Culmea excluderii: un senator dat afara dintr-un partid inexistent

Numărul parlamentarilor care l-au urmat pe Călin Popescu Tăriceanu în aventura numită Partidul Liberal Reformator este pe zi ce trece tot mai mic. Unii au plecat de bună voie, iar alții au ajuns să fie excluși. Este cazul senatorului Titus Liviu Pașca, exclus luni dintr-un partid, care însă nu există legal, nefiind înregistrat la tribunal.

liviu titus pasca

Anunțul excluderii sale a fost făcut de senatorul de Timiș, Petru Ehegartner, purtătorul de cuvânt al inexistentului partid. Potrivit acestuia, Titus Liviu Pașca s-ar face vinovat de deviaționism de la linia partidului, motiv pentru care a și fost sancționat. „Grupul senatorilor Partidului Liberal Reformator, constatând că dl senator Titus Paşca nu mai împărtăşeşte valorile liberale, a decis astăzi, 16 februarie 2015, excluderea acestuia din Grupul Liberal Conservator din Senatul României. Partidul Liberal Reformator a luat ființă ca urmare a inițiativei unui grup de liberali care împărtăşesc aceleaşi idei, aceleaşi principii şi aceleaşi valori: valorile liberalismului, ale democraţiei, valorile europene. Considerăm că aceste valori reprezintă o soluție pentru viitor, valorile cu care România se poate schimba, se poate moderniza. Ţelul Partidului Liberal Reformator de schimbare a României, de modernizare a ei, poate fi atins doar cu ajutorul colegilor care împărtăşesc fără compromisuri aceleaşi valori”, se arată în comunicatul semnat de Ehegartner.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

observator a spus: (februarie 17th, 2015 at 07:04 )

„Este dizident acela care mentine linia dreapta a partidului atunci cand acesta o ia la stanga sau la dreapta”. (din politologia sovietica).

doctorul a spus: (februarie 17th, 2015 at 08:46 )

Daca nici doctorul Titus Liviu Pașca, Vicepreşedinte PNL Maramureş inca din anul 1990 nu impartaseste valorile liberalismului atunci cred ca altii trebuie sa mearga la MEDIC (de preferat la cei cu capul!!)!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

A fost lansată licitaţia privind reabilitarea zonei centrale a oraşului Sânnicolau Mare, proiect de 5,5 milioane de euro

Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a anunţat că a fost lansat în liciatţie proiectul privind reabilitarea zonei centrale a localităţii. Valoarea totală a investiției depășește 5,5 milioane de euro, dintre care 4,15 milioane de euro provin din fonduri europene. Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizată cu fonduri europene. O piațetă modernă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost lansată licitaţia privind reabilitarea zonei centrale a oraşului Sânnicolau Mare, proiect de 5,5 milioane de euro
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele USR Timiş, Sorin Șipoș: AUR a dat mâna cu sistemul pentru pensiile speciale

Senatorul Sorin Șipoș, preşedinte al USR Timiş, afirmă că AUR, deşi are un discurs anti-sistem, cu care a reuşit să-i amăgească pe mulţi români, în realitate e parte a sistemului. O ultimă dovadă este faptul că AUR s-a zbătut pentru menţinerea pensiilor speciale pentru magistraţi. Sorin Şipoş afirmă că există un sport național al vechii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele USR Timiş, Sorin Șipoș: AUR a dat mâna cu sistemul pentru pensiile speciale
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Ghiroda a început pregătirea și va disputa șase partide amicale

Una din echipele de top din județul Timiș și-a reluat pregătirea încă de la începutul acestei săptămâni, iar astăzi a jucat tradiționalul meci amical cu echipa de tineret, participantă în Liga 4. Vorbim de CSC Ghiroda și Giarmata Vii, o fruntașă prin definiție în ultimii ani. „Revederea a fost una plăcută după sărbătorile de iarnă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ghiroda a început pregătirea și va disputa șase partide amicale
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

S-a reluat activitatea pe șantierul de modernizare a căii ferate dintre Lugoj și Timișoara/Foto

