Arhiva pentru eticheta: iosefin

Locuitorii din Iosefin resping proiectul de 50 de milioane de euro al lui Robu

Locuitorii din Iosefin resping proiectul de 50 de milioane de euro al lui Robu

Locuitorii din Iosefin se opun planurilor primarului Nicolae Robu, care vrea să mute liniile de tramvai de pe Bd. Carol I pe mijlocul drumului și să creeze câte două benzi pe sens, pentru mașini. Zona a fost reabilitată recent, pe fonduri europene. Proiectul lui Robu este estimat la 50 de milioane de euro și e inclus în „lista celor 36” de realizat până în 2020.

E oficial: Liceul de Arte pleaca din centru si se muta in Iosefin

Proiectul de hotărâre privind mutarea Liceului de Arte în locul Colegiului Tehnic de Vest a trecut, marți, cu 15 voturi. Singurii care s-au opus, așa cum anunțaseră de altfel, au fost consilierii PDL. Colegiul Tehnic va funcționa, din toamnă, în fosta școală generală 9, de pe Rebreanu, acolo unde artiștii nu au vrut să se mute încă de acum doi ani.

Orza, suparat ca Robu vrea sa vanda Turnul de Apa

Candidatul ARD pe Colegiul III Deputaţi Timişoara, Adrian Orza, nu poate trece nici acum, după cinci luni, peste umilinţa suferită la alegerile locale, în fața actualului primar Nicolae Robu. Deși ar trebui să se pregătească să încerce să devină deputat, Orza aruncă mai departe săgeți spre Robu. Adrian Orza este revoltat că Nicolae Robu ar…

Elba se muta in Freidorf

Primul pas concret spre deschiderea circulaţiei de pe strada Iancu Văcărescu spre strada Gării a fost făcut. Elba – Com, celebra fabrică de corpuri de iluminat, a anunţat, oficial, că se mută din zona Iosefin în în Parcul Industrial al Primăriei Timișoara.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.