Arhiva pentru eticheta: calin popescu tariceanu

Tariceanu vine la Timisoara sa celebreze 140 de ani de liberalism! PNL iese in parc

Tariceanu vine la Timisoara sa celebreze 140 de ani de liberalism! PNL iese in parc

La Timișoara, cei 140 de ani de liberalism sunt celebrați două zile la rând. Totul, în funcție de „aripa” care organizează evenimentul. Liberalii reformatori îl aduc pe Călin Popescu-Tăriceanu, iar cei „clasici” merg în parc, la statuia lui Brătianu.

Culmea excluderii: un senator dat afara dintr-un partid inexistent

Numărul parlamentarilor care l-au urmat pe Călin Popescu Tăriceanu în aventura numită Partidul Liberal Reformator este pe zi ce trece tot mai mic. Unii au plecat de bună voie, iar alții au ajuns să fie excluși. Este cazul senatorului Titus Liviu Pașca, exclus luni dintr-un partid, care însă nu există legal, nefiind înregistrat la tribunal.

Nuti si Calin – file de tradare

Cum au ajuns trădătorii Călin Popescu Tăriceanu și Elena Udrea să fie, la rândul lor, trădați de cei din jur, iar formațiunile lor sunt pe drum către cimitirul partidelor politice? Noul șef al PDL Timiș, Dan Popa, spune un NU răspicat revenirii în partid a vagabonzilor politici care au plecat la PSD pe baza ordonanței traseiștilor. În fine, un gest așteptat de multă lume!

Călin Popescu Tăriceanu

Fripturistii lui Tariceanu, lasati de izbeliste de Victor Ponta

Gruparea lui Călin Popescu-Tăriceanu a fost scoasă total din planurile de guvernare, la cererea expresă a UNPR. Oportuniștii care au trădat PNL pentru a rămâne la putere au ajuns, la rândul lor, să fie trădați de Victor Ponta. „Nu are rost să ne încurcăm cu balastul aruncat de Blaga și Iohannis”, susțin cei din UNPR.

Călin Popescu Tăriceanu

Tariceanu, umilit in Timis

Timișenii nu s-au mai lăsat înșelați de „liberalismul” social-democrat de rit Antena 3 promovat de Călin Popescu Tăriceanu. Dacă la alegerile europarlamentare, același tip de „liberalism” întruchipat de Mircea Diaconu obținea în jur de opt procente în Timiș și peste zece în Timișoara, la alegerile prezidențiale, fostul premier s-a clasat abia pe locul al cincilea.

Robu, despre Tariceanu: e ridicol

Președintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, vorbește acum în termeni duri la adresa lui Klaus Iohannis, despre care spune că e lipsit de experiență. În 2010 însă, alta era atitudinea. După vizita de joi a fostului premier la Timișoara, Nicolae Robu nu a putut să stea pe tușă și a ținut să-i dea replica. Concluzia primarului: Tăriceanu este ipocrit.

Tariceanu crede ca Iohannis e bun doar de primar si-l vede pe Ponta presedinte

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a vizitat scurt, joi, Timișoara. După o vizită la compania Elba și o întâlnire cu membrii Partidului Liberal Reformator din vestul României, fostul premier a vorbit și despre lupta politică pe care o va duce ca și candidat la președinție. Din start, el admite că Victor Ponta are toate șansele să câștige și nu-l vede pe Klaus Iohannis potrivit decât pentru primărie.

Oare pana unde poate cobori slugoiul perfect Calin Popescu Tariceanu?

Prin marea „grijă” a lui Călin Popescu Tăriceanu, campania electorală pentru alegerile prezidențiale ia o nouă turnură, respectiv suspendarea și demiterea lui Traian Băsescu. În lipsa unui proiect de țară, în afară de „să i-o tragem lui Băsescu”, Tăriceanu bulversează scena politică, dar și campania electorală cu acest demers mai mult decât dubios. La fel de adevărat este și faptul că nici Victor Ponta n-are alt proiect, dar măcar al lui este ceva mai frumos ambalat.

Ehegartner, despre Robu: Avem o viziune diferita asupra perspectivei liberale

Senatorul Petru Ehegartner a făcut, marți, primele declarații din postura de vicepreședinte național al Partidului Liberal Reformator. Până acum, filiala Timiș a PLR numără în jur de 100 de persoane, din care aproximativ 40 sunt oameni tineri, noi pe scena politică. Ehegartner a explicat de ce a ales să plece din PNL.

Robu e convins ca liberalii nu vor sa fie salvati de Tariceanu

Deși în trecut îl avea la suflet, Nicolae Robu nu mai este la fel de încântat de Călin Popescu Tăriceanu. Mai mult, constituirea Grupului de Inițiativa pentru păstrarea Identității Liberale, în fruntea căreia se află fostul prim-ministru, l-a lăsat rece pe președintele PNL Timiș. Din „inițiativa” lui Tăriceanu fac parte atât foști liberali, cât și actuali PNL-iști care nu se mai potrivesc cu ideologia de partid. Robu este sigur că fostul său coleg se îndreaptă către un nou eșec.

Oficial, din PNL Timis n-a „tradat” nimeni catre Tariceanu

Călin Popescu Tăriceanu a lansat, joi, Grupul de inițiativă pentru păstrarea identității liberale. Fostul premier și-a luat alături foști liberali sau actuali liberali care nu își mai găsesc locul în partid, dar în Timiș nu i-a mers. Cel puțin asta susține Dan Diaconu, președintele PNL Timișoara, care spune că nu știe să fie vreun timișean la lansarea organizată de Tăriceanu.

Top