Lucrările de modernizare a căii ferate dintre Lugoj și Timișoara, lotul 2, au fost reluate conform graficului de execuție. Muncitorii de pe șantier se află pe tronsonul dintre stațiile Remetea Mare şi Ghiroda. Aici se desfășoară operațiuni de montare a șinelor pe traverse, realizate cu ajutorul a două excavatoare multifuncționale specializate de tip feroviar prezente...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a reluat activitatea pe șantierul de modernizare a căii ferate dintre Lugoj și Timișoara/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Medicina de familie, domeniul care ar trebui să fie unul dintre pilonii sănătății, are în prezent cel mai mare grad de îmbătrânire dintre disciplinele medicale. În Timiș sunt 36 de localități care nu au un asemenea medic. La nivel instituțional se caută soluții de rezolvare a problemei. Președinta Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de localități din Timiș nu au medic de familie. Președintele Colegiului Medicilor cere implicarea autorităților
România va fi reprezentată la ediția cu numărul 61 a Bienalei de Artă de la Veneția, de expoziția „Marea Neagră la plural – Compoziții pentru ochiul sonor” / „Black Seas – Scores for the Sonic Eye”, semnată de artiștii Anca Benera și Arnold Estefán și curatoriată de Diana Marincu și Corina Oprea. Facultatea de Arte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi artiști timișoreni reprezintă, prin intermediul unei expoziții, România la Bienala de artă de la Veneția
Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, medicul Tudor Constantin Luca, a primit de la mama sa, Rodica Luca, o donaţie de 1 milion de euro, realatează G4Media. Este vorba de una dintre cele mai mari donații de bani dintr-o declarație de avere a unui bugetar din România, arată sursa citată. Donaţia de un milion...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoste de mamă. Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara a primit o donaţie de un milion de euro de la mama sa
Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a anunţat că a fost lansat în liciatţie proiectul privind reabilitarea zonei centrale a localităţii. Valoarea totală a investiției depășește 5,5 milioane de euro, dintre care 4,15 milioane de euro provin din fonduri europene. Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizată cu fonduri europene. O piațetă modernă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost lansată licitaţia privind reabilitarea zonei centrale a oraşului Sânnicolau Mare, proiect de 5,5 milioane de euro
  În România, meritul nu aduce resurse. Puterea, da. Diferența dintre orașe nu ține de „cine e mai bun”, ci de cine înțelege cum funcționează un stat profund centralizat, unde dezvoltarea urbană nu este un concurs neutru de competență administrativă.  Proiectele mari se decid politic, prin negociere și presiune constantă. Meritocrația invocată public maschează, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clujul a cerut. Timișoara a așteptat
Pe lista proiectelor care vor fi supuse votului consilierilor locali în cadrul unei viitoare ședințe de plen este unul care propune închirierea, pe un an de zile, a unui spațiu râvnit de mulți, cel al fostei florării Horticultura, din Piața Operei, către o asociație, Seeds of Kenosis. Locația, evaluată la 1,2 milioane de lei, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să dea în închiriere un spațiu central de 1,2 milioane de lei unei asociații din Giarmata, care susține integrarea comunității rome
Medicii români sunt afectați tot mai mult de fenomenul de burnout, de epuizare, și surprinzător, componenta administrativă și birocratică, nu neapărat cea de tratare a pacienților, sunt cele care duc la această situație. Este una dintre concluziile trase, vineri, la Timișoara, în cadrul unei vizite efectuate la Spitalul Județean de către președinta Colegiului Medicilor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Medicii, afectați de burnout. Dorel Săndesc: ”Contribuie oboseala psihică și impactul psihic al unui mediu nesigur, plin de tensiune, ostil”
Senatorul Sorin Șipoș, preşedinte al USR Timiş, afirmă că AUR, deşi are un discurs anti-sistem, cu care a reuşit să-i amăgească pe mulţi români, în realitate e parte a sistemului. O ultimă dovadă este faptul că AUR s-a zbătut pentru menţinerea pensiilor speciale pentru magistraţi. Sorin Şipoş afirmă că există un sport național al vechii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele USR Timiş, Sorin Șipoș: AUR a dat mâna cu sistemul pentru pensiile speciale
Două incendii și victime în Timiș, vineri. Primul incendiu a fost anunțat în Izvin, iar al doilea în Cenei. Ambele soldate cu victime. La Izvin au intervenit pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara și Punctului de Lucru Topolovățu Mare cu o autospecială de primă intervenție și comandă și cinci autospeciale de stingere cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendii după incendii, vineri, în Timiș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.