Cea mai mare unitate sanitară privată din vestul României a intrat în insolvență. SC Athena Hospital a solicitat deschiderea acestei proceduri, din cauza unor datorii de circa trei milioane de lei pe care nu le mai poate achita. În ultimul an, „mascații” au devenit o prezență obișnuită la poarta spitalului.
Directorul de la Athena, trimis in judecata dupa ce a decontat servicii medicale inexistente
Directorul Spitalului Athena a fost trimis în judecată pentru înşelăciune şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Dan Alexandru Szabo este acuzat că a decontat prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş servicii medicale fictive.
Patronul Spitalului „Athena” este arestat la domiciliu
Tribunalul Timiş a decis, vineri, ca medicul grec Konstantinos Giatras, acuzat de trafic de ovule, să fie arestat la domiciliu pentru următoarele 20 de zile. Celelalte persoane implicate în acest dosar sunt cercetate în stare de libertate.
Medicul Giatras, de la Clinica Athena, retinut 24 de ore
Audierile în cazul traficului de ovule de la Spitalul Athena s-au încheiat abia vineri dimineață. Au dat declarații în fața anchetatorilor șase persoane. Medicul Konstantinos Giatras a fost reținut pentru 24 ore. Ulterior, aceeași măsură a fost decisă și în cazul șefei de laborator.
Un nou scandal la Spitalul Athena: medici acuzati de trafic de ovule! / FOTO
Mascații au luat cu asalt din nou, joi dimineață, Spitalul Athena. Directorul clinicii, medicul grec Konstantinos Giatras, este acuzat de trafic de ovule. El a fost adus de acasă de anchetatori, care au început și percheziționarea spitalului. Din primele informații, în rețeaua de trafic de organe sunt implicați medici și asistente de la spitalul private, dar trei „donatoare” și 12 mame-surogat.
Directorul de la Athena a fost eliberat
Directorul spitalului privat Athena va fi cercetat în stare de libertate. El a făcut recurs la măsura arestării preventive, iar acesta i-a fost acceptat. Dan Szabo este cercetat, alături de asistenta șefă Claudia Dota, pentru înșelăciune și fals în înscrisuri.
Directorul de la Athena, arestat pe 29 de zile pentru pacientii falsi trecuti in acte
Directorul spitalului Athena, Dan Szabo, a fost arestat preventiv pe 29 de zile. Hotărârea poate fi atacată cu recurs. Asistenta-şefă a unităţi sanitare este cercetată în stare de libertate. Cei doi sunt acuzaţi de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, într-un scandal uriaș, în care au fost inventați peste 500 de pacienți, doar pentru a lua bani de la casa de asigurări.
Descinderi la Clinica Athena
Unul dintre cele mai mari spitale private din vestul României a fost percheziționat miercuri dimineață. Polițiștii de la Investigarea Fraudelor au descins la Clinica Athena, unde ar exista suspiciuni că au fost făcute decontări false de servicii.