Turnul de Apă din Iosefin devine cafenea de vreun an și jumătate. Totul, doar teoretic, pentru că, practic, nu s-a făcut nimic. Primarul Nicolae Robu aruncă pisica în curtea viceprimarului Traian Stoia, care ar trebui să se ocupe de organizarea licitației, dar, până acum, n-a făcut-o.
Primarul Nicolae Robu a anunțat, în toamna lui 2012, că ar vrea ca primăria să vândă Turnul de Apă din Iosefin, iar cumpărătorii să fie obligați să deschidă acolo un restaurant. În februarie 2013, s-a răzgândit însă și a declarat că ar vrea ca în turn să fie amenajată o cafenea. Aceasta ar urma să fie dedicată memoriei lui Francesco Illy, inventatorul expresorului. „Timişoara nu a scos în evidenţă că inventatorul mult folositului expresor de cafea s-a născut în acest oraş. Sunt convins că foarte mulţi nu ştiu că Illy s-a născut aici. E un lucru cu care trebuie să ne mândrim. Cred că acolo s-ar putea amenaja o cafenea care să fie numită Francesco Illy”, declarat Robu.
La mai bine de un an de la acel moment, Turnul de Apă e tot părăsit. Nici vorbă de cafenea sau restaurant Robu are un fel de explicație. „Când și malurile Begai vor fi amenajate, adică până la anul, ar fi foarte bine să avem aici o unitate funcțională. E un loc în paragină… Eu i-am dat undă verde viceprimarului Traian Stoia să se apuce de treabă, să scoată la licitație turnul, să-l concesioneze, pentru a se realiza aici un restaurant, un bar, ce se potrivește. La fel și cu Podul de Fier. Vrem să avem acolo o terasă. Trebuie făcut caiet de sarcini și să-i dăm drumul. Traian Stoia are undă verde, aproape în fiecare ședință de luni dimineață, în lista de probleme pe care o abordăm se află și cele două obiective”, a declarat primarul. El admite că lucrurile se mișcă totuși cam încet. „Dar am promisiunea viceprimarului că în perioada următoare se vor rezolva lucrurile. Dânsul coordonează, nu pot să mă ocup eu și de lucrurile acestea. Mi-a spus că se va face, nu am intrat în detalii”, a mai spus Robu.
Comentarii prin facebook