Nuti si Calin – file de tradare

Cum au ajuns trădătorii Călin Popescu Tăriceanu și Elena Udrea să fie, la rândul lor, trădați de cei din jur, iar formațiunile lor sunt pe drum către cimitirul partidelor politice? Noul șef al PDL Timiș, Dan Popa, spune un NU răspicat revenirii în partid a vagabonzilor politici care au plecat la PSD pe baza ordonanței traseiștilor. În fine, un gest așteptat de multă lume!

ponta si tariceanu

În mod indiscutabil, politicienii ratați ai anului 2014 au fost Călin Popescu Tăriceau și Elena Udrea. Unii ar spune că și Victor Ponta ar trebui inclus aici, numai că premierul, în pofida eșecului dur de la prezidențiale, conduce (încă) un partid puternic, ba chiar și un guvern. În schimb, cei doi de mai sus, oportuniști și trădători, au ajuns acum ridicoli și de râsul curcilor. Tăriceanu, din multă frustare, dar și cras oportunism, a plecat din PNL, partid pe care-l slujise și condusese foarte multă vreme, pentru a se face argat la PSD și Victor Ponta. Cum premierul a pierdut alegerile, oportuniștii de pe lângă Tăriceanu încep acum să dezerteze unul după altul. Chiar al doilea om din fantomaticul PLR, Radu Stroe, l-a trădat pe… trădătorul Tăriceanu, înscriindu-se în UNPR. De altfel, PLR a intrat de tot în vrie și aproape sigur nu va mai ajunge niciodată partid de facto, el nefiind nici acum înregistrat la tribunal.

elena udrea3

În schimb, cu ajutor prezidențial, Elena Udrea a reușit să-și facă un partid. Ba chiar a trecut și pragul de 5% la alegerile europarlamentare. Tot din oportunism și ambâțul de-a fi șefă – așa cum a fost, de altfel, în guvernele lui Boc – Udrea a trădat PDL, după ce partidul n-a ales-o președinte. Cu toate șantajele și dosarele arătatate discret de la Cotroceni. Într-un timp a fost mișto la PMP. Era umbra lui Băsescu deasupra, mai erau bani de la Cocoș, Niro, Pinalti, Stelu etc. Dar acum acești „băieți”, alături de o altă bună prietenă a lui Nuți, Alina Bica, fac duș la comun. Ba chiar și Băsescu a zis „pa, la revedere” acestui proiect mort. De fapt, încă din vară, cei care mai aveau puțin creier și personalitate au plecat din partid și toți din același motiv: Nuți Udrea. Că și ea și-a dat seama că partidul e pe dric rezultă și din anunțul că nu va mai candida la președinția lui.

În sfârșit am auzit o voce tranșantă din zona PNL-PDL, vizându-i pe trădătorii care au părăsit cele două partide pentru a fugi la PSD înaintea alegerilor prezidențiale. Noul șef al PDL Timiș, Dan Popa, a spus tranșant, cu subiect și predicat: toți aleșii locali care au părăsit partidul cu ordonanța traseiștilor nu vor fi reprimiți. Până acum, referitor la acest subiect, și Nicolae Robu, și Alin Popoviciu sau Costi Ostaficiuc au tot scăldat-o, vorbind de decizii de la caz la caz, de ce se hotărăște la București, bla-bla-bla. Or, poziția tranșantă a lui Popa era mult așteptată, atât de oamenii din partid care au rezistat tentațiilor puterii, dar și de observatorii vieții politice. Fiindcă una dintre cele mai mari mizerii ale acestei vieți este exact traseismul politic. În plus, Popa a mai declarat că bănuia mai demult că unii colegi erau pe lista de plată a PSD, lucru care s-a confirmat în momentul în care „bănuiții” au plecat. E clar că Popa nu simte la fel ca foștii lideri Ostaficiuc și Popoviciu. Primul, chiar în ziua în care Dorin Cutu semna cu PSD, afirma că e convins că nu e adevărat acest lucru. Popoviciu, în schimb, la o zi după ce fostul lui valet Sorin Cociobea trecea la PSD, afirma că nu știe și nici nu simte nimic.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

observator a spus: (ianuarie 18th, 2015 at 16:26 )

