Aquatim anunță pentru luni, 11 mai, întreruperi de apă rece în două orașe din Timiș. Este vorba de Buziaș, unde se lucrează la extinderea rețelei, și Deta, unde va fi remediată o avarie.
Un mort si trei raniti, intr-un accident pe soseaua spre Moravita
Un bărbat a murit, vineri dimineață, pe DN 59, între Deta și Denta, după ce mașina pe care o conducea s-a rostogolit de mai multe ori. În vehicul se mai aflau trei persoane, care au ajuns la spital.
Petru Roman, primarul din Deta, in conflict de interese
Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă și penală în cazul a șapte foști sau actuali aleși locali. Unul dintre aceștia este Petru Roman, edilul liberal, fost PDL, din Deta.
Autoritatile, in stare de alerta la Gataia si Deta! Apele sunt in scadere
Timișul este încă sub cod portocaliu de inundații, avertizarea fiind în vigoare până la ora 18. A fost activată Grupa operativă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, iar la Gătaia și Deta au fost trimiși mai mulți subofițeri de la ISU „Banat”, pregătiți să intervină în cazul în care apele se vor revărsa.
Patru elevi eliminati de la bacalaureat, unul in timp ce i se „sufla” in casca
Ghinion pentru patru absolvenţi de clasa a XII-a din Timiş care au susţinut luni prima probă scrisă a examenului de bacalaureat. Trei au fost eliminaţi la Timişoara, iar o elevă a fost prinsă la Deta, în timp ce i se „sufla” în cască.
Fratii Roman si intreg „lotul Deta” se reunesc dupa gratii!
Frații Călin și Bogdan Roman, dar și una dintre victimele lor din scandalul din vara lui 2011 merg la închisoare. Judecătorii Curții de Apel Timișoara au decis, joi, să condamne la pedepse cu executare toate persoanele implicate în incidentul de la Deta.
Inca un scandal la Deta: romii batuti de fratii Roman in 2011 au snopit doi tineri / FOTO
Scandalurile se țin lanț la Deta. Acum doi ani, cei doi fii ai primarului au fost implicați într-o bătaie de pomină, care l-a adus în orașul timișean chiar pe șeful Poliției Române. „Partenerii de lupte” ai beizadelelor Roman au provocat, se pare, acum, un nou incident, în urma căruia doi tineri au fost bătuți măr într-o discotecă. Un polițist aflat în timpul liber a sunat la 112.
La Deta, subiectele la proba a treia de la Bac s-au rezolvat in padure!
Ioan Jinaru, directorul Liceului Tehnologic „Sfântul Nicolae” din Deta, e la un pas să înfunde puşcăria, dar nu se lasă. El este anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, pentru o fraudă de proporţii la bacalaureat în liceul pe care îl conduce. Jinaru se laudă însă peste tot că i-a pus cu botul pe labe pe procurori.
Directorul Jinaru din Deta, protejat de liderul PSD Adam Craciunescu
Directorul liceului din Deta, Ion Jinaru, are un motiv întemeiat pentru a trata cu dezinvoltură ancheta privind posibila fraudare a examenului de bacalaureat organizat în Centrul de examinare Deta. Acest motiv se numește Adam Crăciunescu, prim-vicepreședinte al PSD Timiș și director la nivel național al Romsilva. În afară că sunt colegi de partid, cei doi sunt și originari din aceeași localitate, Vaideni, județul Vâlcea.
Blat la Bac: elevii de la Deta ar fi avut „copiute” pe fiecare banca
Bacalaureatul la centrul de evaluare din Deta a fost cu cântec. Au aflat asta și procurorii, care audiază mai multe persoane, profesori și candidați, implicați în examen. Unele surse susțin că majoritatea tinerilor au avut pe mese câte o hârtie cu rezolvările subiectelor la limba şi literatura română.
Parintii elevilor care au dat Bac la Deta, la chef in Serbia cu seful comisiei si directorul liceului?!
Directorul liceului din Deta, șeful Comisiei de bacalaureat și mai mulți părinți au tras un chef zdravăn la Vârșeț – Serbia, cu două zile înainte de publicarea rezultatelor de la „bac”. Elevii audiați au refuzat să dea testul poligraf.
Pe motiv de Bac, directorul PSD Ion Jinaru da din nou cu subsemnatul
Unul dintre cei mai mari susţinători ai PSD din Deta, directorul Liceului Tehnologic „Sfântul Nicolae”, are din nou probleme cu legea. În octombrie 2012, Ion Jinaru a fost prins băut la volan. Acum trebuie să dea declarații la parchet, din cauza bacalaureatului.
A aparut „spaima soselelor” din Deta: un prieten al fiului primarului!
Incidentul de la Deta, în care mașina primarului Petru Roman a distrus alte cinci autovehicule, a fost provocat de un prieten al fiului edilului șef. Cel puțin așa a declarat „împricinatul”, care s-a prezentat, în cele din urmă, la poliție.
Un nou scandal la Deta: masina primarului a facut praf cinci vehicule
Maşina pe care se pare că o foloseşte primarul Petru Roman (PD-L) a distrus, în noaptea de marți spre miercuri, cinci autovehicule. Nu se știe cine era la volan, pentru că șoferul s-a făcut nevăzut, dar nici proprietarii afectați n-au depus plângere la poliție.
Suparat ca nu l-au aplaudat in lipsa, Ciobanu le-a tras teapa elevilor din Deta
Gheorghe Ciobanu, candidat USL pentru un fotoliu de deputat pe Colegiul X Deta, și-a dat cu firma în cap la Balul Bobocilor de la liceul din Deta. A promis bani, dar i-a lăsat cu ochii în soare pe elevi. Și asta, pentru că unii dintre ei au îndrăznit să fluiere la auzul numelui lui.
Ghita Ciobanu, cu animatia prin scoli
Liceul Tehnologic „Sfântul Nicolae” din Deta este unul din locurile de afişaj electoral preferate ale lui Gheorghe Ciobanu, candidatul USL pe Colegiul X Deputaţi. Asta, deși legea interzice acțiunile de campanie în unitățile de învățământ.
BEC nu-l lasa pe Ciobanu sa-si faca campanie cu „Pit”
În aceeași săptămână în care a recunoscut că Dorin nu există, fiind doar un „concept de campanie”, deputatul traseist Gheorghe Ciobanu a făcut un alt demers murdar. Cum ar veni un alt „concept de campanie”, la fel de mincinos precum Dorin.
Directorul prins baut la volan, 15 din 15 la testul de legislatie rutiera
Ioan Jinaru, directorul Liceului Tehnologic „Sfântul Nicolae” din Deta, a trecut testul de legislație de la Poliția Rutieră. În aceste condiții, el s-ar putea întoarce mai repede pe șosele, deși a fost prins băut la volan. El spune că, în seara fatidică, băuse doar o bere.
Director de liceu, prins baut la volan si lasat in pace de ISJ Timis
Directorul Liceului Tehnologic „Sfântul Nicolae” din Deta, Ion Jinaru, a fost prins afumat la volan și a rămas trei luni fără permis de conducere. Inspectoratul Școlar Timiș nu intenționează să deschidă o anchetă, deoarece profesorul era… în timpul liber!
Tupeu: contrabanda cu ambulanta!
Imaginația contrabandiștilor de la granița cu Serbia pare să nu aibă limite. Ei au transformat un microbuz în Ambulanță, pentru a-l folosi la contrabanda cu alcool sau țigări. Mașina a trecut de frontieră, dar a fost oprită la Deta, pentru control. În loc de pacient și aparatură medicală, polițiștii au găsit câteva sute de litri de alcool.