Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a respins o sesizare a lui Culiţă Chiş, fost şef al Direcţiei Tehnice în administraţia Robu, prin care acesta s-a plâns că este discriminat, fără să poată aduce probe. De fapt, Chiş a demonstrat că nu ştie ce înseamnă discriminare. Printre alte acţiuni pe care le-a introdus împotriva…
Dominic Fritz câştigă o nouă bătălie în justiţie cu Culiţă Chiş şi sindicatul lui Negrei
Primarul Dominic Fritz a câştigat o nouă bătălie în instanţă cu Culiţă Chiş şi sindicatul minoritar din primărie, condus de Tiberiu Negrei. De această dată, Chiş a cerut primarului bani pentru că nu a fost reintegrat în funcţia de şef al direcţiei pe care şi-o dorea. Disputele dintre Executivul primăriei condus de Dominic Fritz, pe…
Sindicalismul de caviar din Primăria Timişoara, anexă la „instituţia” Culiţă Chiş
Nu sunt împotriva sindicatelor. Cred că au un rol bine definitiv într-o societate normală. În ţările nordice, considerate cele mai evoluate economic şi social, gradul de sindicalizare este cel mai mare din lume, peste 90%. Semn că poate exista o relaţie bună şi un echilibru patronate – sindicate, care să nu afecteze mediul economic. În…
Organigrama specială pentru Culiță Chiș a trecut de votul consilierilor locali. Mâna dreaptă a fostului primar poate deveni ”ceferist”
Inflația de organigrame cu care se confruntă Primăria Timișoara a avut joi un nou episod. O nouă schemă de personal, una specială, cu un departament nou creat special pentru a satisface o victorie în instanță pentru Culiță Chiș, a fost votată de Consiliul Local. Acum fosta mână dreaptă a lui Nicolae Robu e din nou…
Sindicatul Liber din Primăria Timișoara îi apără postul de director la Investiții lui Culiță Chiș
Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Municipiului Timişoara și din Serviciile Publice Aflate în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timişoara a trimis către Primăria Timișoarfa o plângere prealabilă împotriva unui concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcției de director general al Direcției Generale de Investiții și Mentenanță din cadrul administrației timișorene. Sindicatul…
Următorul lot de tramvaie turcești pentru Timișoara, prezentate colorate în galben
Producătorul turc de tramvaie, Bozankaya, care realizează garniturile noi care circulă pe liniile din Timișoara, a făcut public în această dimineață semnarea unui contract suplimentar pentru alte 17 tramvaie destinate orașului de pe Bega. Iar poza atașată anunțului prezintă un tramvai… colorat în galben. ”Tramvaiul nostru, deținător record de premii cu tehnologia revoluționară, a fost…
Războiul dintre sindicatul primăriei şi conducerea instituţiei continuă. Acum pe motiv de Culiţă Chiş
Printr-o adresă oficială, sindicatul Primăriei Timişoara condus de Tiberiu Negrei îi solicită primarului Dominic Fritz să comunice în scris motivul pentru care Culiţă Chiş nu e numit şef al Direcţiei Generale de Investiții și Mentenanță. Demersul sindicaliştilor vine după ce Chiş a câştigat un proces în instanţă. În urmă cu ceva timp, Curtea de Apel…
Primăria Timișoara vrea să îl facă pe Culiță Chiș ”ceferist” pentru a respecta hotărârile Curții de Apel
Municipalitatea timișoreană a fost obligată de Curtea de Apel, să îl reangajeze pe Culiță Chiș pe postul de șef de direcţie. Conform explicațiilor date de Curtea de Apel, dacă acel post nu mai e disponibil, el trebuie reîncadrat pe un post similar. Primăria a analizat situația și a ajuns la concluzia că nu sunt disponibile…
Trei dintre catargele pe care Culiţă Chiş le-a făcut cadou pe bani publici lui Nicolae Robu vor fi demolate
Primarul Dominic Fritz a dat dispoziţie ca trei dintre cele şase catage ridicate de fostul director din Primăria Timişoara Culiţă Chiş să fie înlăturate. Este vorba de cele amplasate la AEM, în Calea Şagului şi la intersecţia dintre dintre strada Holdelor şi Sfinţii Petru şi Pavel. Aceste catarge cu tricolor în vârf au fost instalate…
Război mediatic ”la baionetă” între Culiță Chiș și conducerea Primăriei Timișoara
Proaspăt reangajat în urma unei decizii judecătorești, Culiță Chiș, fosta mână dreaptă ”tehnică” a lui Nicolae Robu, din vremea când acesta conducea municipalitatea, pare să fi intrat într-un nou conflict cu actuala conducere a primăriei. Joi, Chiș a transmis un nou comunicat spre presă, purtând un antet cu sigla primăriei, în care anunța organizarea evenimentului…
Culiţă Chiş, între PR pentru Bozankaya şi „incompetenţa” vatmanilor
