Primăria Timișoara vrea să îl facă pe Culiță Chiș ”ceferist” pentru a respecta hotărârile Curții de Apel

Nicolae Robu Chis Culita

Nicolae Robu Chis Culita

Municipalitatea timișoreană a fost obligată de Curtea de Apel, să îl reangajeze pe Culiță Chiș pe postul de șef de direcţie. Conform explicațiilor date de Curtea de Apel, dacă acel post nu mai e disponibil, el trebuie reîncadrat pe un post similar. Primăria a analizat situația și a ajuns la concluzia că nu sunt disponibile astfel de posturi. Așa că face o nouă direcție, special pentru a crea posturile pentru care instanța a decis reîncadrarea lui Culiță Chiș și a altor angajați dați afară.

În concluzie, Primăria Timișoara a elaborat proiectul de hotărâre privind înființarea Direcției Generale Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport şi Transport Feroviar, ca urmare a obligației de punere în aplicare a unor hotărâri judecătorești definitive.

”În momentul de față, organigrama aprobată prin HCLMT nr. 90/2022 nu mai cuprinde structurile Direcția Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități și Biroul Autorizare Activități Comerciale, în consecință, nu mai există nici funcția de director general la Direcția Drumuri, Poduri, Parcaje si Rețele de Utilități, nici funcția de șef birou la Biroul Autorizare Activități Comerciale. De asemenea, nu există nici alte funcții publice vacante echivalente în cadrul aparatului de specialitate al Primarului ale căror condiții de studii și de vechime să fie îndeplinite de către reclamanți, potrivit fișelor de post aprobate”, anunță municipalitatea.

Pentru a rezolva problema a fost inventată o nouă direcție, una care ar urma să fie ”alocată” viceprimarului Cosmin Tabără. Structura nou înființată va avea ca obiect de activitate zona feroviară și construcțiile cu scop sportiv.

”Noua structură va avea ca atribuții atingerea țintelor UE cu privire la transportul feroviar și reducerea emisiilor poluante rezultate din activitățile de transport, precum și aplicarea cerințelor formulate în Strategia Națională pentru Sport 2023 – 2032, care transferă tot mai multe atribuții și competențe înspre administrația publică locală.  Înființarea Direcției Generale Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport şi Transport Feroviar presupune şi reorganizarea activității Aparatului de specialitate al Primarului întrucât înființarea se realizează prin preluarea unor posturi, structuri  şi atribuţii ale unor compartimente din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului”, mai aflăm de la primărie.

Cele două proiecte de hotărâri au intrat în procedura de transparență și pot fi consultate pe site-ul Primăriei Municipiului Timișoara, la linkul:

https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=5706BF4E92E7DE6AC22589B7003AA595.

Cei interesați pot transmite propuneri sugestii, opinii cu valoare de recomandare în termen de 10 zile de la publicarea proiectelor la adresa de email camelia.crisan@primariatm.ro.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Dan A. a spus: (mai 22nd, 2023 at 16:00 )

Faceti-l sef la „Directia pentru Microbuze Electrice”, alea cumparate de Robu in colaborare cu Culita Chis, microbuze care n-au fost niciodata autorizate pentru circulatie. Sarcina: sa le puna in functiune. Daca nu reuseste in 6 luni, afara.

lui Dan a spus: (mai 23rd, 2023 at 07:02 )

Excelenta idee!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului

Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal

Liderul PSD Timiș spune că filiala locală a PNL, partid cu care social-democrații sunt aici într-o alianță, este sub presiuni foarte mari din partea USR, dar mai ales din partea lui Gheorghe Falcă, politicianul arădean care ar dori ca liberalii să aibă … liber în Arad la candidaturi, sacrificând la schimb Timișul și Timișoara în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start

