Arhiva pentru eticheta: matei suciu

Senatul Romaniei

Trei senatori de Timis au votat pentru pensiile suplimentare ale primarilor!

Trei senatori de Timis au votat pentru pensiile suplimentare ale primarilor!

Pensiile suplimentare pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ au trecut, luni, de votul Senatului. Au fost în favoarea acestora senatorii PSD, ALDE, UNPR și UDMR, în timp ce liberalii au ieșit din sală. Trei senatori de Timiș s-au numărat printre cei 86 de parlamentari care le-au dat pensii suplimentare edililor locali.

Doi parlamentari se bat pentru nominalizarea PSD la presedintia CJ Timis

Senatorul Matei Suciu și deputatul Cătălin Tiuch sunt cele două nume care au intrat în competiția internă a PSD Timiș pentru a prelua ștafeta la vârful Consiliului Județean de la colegul lor de partid Titu Bojin. Aflat la moment dat în pole-position, vicepreședintele CJT, Călin Dobra, totodată președinte executiv al PSD Timiș, e mai interesat să-și păstreze actuala funcție.

Din cinci senatori de Timis, doar Vasile Blaga a votat pentru retinerea lui Dan Sova

Senatorul PSD Dan Șova a rămas fără imunitate, dar nu cu sprijinul colegilor săi din Timiș. Din cei cinci senatori de Timiș, numai Vasile Blaga a votat sigur pentru reținerea și arestarea fostului ministru. Ceilalți patru au lipsit, au fost împotrivă sau au votat secret.

Ce-au mai pierdut, ce-au mai castigat senatorii de Timis. Ilie Sarbu, mai bogat cu… doua parcari

Pentru senatorul PSD Ilie Sârbu, anul 2015 a însemnat o înnoire locativă. A schimbat un apartament cu altul care avea și două parcări incluse. În schimb, colegul său de partid, Matei Suciu, a pierdut o casă și un apartament. Numeroasele conturi ale lui Vasile Blaga s-au îmbogățit cu aproape 80.000 de lei și 14.000 de

In plin scandal in partid, PSD Timis si-a amintit de spitalul din Sannicolau Mare: Primarul PDL minte ca se inchide

Spitalul din Sânnicolau Mare a ajuns subiect de dispută politică, în plină campanie electorală. Primarul PDL Dănuț Groza susține că unitatea sanitară se va închide, din cauza reducerii de fonduri. Replica PSD a venit prin vocea senatorului Marcel Suciu, care spune că nu e vorba decât despre o „dezinformare” a opiniei publice. Cert este banii alocați de la Ministerul Sănătății ajung până în octombrie inclusiv.

Operatiunea „Centura Timisoarei”: Ehegartner se mai documenteaza, Suciu ii cere ajutorul lui Ilie Sarbu

Masterplanul General de Transport, publicat săptămâna trecută, a omis o parte bună din proiectele Timișului și ale Timișoarei. Printre acestea, Centura de Sud. Senatorul PRL Petru Ehegartner și senatorul PSD Matei Suciu, membri în Comisia de Transport, vor acum să ia măsuri, deși nu le este foarte clar cum trebuie să procedeze.

Descurcaret sau competent? Matei Suciu, cel mai bine salariat senator de Timis

Cu un salariu anual de 83.988 de lei, senatorul PSD Matei Suciu este cel mai bine plătit senator de Timiș, el primind cu 25.000 de lei mai mult decât senatorul PNL Petru Ehegartner. În schimb, cel mai câștigat de când este senator e liberalul Ben-Oni Ardelean, care și-a angajat soția la DRDP Timișoara.

Matei Suciu, convins ca-l bate pe Sorin Grindeanu la alegerile din PSD Timis

Senatorul Matei Suciu şi-a depus oficial candidatura pentru funcţia de preşedinte executiv în PSD Timiş. El îl va avea ca adversar pe deputatul Sorin Grindeanu, care părea să nu aibă concurență. Matei Suciu l-a învins, surprinzător, pe Vasile Blaga la alegerile parlamentare din 2012 și e convins că va repeta performanța și în propriul partid.

Top deBanat: Titu Bojin, politicianul anului

Președintele Consiliul Județean, Titu Bojin, este cel mai bun om politic al anului 2012 din județul Timiș, potrivit unui top realizat de deBanat.ro. Clasamentul a fost întocmit atât pe baza unui sondaj la care au răspuns cititorii deBanat, cât și a opțiunilor jurnaliștilor site-ului. Bojin este urmat, la mică distanță de primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Jurnal de campanie (VII): De ce si unde il bate mar Suciu pe Blaga

Primarul PDL din Peciu Nou e un om orientat. La aceste alegeri, el a decis să-l sprijine și pe candidatul USL Gheorghe Ciobanu, dar și pe cel al ARD, Vasile Blaga. Degeaba îl sprijină însă pe Blaga, acesta e pe cale de-a pierde alegerile în favoarea lui Matei Suciu. Cine zice? Un sondaj USL, normal! Aplauze pentru Adi Orza! Pentru consecvența lui, mai ales. A băgat pe Facebook virgula între subiect și predicat, a băgat-o ulterior și pe un pliant electoral. Ceea ce pare însă o gravă greșeală gramaticală, poate avea însă și un mare schepsis. Respectiv, Orza vânează electoratul fugit de la școală al PP-DD și al candidatului Cristinel Dugulescu. Mai greu, dar ne-am prins!

Matei Blaga sau Vasile Suciu?

Matei Suciu e pesedist și nu-i este suficient. Mai vrea să devină și senator de colegiu 4, deși pariurile în partid s-au făcut pe contracandidatul său Vasile Blaga, președintele PDL. Teoretic, omul are șansa lui. Își numără primarii din comunele USL și vede că sunt mai mulți decât edilii din orașele de graniță ale PDL. Și-apoi, e vremea Uniunii!

Top