Robu, atenție! Dan Popa urcă pe scenă și-ți cam fură partiturile. Nu mai ești solo voce cum îți place ție să fi.

rusine! a spus: (ianuarie 18th, 2015 at 17:50 )

rusine! rusine! cine vorbeste?? dan popa (popa lui satanel) nomenclaturis securist! Punctul 8 – Proclamatia de la Timisoara trebuie aplicata imediat! NU tot secu sa conduca un partid istoric! ca se intorc in mormant BRATIENII cand vad cine a ajuns sa conduca Partidul Liberal, iar daca ar invia Bratienii acum ar muri pe loc de inima rea de ce a ajuns PNL!!!

cititor a spus: (ianuarie 18th, 2015 at 22:55 )

sa intelegem ca dan popa este viitorul reformei in clasa politica ? daca nu ar fi jalnic, ar fi penibil tot acest circ facut de vechii pd-isti travestiti in liberali imaculati !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Adrian Pau

Adrian Pau va fi noul prefect de Timiş. Vanessa Opriş, subprefect

Funcţia de prefect de Timiş va fi ocupată de Adrian Pau, care la ora actuală ocupă funcţia de administrator public al judeţului. Pau îl înlocuieşte în funcţie pe demisionarul Paul Finta (USR). Numirea lui ar putea avea loc chiar vineri, în cadrul unei şedinţe a Guvernului. Adrian Pau este mâna dreaptă a preşedintelui CJ Timiş,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adrian Pau va fi noul prefect de Timiş. Vanessa Opriş, subprefect
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate
La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”
Întâlnirea istorică între Alfred Simonis și Ruben Lațcău s-a desfășurat, joi, la Palatul Administrativ, iar promisiunea este că astfel de discuții să aibă loc lunar. Concluziile sunt de-a dreptul interesante, peste centura Sud apare încă un pasaj, de această dată unul suprateran, iar parcarea supraetajată de lângă Casa Tineretului devine istorie, odată cu revenirea Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Lațcău au discutat la Palatul Administrativ. Concluziile: un pasaj suplimentar peste Centura Sud și oprirea proiectului parcării de la Casa Tineretului
Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
Factura pe care municipalitatea timișoreană va fi nevoită să o plătească pentru exproprierile necesare realizării noii conexiuni de la pasajul Solventul spre bulevardul Dâmbovița este de 6,8 milioane de lei. Banii vor fi plătiți actualilor proprietari pentru terenurile și imobilele care vor intra în proprietatea publică. În total, este vorba despre 18.847 metri pătrați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Până la momentul extinderii drumului județean dintre Timișoara și Buziaș la patru benzi, administrația județeană are în proiect și alte investiții necesare pentru siguranța rutieră pe această șosea. Astfel, se lucrează la elaborarea proiectelor tehnice pentru alte trei intersecții de pe traseu, pentru sporirea siguranței rutiere. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu spune că se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
Cu doar o zi înainte de întâlnirea istorică dintre Alfred Simonis și Ruben Lațcău, consilierii județeni au aprobat un proiect extrem de important chiar pentru ceea ce viceprimarul Timișoarei numea principal punct de discuție la respectiva întâlnire. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea pasajului subteran de la intersecția Drumului Boilor și Centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate
Asociația Turism Alternativ revine cu o nouă acțiune, localnicii și turiștii sunt așteptați la un nou eveniment din cadrul programului „Turist la tine acasă”, intitulat „Povești din Cimitirul din Calea Buziașului”. Punctul de întâlnire este intrarea principală în cimitir de pe Calea Stan Vidrighin, acțiunea are loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, între orele 16:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.