unul dintre punctele centrale ale întâlnirii a fost predarea sistemelor de comunicare pentru arbitri,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție importantă în „cavalerii fluierului”! Din acest weekend, arbitrii ce oficiază la Liga 4 vor avea sisteme moderne de comunicare
Asociația Poli organizează, pe data de 9 mai, Crosul Caritabil, un eveniment dedicat sprijinirii animalelor aflate în nevoie. Sub mesajul „Alergăm pentru cei care nu pot spune ce au nevoie”, evenimentul își propune să aducă împreună comunitatea timișoreană într-o acțiune simplă, dar cu impact real: fiecare pas parcurs se transformă în ajutor pentru animalele salvate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Poli ne invită să alergăm pentru animalele salvate și îngrijite de organizație
Începutul lunii mai aduce în Iulius Town „o lume a copiilor”, unde cei mici sunt invitați să descopere exponate gigant din era preistorică, piese de teatru interactiv și să pășească în lumea artelor imersive. În parcarea VIP UBC 0, „Expoziția de Dinozauri și Plante Carnivore” este deschisă pentru toți curioșii, MINA Museum of Immersive New...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Minivacanță la Iulius Town: Expoziția Dinozaurilor și Plantelor Carnivore, spectacole interactive la MINA și teatru pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.