Vaporasele sunt tot in aer! Apele Romane: Sunt aspecte care nu pot trece la Primaria Timisoara

Mai e mult până departe! Apele Române spun că va mai dura ceva până va fi clarificată situația celor șapte vaporașe cumpărate de Primăria Timișoara. Titu Bojin, directorul ABAB, crede că situația ar fi putea deblocată în primăvara lui 2017, dar unele chestiuni nu vor putea trece niciodată în administrarea primăriei.

vaporase

Cele șapte vaporetto cumpărate de Primăria Timișoara sunt trase pe dreapta cel puțin până la primăvară, și nu din cauza faptului că se apropie înghețul. În acest moment, nu există o variantă legală pentru ca ele să poată fi integrate în sistemul de transport în comun. „Trebuie ca Administraţia Apelor să intre într-o structură, nu ştim, juridic, împreună cu primăria (…) Noi nu putem să cedăm suprafaţa de teren pe care am amenajat staţiile, fiindcă am pierde fondurile europene. Administraţia Apelor nu vrea să cedeze către primărie tot ce înseamnă canalul Bega, deşi bine ar face să cedeze, pentru că văd că nu are fonduri nici să cureţe Bega”, declara, la finele lunii, noiembrie, primarul Nicolae Robu. Lucrurile se văd însă cu totul altfel dinspre Ape. Directorul ABAB, Titu Bojin, consideră că sunt mai multe aspecte de lămurit. „În primul rând va trebui să clarificăm cine se ocupă de circulaţia vaporaşelor (…) Cred că nu are nicio legătură cu activitatea RATT, va trebui să se constituie o societate, probabil în jurul Apelor Banat”, afirmă Bojin.

Bojin crede că situația poate fi deblocată, dacă există bunăvoință, dar nu are nici el o soluție concretă. „Sper ca împreună cu primăria să găsim modalitatea cea mai bună pentru ca, începând din primăvara anului 2017, vaporaşele să poată circula. Nu se pune în discuţie doar circulaţia vaporaşelor pe tronsonul timişorean al Begheiului, ci trebuie să vedem mai larg. Asigurarea nivelului de apă pentru circulaţia în Timişoara începe de la Barajul Surduc şi de la izvoarele Begheiului. Nu putem discuta despre activităţi secţionate, noi avem obligaţii ca apa din Bega, la ieşirea din ţară spre Serbia, să aibă anumite calităţi pe care să le asigurăm în graniţă, inclusiv un anumit debit pe care trebuie să-l aibă la frontieră. Sunt aspecte care nu cred că vor putea fi trecute vreodată de la Apele Române la PMT”, a mai declarat Titu Bojin. Confrom directorului ABAB, oricum, până să se treacă la intrarea efectivă a vaporettelor în circuit, mai sunt de rezolvat niște probleme. „Mai trebuie făcute staţii de alimentare pentru vaporaşe, staţii de descărcare pentru reziduurile adunate pe vapoare, trebuie formată o echipă de intervenţie în cazuri nedorite, încă nu sunt «marinarii» învăţaţi cu tot ceea ce se întâmplă în caz de accidente….”, a conchis Bojin. Cele șapte vaporașe au costat 7 milioane de lei și, pe durata acestei veri, au făcut doar ture de agrement, gratuite, cu timișorenii care au vrut să vadă cum e pe Bega.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Ron a spus: (decembrie 8th, 2016 at 12:40 )

Am mai spus-o: bani aruncați pe apa sâmbetei (7 milioane de lei!) doar pentru ca Robu să mai poată tăia niște panglici, sub reflectoarele televiziunilor. Doar ambiții deșarte ale unui individ frustrat și megaloman, chitit să aunce cu banii orașului doar pentru a-și face el poftele. Lui Robu i s-a spus din start că nu va putea exploata aceste cutii din plastic, vândute drept „vaporetto” pentru că nu are un cadru legal pentru asta, dar nu a luat în seamă nicio observație, nicio atenționare provenită de la cei care se pricep, pentru că această opinie nu coincida cu pofta ce-a poftit-o „estompatul”. La această sumă aruncată pe geam se poate adăuga și cea de 10 milioane de euro pentru faimoasa Semaforiadă, bani plătiți firmei Swarco pentru puzderia de semafoare din oraș, care, marea lor majoritate, nici nu funcțonează (mai bine așa!) pentru un proiect de management al traficului auto făcut pe 80% fonduri UE. Mă tem că Timișoara va trebui să dea acești bani înapoi, pentru că Semaforiada este un dezastru. (Sensuri giratorii încojurate de semafoare nefuncționale, între altele). Și pariez că firma Swarco a și intrat în insolvență, în vederea dispariției sale din scripte.

ROBU NICOLAE DE TIMISOARA OT BOCSIG a spus: (decembrie 8th, 2016 at 13:01 )

PESEDISTI, PESEDISTI PESTE TOT! DOAR PESEDISTI DIN GRUPUL ANTI-TIMISOARA. PESEDISTI EVERYWHERE! MEDICAMENTE! MEDICAMENTE NU SUNT NICIUNDE. RUSINE, PSD!

gielu a spus: (decembrie 8th, 2016 at 14:14 )

Draga Ron ,proiectul a fost propus de GRINDEANU,iar acum BOJIN ii pune bete in roate lui ROBU.Mi se pare anormal ca PSD-ul sa se bazeze doar pe actiuni anti PNL ,care sunt si contra orasului.

anteconbega a spus: (decembrie 8th, 2016 at 15:35 )

Grindeanu era calul troian in Primarie. Jmecher şi arivist, l-a aiurit pe Robu cu tot felul de fiţe prin căpiţă, mai ceva ca Triţă Făniţă. Propunem ca din echipa navală de intervenţie să facă parte Cojan, Naslău şi Freddy, care e mai vigilent ca o elice de submarin! Titu-lescu îşi râde în barbă, pita şi cuţâtul îs la dânsul. Tsunami pră Bega, nu alta!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Economic vezi arhiva Economic

Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek

Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Teatrul Național din Timișoara deschide un nou capitol în istoria sa culturală printr-un dublu eveniment de excepție care marchează lansarea noii identități vizuale a instituției și premiera absolută a spectacolului „Edmond” de David Mamet. Evenimentul de gală va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Noua identitate grafică, realizată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat
Prețul ridicat al gazelor naturale ar putea duce la probleme în furnizarea încălzirii centralizate în Timișoara, a spus Cristian Amza, administratorul special al Colterm, la ultima ședință a Colegiului Prefectural. El a vorbit despre scăderea temperaturii agentului termic, dar și despre limitarea livrării căldurii. Modificarea modului în care căldura ajunge la oameni, prin introducerea Termset...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara ar putea avea probleme cu încălzirea centralizată: scăderea temperaturii agentului termic sau chiar limitarea furnizării
Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Halloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Astăzi se împlinesc exact 70 de ani de la revolta studenţească din Timişoara, un moment de curaj și solidaritate care a rămas înscris atât în istoria oraşului, cât şi în istoria Politehnicii. În memoria acelui eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, tot astăzi, manifestarea internațională „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”. Aceasta se va desfăşura exact...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.