Visul fostului primar Nicolae Robu de a-l vedea „multiplicat” pe Culiţă Chiş aproape era să prindă contur, la finalul săptămânii trecute. Culmea, se întâmplă în mandatul lui Dominic Fritz, la al cărui nume Robu are reacţiile taurului la vederea capei roşii a matadorului. Nimeni nu prea ştie cu ce se ocupă Chiş acum prin primărie,…
Vatmanul Păun. Culiță Chiș trimite comunicat despre garniturile Bozankaya: Este un tramvai foarte performant și corespunde întru totul caietului de sarcini
Proaspăt reangajat de Primăria Timișoara, după o decizie a instanței de judecată, Culiță Chiș, fostul șef al Departamentului Tehnic al municipalității de pe vremea lui Nicolae Robu, anunță opinia publică asupra problemelor pe care le cauzează tramvaiele produse de turcii de la Bozankaya. Iar concluzia trasă de Chiș este că garniturile sunt foarte bune și…
Sindicatul și angajații nemulțumiți înving din nou Primăria Timișoara. Primarul și CLT, puși și la plata cheltuielilor de judecată
Primarul Timișoarei și Consiliul Local Timișoara au din nou bătăi de cap cu funcțiile din cadrul Primăriei, Curtea de Apel a respins un apel al celor două instituții împotiva unei sentințe precedente, favorabile sindicatului din Primărie și unui număr de 22 de angajați, printre care și ”vedeta” Culiță Chiș. Sindicatul din cadrul Primăriei Timișoara și…
Culiță Chiș, “consilier” pentru ministru. Pasajele feroviare din Timișoara sunt cuprinse în reabilitarea căii ferate spre Caransebeș
Cu excepția discuțiilor oficiale de la Prefectura Timiș, alături de Sorin Grindeanu la toate ieșirile de pe teren efectuate de ministru în Timișoara s-a aflat Culiță Chiș, fostul șef din primăria orașului. El i-a oferit peste tot informații lui Grindeanu, a vorbit, a prezentat situația de fapt. Sorin Grindeanu nu s-a întâlnit cu nimeni din…
Fritz și Lațcău răspund într-o poziție comună după ce au dat cu subsemnatul la Poliție: ”Nu avem nici cea mai mică emoție”
Într-o poziție oficială, Primăria Timișoara oferă informații despre prezența primarului Dominic Fritz și a viceprimarului Ruben Lațcău la poliție, pentru a da declarații în urma unei plângeri penale, depuse de Culiță Chiș. Despre acesta din urmă, cei doi oficiali spun că a depus plângerea din răzbunare, fiindcă nu mai este şef pe noua organigramă. Vă…
Viceprimarul Lațcău a dat declarații la poliție, în urma plângerii penale depuse după impunerea unei noi organigrame
Conducerea Primăriei Timișoara a ajuns să dea declarații, în calitate de martor, în cazul unei plângeri penale depusă pe tema noii organigrame a instituției. Deocamdată, informația ne-a fost confirmată de viceprimarul Ruben Lațcău. Viceprimarul Ruben Lațcău ne-a confirmat că a fost în această postură, de a se afla în fața organelor de poliție. ”Da, am…
Lovitură de imagine la cel mai înalt nivel. Culiță Chiș anunță: Tramvaiul ,,Timişoara” merge mai departe!
Tramvaiul produs de turcii de la Bozankaya pentru Timișoara a trecut cu succes toate testele necesare pentru a circula pe șinele orașului. Iar, ca știrea să fie și mai și, informația despre ”cele mai perfomante tramvaie, tramvaiele cu cea mai mare autonomie din lume” este anunțată de Culiță Chiș, iar aceasta ”deși am fost eliminat…
Tergiversare. Judecătoare din procesul Primăria Timişoara – sindicat, deţine un PUZ împreună cu Culiţă Chiş, parte în litigiu
În urmă cu trei zile Curtea de Apel Timişoara a decis să amâne decizia într-un litigiu dintre Primăria Timişoara şi sindicatul instituţiei, obiectul fiind noua organigramă. Amânarea s-a făcut după ce o judecătoare, Maria Dascălu, a făcut o cerere de abţinere. Dascălu este parteneră de afaceri cu Culiţă Chiş, unul din noii lideri ai sindicatului,…
Boală lungă… suspendare sigură. Culiţă Chiş a fost suspendat din funcţie de primarul Dominic Fritz
Primarul Dominic Fritz l-a suspendat din funcţie pe Culiţă Chiş, motivul fiind numărul mare de concedii medicale luate de acesta din urmă. Totuşi, Chiş poate fi reintegrat în funcţie, dar trebuie să-l anunţe pe primar cu 15 zile înainte de “motivul încetării motivului de suspendare”. Bolile lungi şi dese de care suferă Culiţă Chiş în…
Bolnavi de serviciu. Foştii stâlpi ai administraţiei Robu, Culiţă Chiş şi Rodica Aurelian, îmbolnăviri cu repetiţie
Războiul între actuala conducere a Primăriei Timişoara, reprezentată în special de viceprimarul Ruben Laţcău, şi foştii şefi din administraţia Robu, deveniţi mari sindicalişti, începe să facă victime. De la înregistrări pe ascuns, ameninţări sau acuze de şantaj s-a ajuns la lacăte pe birouri. Probabil din cauza acestui conflict continuu, fostul şef al Direcţiei Tehnice, Culiţă…