Piloții timișoreni, Radu Benea și Nicolas Benea, se vor afla printre cele 30 de nume selectate pentru a lua startul în Trofeul UniCredit Leasing 2026 de la București, marea finală a sezonului 2026 în Campionatul Național de Super Rally. După ce acum două săptămâni și-a asigurat al doilea titlu de campion național la viteză în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Vaporetto

Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea temporară a unor modificări în traseul transportului public cu vaporetto, pe Bega. Trei stații vor fi suspendate, timp de două zile, azi și mâine, ca urmare a desfășurării lucrărilor de demolare a pasarelei pietonale de la Parcul Copiilor – Pestalozzi. Modificările intră în vigoare astăzi, la ora 12,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Liderul PSD Timiș spune că filiala locală a PNL, partid cu care social-democrații sunt aici într-o alianță, este sub presiuni foarte mari din partea USR, dar mai ales din partea lui Gheorghe Falcă, politicianul arădean care ar dori ca liberalii să aibă … liber în Arad la candidaturi, sacrificând la schimb Timișul și Timișoara în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal
Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului
Municipalitatea timișoreană propune Consiliului Local demararea negocierilor cu firma care operează Piața Aurora, în vederea achiziționării clădirilor existente acolo. Primăria deține terenul de 1,4 hectare, dar acesta este concesionat firmei, pe durata existenței clădirilor. Intenția este de a realiza acolo o parcare de mari dimensiuni. Vizate sunt patru clădiri din Piața Aurora, acolo municipalitatea intenționează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea clădirilor existente în Piața Aurora și transformarea acesteia în parcare
O zi dedicată copiilor, sportului și poveștilor care schimbă vieți, la Timișoara! Pe 17 octombrie 2026, Stadionul „Gheorghe Rășcanu” din cartierul Ronaț devine locul în care sportul, bucuria copilăriei și spiritul comunității se întâlnesc. ACS Warriors Timișoara invită copiii, părinții și toți iubitorii rugby-ului să se bucure de o zi specială, dedicată mișcării, performanței și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aduceți copiii la arenă! Pledoarie pentru rugby
Lucrările efectuate pentru demolarea clădirilor existente în prezent pe terenul unde se va ridica noul Institut Regional Oncologic Timișoara sunt finalizate. Acum , posibil săptămâna viitoare, este așteptată demararea lucrărilor de construire pentru noul spital, care va lua locul ruinelor Municipalului de pe Calea Torontalului. Proiectul IROT merge înainte, a anunțat, vineri, Alfred Simonis, președintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp vor începe lucrările la Institutul Oncologic Timișoara. Demolările au fost finalizate
Un loc de joacă din zona de nord a Timișoarei, în apropierea intersecției dintre Calea Aradului și Calea Sever Bocu, a intrat în modernizare. Lucrările vizează înlocuirea echipamentelor de joacă învechite și refacerea suprafețelor degradate, astfel încât spațiul să poată fi folosit în condiții mai bune de siguranță de către copiii din cartier. Intervenția presupune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou loc de joacă din Timișoara a intrat în modernizare, în zona Aradului. Ce lucrări sunt prevăzute
Aproape 1.000 de copii, vârstnici și persoane vulnerabile din zonele Freidorf, Fratelia și Dâmbovița vor beneficia de servicii sociale și educaționale, ca urmare a implementării unui proiect care include programe after-school cu masă caldă pentru elevi, sprijin pentru persoanele aflate în risc de excluziune socială și dezvoltarea unor servicii dedicate copiilor și seniorilor. Finanțarea se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect de 16 milioane de lei va oferi sprijin educațional și social pentru 1000 de copii, vârstnici și persoane vulnerabile
Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea temporară a unor modificări în traseul transportului public cu vaporetto, pe Bega. Trei stații vor fi suspendate, timp de două zile, azi și mâine, ca urmare a desfășurării lucrărilor de demolare a pasarelei pietonale de la Parcul Copiilor – Pestalozzi. Modificările intră în vigoare astăzi, la ora 12,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.