Ce mare fericire a fost pe primarul Nicolae Robu când, în sfârșit, a venit primul vaporetto în Timișoara. Apoi au venit și altele, pentru care primăria a achitat în total nu mai puțin de șapte milioane de lei. Aceste vaporașe urmau să fie integrate în transportul public, să se bucure de ele toți timișorenii.
Ecluza de la Sanmihaiu Român, reabilitata cu bani europeni! Totul, pentru ca Bega sa redevina navigabila
Proiectul IPA care va susține reabilitarea Canalului Bega, pentru ca acesta să devină din nou navigabil, va aduce României aproape şapte milioane de euro. Cea mai mare parte a acestei sume va fi folosită pentru reabilitarea nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român.
Ziua Marinei nu va fi celebrata oficial la Timisoara
Pentru al doilea an la rând, timișorenii nu vor avea parte, de Ziua Marinei, de spectacole pe Bega. Autoritățile locale nu vor marca acest moment, deși au nu numai puțin de șapte vaporașe. Ultima dată, Ziua Marinei a fost celebrată oficial în 2014.
Pesti morti pe Bega, in zona Utvin! / FOTO
Mergi cu bicicleta pe pista creată de-a lungul Begăi, spre Serbia, și ceea ce ar fi trebuit să fie o plimbare de plăcere se transformă într-o experiență… de groază. Asta, pentru că, susține un timișorean, la Utvin, pe Bega plutesc o mulțime de pești morți.
Cod portocaliu de inundatii pana duminica, pe Timis, Bega si Barzava
Pericolul de inundații în vestul României nu a trecut încă. Până duminică sunt în vigoare un cod galben și un cod portocaliu pe mai multe râuri. Se vor înregistra viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, dar şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
Pe Bega, cu vaporasul, la 1 leu! Superoferta pentru turisti, dupa ce se termina probele
Cele șapte vaporașe sunt în continuare în probe și fac curse pe Bega în fiecare după-amiază. La finalizarea testelor, care nu se știe când va avea loc exact, vaporettele vor intra în circuitul de transport în comun, dar vor face și curse de agrement, la prețul de… 1 leu de persoană. Primarul Nicolae Robu crede că oferta va fi irezistibilă pentru turiști!
Incolonarea si… pe Bega! Toate cele sapte vaporase ale Primariei Timisoara au fost lansate la apa
Gata! Primăria Timișoara a cumpărat toate cele șapte vaporașe pentru plimbări pe Bega. Ultimul dintre ele, cel denumit Ferdinand, a ajuns și el, iar timișorenii ar putea avea parte de un spectacol inedit. Este vorba despre o plimbare cu toate cele șapte vaporette.
Coduri galbene si portocalii de inundatii in vestul Romaniei
Nu scăpăm de probleme, cel puțin până luni seară. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor a emis mai multe avertizări pentru râurile din vestul României. Este vorba despre coduri galbene și portocalii de inundații.
Cod galben de la hidrologi! Pe Timis si Bega
Nu scăpăm de pericolul de inundații! Hidrologii au emis o nouă avertizare, bazată pe prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore.
Toate cele sapte vaporase vor fi la Timisoara pana la finele lunii, testele continua
Toate cele șapte vaporașe vor fi la Timișoara până la finele lunii iunie, dar nu se știe exact de când vor putea fi integrate în sistemul de transport în comun. Până atunci, vor circula în regim de… „testare în exploatare”.
Timisoara se joaca de-a Titanicul! Ambarcatiunile ecologice s-au intrecut pe Bega
Mai mari sau mai mici, sofisticate sau minimaliste. Așa au arătat ambarcațiunile ecologice care s-au întrecut, duminică, pe Bega. Este vorba despre concursul „Make it! Race it! Recycle it!”, care-și propune să-i învețe pe timișoreni să fie mai responsabili în ceea ce privește reciclarea selectivă.
