Arhiva pentru eticheta: botosani

fotbal ligi mici

Un punct care încă ne ţine în viată. Este nevoie însă de o resuscitare

Un punct care încă ne ţine în viată. Este nevoie însă de o resuscitare

Gazdele erau lipsite de griji inaintea acestei partide, fiind pe locul doi al play-out-ului, cu 33 de puncte, în timp ce timişorenii erau pe penultima poziţie, retrogradabilă, 23 de puncte, şi aveau nevoie să obţină o victorie pentru a spera că se vor menţine şi în sezonul următor în Liga 1.

primaria timisoara

Un secretar de comuna din Botosani si un mediator coleg de partid cu Mircea Geoana vor sa-i ia locul lui Ioan Cojocari

N-a fost mare înghesuială la concursul pentru funcția de secretar al Primăriei Timișoara. Doar doi candidați și-au depus dosarele și amândoi au fost declarați admiși, așa că peste câteva zile vor susține concursul propriu-zis. Niciunul nu locuiește în Timișoara: unul vine dintr-o comună din județul Botoșani, iar celălalt, de la Brad.

Nicio surpriza la Botosani. Poli pierde la limita in fata liderului

Poli a deschis şi runda a 5-a, după ce a făcut acelaşi lucru şi etapa anterioară. De data aceasta însă nu a mai fost cu noroc, bănăţenii întâlnind o echipă aflată în mare formă, FC Botoşani, liderul la zi al campionatului. Chiar dacă moldovenii l-au pierdut pe golgheterul Golofca şi au părut că nu forţează, au reuşit să câştige.

poli

Se poate! Poli Timisoara vine cu toate punctele de la Botosani

O misiune ce părea imposibilă în Moldova, în faţa Botoşaniului care umilea Poli în sezonul regulat, s-a dovedit posibilă. Violeţii s-au impus în faţa unei formaţii cu vădite probleme de comportament, asta după scandalul iscat că antrenorul Grozavu l-a lovit pe jucătorul Golofoca, etapa trecută, la Giurgiu.

Top