Doar ASU Politehnica va evolua acasă, în timp ce Ripensia şi ACS Poli joacă afară. „Echipa suporterilor” evoluează sâmbătă, de la ora 15, cu Mioveniul, o echipă aflată pe val, cu 6 victorii din 8 posibile.
Din nou, învinşi în prelungiri
ASU Politehnica a început noul sezon de ligă secundă cu un eşec în prelungiri, 0-1 cu Chindia, şi, din păcate, în etapa a VII-a a păţit acelaşi lucru. Gruparea violetă nu a jucat rău la Ploieşti, contra unei candidate la promovare, dar a păcătuit decisiv în prelungiri.
Din rău în mai rău! ACS Poli pierde din nou acasă şi e pe loc retrogradabil
Poli Timişoara a pierdut al treilea meci în opt zile şi, la fel ca în celelalte întâlniri, tot la limită. În faţa unei audienţe reduse, puţin peste 100 de spectatori (sunt meciuri în Liga 5 cu mai mulţi oameni la teren), gruparea viola a fost întrecută acasă de Sportul Snagov, 1-2, după ce la pauză bănăţenii conduceau cu 1-0.
Greu, dar meritat! Ripensia a învins în ultimul minut Baloteştiul
Gură de oxigen imensă pentru Ripensia Timişoara, care a trecut sâmbătă, în etapa a 7-a a ligii secunde cu 2-1 (0-0) de CS Baloteşti. Bănăţenii nu mai câştigaseră din prima rundă, tot după un 2-1, dar atunci la Brăila, iar succesul înregistrat sâmbătă este şi primul din actualul sezon pe teren propriu. După un început…
Eşec în derby-ul violet. Politehnica pierde în fața lui FC Argeș
Penultimul joc al rundei a 6-a din liga secundă au adus faţă în faţă pe stadionul „Dan Păltinişanu” două nume de legendă, Politehnica şi FC Argeş, într-un joc în care a contat foarte mult mândria de a purta echipamentul violet.
Ripensia şi ACS Poli schimbă liderul din B, dar obţin împreună un punct
Deplasări dificile pentru Ripensia şi ACS Poli, care au mers pe „centura” Bucureştiului pentru a juca împotriva celor de la Sportul Snagov şi Academica Clinceni. Dacă Snagovul era lider înaintea acestei partide, rezultatele de astăzi au făcut ca cei din Clinceni să treacă pe primul loc. Ripensia, după o săptămână tumultoasă în care şi-a schimbat…
Meciuri infernale pentru reprezentantele Timişoarei în etapa a VI-a din Liga a II-a
Ripensia va evolua sâmbătă pe terenul liderului, în timp ce ACS Poli joacă tot atunci, şi tot de la ora 11, pe gazonul echipei de pe locul doi. În fine, duminică seara, ASU Politehnica va întâlni o echipă neînvinsă. Acesta este programul timişorenelor din etapa a VI-a a ligii secunde.
Mai e de lucru! Repetenti la finalizare, studentii de la Politehnica nu au trecut nici de Luceafarul
Un meci mai mult decat accesibil s-a transformat intr-un mic cosmar. Politehnica Timisoara si-a trecut in cont doar primul punct din campionat, la capatul unui meci in care a insistat, dar nu destul, in partida cu Luceafarul Oradea.
Derby salvat de o repriză a doua spectaculoasă. Poli Timișoara obține cu noroc primul succes stagional
Ripensia – Poli Timișoara a fost capul de afiș al etapei a 3-a din liga secundă pentru suporterii bănățeni. Teoretic, deoarece, practic, pe marele oval nu au venit mai mult de 400 de oameni.
Ripensia tine sus steagul Banatului, ASU tot fara puncte
Aproape de o noua victorie externa. Dupa ce a debutat excelent in noul sezon competitional din liga secunda, cu o victorie la Braila, Ripensia a fost la un pas de a-si trece in cont un nou succes, tot in deplasare.
N-a fost ziua lor! Politehnica pierde primul meci în ultimul minut
Chindia s-a dovedit o nucă prea tare pentru Politehnica Timișoara, deși situația din teren a fost alta. Etapa nefastă pentru cele două Poli din oraș, în timp ce Ripensia a strălucit la primul meci din noua stagiune.
Rușinos! Poli pierde fără drept de apel clar jocul de la Ovidiu
SSC Farul, echipă cu probleme la fel de mari și multe ca Poli Timișoara, a reușit o evoluție excelentă. Profitând și de greșelile adversarului, dobrogenii, recent promovați, au învins clar o echipă bănățeană parcă nepregătită pentru începutul campionatului.
Debut perfect pentru Ripensia, care se impune la Braila
Un meci thriller, dar cu happy-end. Ripi a condus cu 1-0, a fost egalata, apoi a scapat dupa ce adversarii au ratat un penalty, iar apoi s-a impus pe minutele de final. Povestea pe scurt a debutului Ripensiei in noua stagiune a Ligii secunde, de la Braila. Echipa timisoareana, care si-a schimat sistemul de joc,…
Cu încredere, în Dobrogea. Ganea debutează sâmbătă ca antrenor al lui Poli
După o vară incendiară, dar nu din cauza căldurii, ci a problemelor de tot felul, Poli Timișoara este gata de debut în liga secundă. Gruparea bănățeană a mai fost în acest eșalon de două ori, iar acum va fi condusă de Ionel Ganea.
Politehnica va juca la rand cu Ripensia, ACS Poli si UTA / PROGRAM LIGA a II-a
La sediul Federatiei Romane de Fotbal a avut loc, joi dimineata, tragerea la sorti pentru viitorul sezon competitional al Ligii a II-a Dupa decenii, Timisoara va avea trei echipe in acest esalon, iar suporterii sunt impartiti. Cel mai greu program il va avea Politehnica, echipa suporterilor.
Neaga o lasă pe Poli pentru o colegă de eșalon. Unde ar putea ajunge Ciucur, Munteanu și Vașvari
Rică Neaga, antrenorul cu care Poli Timişoara a retrogradat în eşalonul secund, nu a dus lipsă de oferte, în ciuda contraperformanţei de la clubul timişorean. Fostul stelist a şi părăsit clubul, alegând tot o echipă din liga secundă.
Cadou de ziua lui Robu: Cea Mai Poli Dintre Toate Poli (CMPDTP) e aproape în B
Încă o şansă ratată şi se vede tot mai clar liga secundă sau chiar desfiinţarea… Poli Timişoara rămâne repetentă şi după duelul cu Dinamo, iar şansele de supravieţuire converg spre un „sănătos” 1%!
2 pauza, 1 final! Politehnica pierde la Sânmartin, cu Luceafărul Oradea
După ce Ripensia a pierdut sâmbătă acasă, cu 1-2, cu Tg. Jiu, nici Politehnica nu a reuşit mai mult, pierzând la acelaşi scor meciul din etapa a 36-a cu Luceafărul Oradea.
Ripensia, repetentă în fața unei echipe care încearcă să scape de retrogradare
După ce miercuri a câştigat pe terenul lui UTA (3-2), Ripensia a fost de nerecunoscut şi a pierdut acasă cu Pandurii, o echipă aflată la retrogradare. Gorjenii au obţinut trei puncte mari în lupta pentru menţinerea în Liga 2.
Politehnica bate așteptat Suceava, Ripensia învinge pe terenul lui UTA
Intermediară de bun augur pentru echipele timişorene din liga secundă. Alb-violeţii au învins codașa în timp ce Ripensia a bătut la Şiria pe UTA şi scapă de emoţiile retrogradării.