1.250 de plimbareti pe Bega, la primele probe! Se asteapta si celelalte trei ambarcatiuni
Nu mai puțin de 1.250 de curioși, din Timișoara, Arad și alte localități s-au plimbat, duminică, cu vaporașele pe Bega. Cel puțin asta spune edilul Nicolae Robu, care consideră că plimbările de probă au fost un adevărat succes. În ceea ce privește sosirea celorlalte trei ambarcațiuni și folosirea lor pentru transport public încă nu există răspunsuri certe.
Sa ne dam in barci pe Bega! Eveniment inedit la Timisoara, de Ziua Mediului
Chiar dacă „pică” în aceeași zi cu data alegerilor locale, timișorenii sunt invitați să ia parte la un eveniment cu totul special. Este vorba despre „Make it! Race it! Recycle it!”, o competiție cât se poate de amuzantă, care atrage atenția asupra importanței reciclării.
Timisorenii s-au dat in barci! Vaporasele au iesit pe Bega… deocamdata, in probe / FOTO
Timișorenii au avut, sâmbătă, ocazia să vadă cum funcționează celebrele vaporașe ale primăriei. Zeci de curioși s-au înghesuit să facă plimbarea, așteptându-și rândul în soarele dogoritor. Deocamdată ambarcațiunile sunt în probe, însă Primăria Timișoara promite că în viitor ele vor fi folosite pentru transportul în comun șiplimbări de recreere, dar și pentru evenimente private.
Poftiti in vaporetto! Vaporasele ies sambata pe Bega
Vaporettele ies la plimbare pe Bega! Sâmbătă sunt anunțate „probele funcționale”, așa că, dacă vreți să vedeți cum e cu vaporașul pe Bega, sunteți așteptați la Flora. Ambarcațiunile pot fi văzute, de două săptămâni, în zona Podului Tinereții.
Nu pe apa, ci in parc, dar la fel! Fantana lui Robu are teren, urmeaza si proiect / FOTO
E sigur: nu vom avea fântână muzicală pe Bega, dar s-ar putea să avem, într-o bună zi, în Parcul Botanic. Consilierii locali au aprobat, în ultimul plen, pregătirea terenului pentru o investiție care nu se știe când va putea fi realizată efectiv. Chiar dacă va fi în parc, nu pe apă, ea va avea jocuri de lumini și muzică așa cum s-a dorit inițial!
Decebal, la apa! Primul vaporas a facut o cursa de test intre Iosefin si Flora / FOTO + VIDEO
Din depoul RATT, pe trailer, ridicat cu macaraua și… depus pe apă! Vaporașul Decebal TM a făcut miercuri prima cursă pe Bega, din zona Iosefin până la Flora. Alte două ambarcațiuni vor fi testate, iar cea de-a patra a ajuns, tot miercuri, la Timișoara. În două săptămâni, vaporașele ar putea face primele curse de agrement.
Avem administratie portuara! Vaporettele ies pe Bega in teste
Consilierii locali au adoptat, marți, după unele discuții, înființarea administrației portuare a Portului Timișoara. Aceasta va trebui să reglementeze situația canalului Bega, astfel încât să poată fi stabilit un „orar” pentru agrement, sport și transport în comun. Miercuri, vaporașele ies în teste pe Bega.
Pana sa se plimbe pe Bega, vaporasele trebuie inmatriculate, iar Timisoara trebuie sa aiba port
Vaporașele Primăriei Timișoara trebuie înmatriculate înainte ca ele să poată circula efectiv, iar municipalitatea mai trebuie să înființeze și un port. Sunt pașii care mai trebuie parcurși până când timișorenii vor putea călători pe Bega cu mult așteptatele vaporetto.
De sase ori si nimic! Primaria face a saptea licitatie pentru biciclete pe malul Begai
Șase licitații și degeaba! Primăria nu reușește să cumpere cele 140 de biciclete pentru cele nouă stații amenajate pe malul Begăi. La licitații nu s-a prezentat până acum nimeni, iar reprezentanții PMT nu reușesc să găsească o explicație pentru aparentul dezinteres al firmelor.