Primăria Timișoara caută proiectant pentru realizarea unei piste de biciclete de la podul Șaguna la Ghiroda, pe malul Begăi

Primăria Timișoara dorește amenajarea unei noi piste de biciclete care să lege orașul de la podul Andrei Șaguna cu Ghiroda. În acest scop au fost începute primele etape, deocamdată, una birocratică, anume a fost lansată licitația pentru proiectare. Suma oferită, 248.000 de lei.

Proiectul ar urma să faciliteze deplasarea locuitorilor din Timișoara până în zona naturală a râului și oferă locuitorilor din Ghiroda o rută sigură și directă pentru a ajunge în oraș cu bicicleta, fie pentru serviciu, fie pentru recreere. Investiția include și măsuri de creștere a siguranței în intersecția cu Strada Colonia Slavic, precum și amenajarea trotuarelor pe Strada Canalul Bega.

Constructorul care va fi desemnat să se ocupe de lucrări va amenaja pista pe digul de pe malul stâng al Begăi, între Podul Andrei Șaguna și Ghiroda. Traseul va avea aproape 3 km lungime, sens dublu, și va trece pe lângă hidrocentrală. În paralel, municipalitatea va introduce trotuare și va moderniza carosabilul, rețelele edilitare și iluminatul public de pe întreaga Stradă Canalul Bega, pentru a oferi locuitorilor condiții moderne și sigure de deplasare.

„Extindem rețeaua de piste sigure pentru bicicliști în oraș și creăm noi conexiuni metropolitane. În Timișoara, toate noile investiții majore – de la Inelul II și Magistrala Verde până la Podul Muncii sau Pasajul Polonă – au prevăzute piste velo. Pe malul Begăi construim o rută sigură și directă spre Ghiroda atât pentru timișorenii care vor să ajungă ușor spre zona naturală a râului, cât și pentru locuitorii din Ghiroda care vin în oraș cu bicicleta”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Investiția va reconfigura și intersecția Canalul Bega – Colonia Slavic – Vânătorilor, pentru a elimina conflictele de trafic și a asigura siguranță pentru pietoni, bicicliști și șoferi. Prin aceste intervenții, municipalitatea îmbunătățește accesul între Timișoara și Ghiroda și face legătura mai sigură și mai fluentă pentru toți participanții la trafic.

Valoarea estimată a contractului pentru serviciile DALI este de 248.000 lei (fără TVA).

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

mircyuc a spus: (iulie 22nd, 2026 at 11:23 )

rugam frumos portarii sa deschida usile de pe str.colonia radio?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”

La scurt timp după ce Legea ANI a fost publicată, principalul vizat de amendamentul pierderii mandatului inclus în actul legislativ, Dominic Fritz, ne anunță că nu se lasă și rămâne la Timișoara, dar și președinte al USR. Din septembrie, conducerea primăriei va fi preluată de cei doi viceprimari, mai subliniază acesta. În ceea ce privește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stadionul LEGO așteaptă instalarea gazonului/VIDEO

Primăria Timișoara a făcut publice o serie de imagini noi de pe stadionul LEGO din Calea Buziașului. Cele mai noi informații arată că viitoarea zonă de joc e pregătită pentru instalarea gazonului. Pe stadion a fost încheiată instalarea acoperișului de deasupra tribunelor principale, dar și la peluze. Urmează să fie puse și jgheaburile și celelalte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul LEGO așteaptă instalarea gazonului/VIDEO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a făcut publice o serie de imagini noi de pe stadionul LEGO din Calea Buziașului. Cele mai noi informații arată că viitoarea zonă de joc e pregătită pentru instalarea gazonului. Pe stadion a fost încheiată instalarea acoperișului de deasupra tribunelor principale, dar și la peluze. Urmează să fie puse și jgheaburile și celelalte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul LEGO așteaptă instalarea gazonului/VIDEO
S-a pus în „mișcare” și Liga 3 în acest weekend, acolo unde Unirea Alba Iulia pare principală favorită la play-off, alături însă de Blaj și de alte echipe care s-au întărit, în seria vestică, a VII-a. Surprizele nu au întârziat să apară încă din prima rundă. Timișul Șag a învins la Ghiroda, o echipă puternică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început și Liga 3. În Seria 7, Deva este primul lider după un succes cu Poli II, în timp ce Șagul a învins surprinzător la Ghiroda
Când am făcut cunoștință cu Galinni, în urmă cu un an, povestea era una despre liniște, răsfăț și câteva gesturi simple prin care o femeie își poate face loc, chiar și într-o zi aglomerată, pentru propriul ei moment de bine. Un an mai târziu, povestea nu mai încape într-o lumânare aprinsă sau într-o baie parfumată....
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la ritualul de baie la un univers complet de stare de bine: Galinni își extinde povestea bănățeană
Dominic Fritz acuză televiziunea Realitatea Plus că a încercat să îl implice în ancheta desfășurată de Recorder pe tema implicării șefului SPP, Lucian Pahonțu, în evenimentele din decembrie 1989. Liderul USR spune că i s-a solicitat o reacție în acest sens de către televiziunea amintită, dar că răspunsul dat nu a fost luat în considerare....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, în conflict cu o televiziune bucureșteană care îl acuză de implicare în ancheta Pahonțu/VIDEO
Un grav accident de circulație, soldat cu rănirea a patru persoane, a avut loc azi-noapte în municipiul Lugoj, după ce un tânăr de 27 de ani a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor. Fugind de echipajele de la Rutieră, individul — care era extrem de beat și nu avea permis, dar și furase autoturismul —...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urmărire ca în filme în Lugoj: tânăr beat și fără permis a provocat un accident grav, proiectând o mașină pe terasa unui restaurant, iar mai multe persoane au ajuns în spital
La scurt timp după ce Legea ANI a fost publicată, principalul vizat de amendamentul pierderii mandatului inclus în actul legislativ, Dominic Fritz, ne anunță că nu se lasă și rămâne la Timișoara, dar și președinte al USR. Din septembrie, conducerea primăriei va fi preluată de cei doi viceprimari, mai subliniază acesta. În ceea ce privește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.