Stoia nu stie daca, in PMT, costurile cu angajatii sunt justificate

primaria timisoara

primaria timisoara

Disponibilizările din instituţiile publice, stabilite de executiv, nu par să stârnească prea multe valuri în Primăria Timișoara. Viceprimarul Traian Stoia nu știe câte posturi lipsă sunt în instituție, dar crede că decizia premierului Ponta e făcută în favoarea economiei naționale! Sindicaliștii anunță, pe de altă parte, că disponibilizările vor duce la blocarea activității în unele primării.

Guvernul urmează să disponibilizeze angajaţi din zece ministere, prin eliminarea a aproape 3.000 posturi ocupate, echivalentul a 4% din numărul de angajaţi. De asemenea, aproape 60.000 de posturi vacante din administraţie vor fi desfiinţate, printre cele exceptate fiind locurile din sănătate şi educaţie. După această reorganizare se va reveni la sistemul de angajare a unui funcţionar la un post vacantat.

E încă neclar cum va fi afectată de aceste măsuri Primăria Timișoara. „Mă gândesc că în primărie există suficiente posturi lipsă pe anumite domenii. Pe alte domenii sunt oameni în plus, probabil se va face o redistribuire, nu-mi dau seama, dar faptul că premierul Ponta vrea să echilibreze costurile e un lucru pozitiv. În special în zona de administraţie centrală din Bucureşti există un mare surplus de personal şi cred că şi costurile sunt mult peste ceea ce poate suporta economia noastră”, spune viceprimarul Traian Stoia.

„Premierul va face tot ce trebuie să facă, indiferent de ce gândim noi. Nu ştiu în detaliu dacă, la noi, costurile sunt în totalitate justificate. Sunt de puțină vreme într-un post de conducere. În calitate de consilier aveam idee de ce se întâmplă în primărie, dar eram foarte departe de ceea ce se întâmplă de fapt. Sunt convins că Victor Ponta va lua decizia corectă, şi în favoarea românilor, în favoarea economiei naţionale”, a mai spus Traian Stoia.

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație și-a anunțat deja nemulțumirea față de acest proiect de act normativ. „Prin reducerea posturilor vacante, foarte multe compartimente din instituţiile publice locale se vor desfiinţa, de ex. direcţii care au ocupate mai puțin de 15 posturi, servicii care au ocupate mai puțin de șapte posturi sau birouri cu mai puțin de cinci posturi ocupate. La acest moment, reducerea posturilor vacante din administraţia publică locală înseamnă practic diminuarea numărului de posturi cu 24%, actualmente posturile fiind ocupate efectiv doar în proporţie de 76%”, se precizează într-un comunicat al FNSA, semnat de președintele Valer Suciu. Sindicaliștii susțin, de asemenea, că oricine „consideră că se poate face administraţie publică locală cu 350 de salariaţi într-o unitate administrativ teritorială cu 400.000 de locuitori nu cunoaşte absolut nimic despre problematica din administraţia locală”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

vasile blat a spus: (iunie 28th, 2013 at 17:55 )

auzi la prostu asta de la cine asteapta decizia corecta, de la victor ponta! cand a vrut nărodu’ ala de boc sa dea afara de la stat l-au facut in tot felu’.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii

Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Se schimbă raportul de forță politică în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat

Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forță politică în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șag și Ghiroda pe locuri de play-off. Poli II se încurcă acasă de o echipă accesibilă la debutul lui Latovlevici

CSC Ghiroda a obținut o victorie prețioasă în etapa a 13-a, la Cugir și revine în Top 4. Șagul a obținut un punct muncit în fața unei echipe foarte bune, la Deva, în timp ce Poli II a mai dezamăgit o dată, la debutul lui Latovlevici, doar egal acasă contra unei echipe de bătut, Pecica....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șag și Ghiroda pe locuri de play-off. Poli II se încurcă acasă de o echipă accesibilă la debutul lui Latovlevici
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune

Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei tinere în vârstă de 18 ani, a avut loc sâmbătă seara, 14 noiembrie 2026, în localitatea Giroc din județul Timiș. La volanul autoturismului se afla un minor de 17 ani, fără permis de conducere, care a încercat să scape de un echipaj de poliție. Potrivit informațiilor transmise...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forță politică în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
CSM CSU Oradea și-a regăsit cadența victoriilor în Liga Națională de Baschet Masculin, impunându-se sâmbătă seara pe teren propriu, scor 85-70, în fața formației SCM Politehnica Timișoara. Disputată în cadrul etapei a 7-a, partida de la Oradea Arena a oferit un duel echilibrat pe alocuri, decis de experiența și precizia gazdelor pe final. Susținuți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eșec așteptat pe Crișul Repede. Meci echilibrat, decis pe final
La cinci ani, Luciana Matei a dat o altă formă rochiei de mireasă a mamei sale. Astăzi, după un sfert de secol de creație vestimentară, își păstrează libertatea de a crea ceea ce simte, dincolo de tendințele momentului. Ținutele sale poartă o identitate proprie, în care viziunea designerului întâlnește personalitatea femeii care le îmbracă. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luciana Matei, designerul din Timișoara care croiește haine după personalitatea femeilor
Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei tinere în vârstă de 18 ani, a avut loc sâmbătă seara, 14 noiembrie 2026, în localitatea Giroc din județul Timiș. La volanul autoturismului se afla un minor de 17 ani, fără permis de conducere, care a încercat să scape de un echipaj de poliție. Potrivit informațiilor transmise...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune
Insistența celor de la USR pentru o alianță cu PNL în Timiș stârnește din nou reacții în cadrul filialei județene a liberalilor. Ultima solicitare a unui astfel ”pol reformator” vine de la președintele USR Timiș, Sorin Șipoș, acesta amintește despre fuziunea dintre PNL și Forța Dreptei la nivel național, care ar trebui să aibă efecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”
Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.