Matei Blaga sau Vasile Suciu?

Matei Suciu e pesedist și nu-i este suficient. Mai vrea să devină și senator de colegiu 3, deși pariurile în partid s-au făcut pe contracandidatul său Vasile Blaga, președintele PDL. Teoretic, omul are șansa lui. Își numără primarii din comunele USL și vede că sunt mai mulți decât edilii din orașele de graniță ale PDL. Și-apoi, e vremea Uniunii!

Dacă pui o mătură să candideze pentru USL, sunt șanse reale ca mătura să devină parlamentar. Dacă nominalizezi o ladă de bere într-un colegiu, păi lada aia sigur va ajunge să fie votată de o largă coaliție de alegători pesediști, liberali, conservatori și uneperiști pentru că, indiscutabil, e o ladă de viitor. Sunt doar câteva exemple inocente, care n-au însă nicio legătură cu dl Suciu, doamna Grapini sau orice alt candidat neoprotestant de Hunedoara.

Într-un interviu, Matei Suciu vorbește relaxat de experiența sa electorală de la parlamentare. Degajat, candidatul recunoaște că ocupă o slujbă „căldurică” la cabinetul președintelui consiliului județean, mai este omul ales județean și vicepreședinte PSD Timiș, are niște afaceri mici și mijlocii în familie și nu ar muri de foame dacă ar pierde alegerile din 9 decembrie. În opinia sa senină, această situație ar fi posibilă doar „dacă Blaga apelează la tertipuri”.

Nici nu știu ce-ar trebui să facă Buldogul ca să zdruncine încrederea lui Matei Suciu într-o victorie de mare efect. Tertipul este o manevră iscusită prin care se maschează realitatea. O mașinație, un șiretlic, o uneltire, o stratagemă, o șotie. Chiar așa! Dacă va face Blaga o șotie oare îl va bate pe Matei Suciu? Că un plan, o stratagemă sigur va avea și candidatul PDL, ca orice politician care pornește pe un astfel de drum.

Eu bănuiesc că dl Suciu s-ar teme de o eventuală ilegalitate de pe urma căreia liderul PDL să obțină incorect un număr important de voturi. Îl văd deja pe Vasile Blaga cum împarte sacoșe cu ulei, zahăr, țuică și alte de-ale gurii ziua în amiaza mare, sub ochii complici ai șefului de post din comună. Sau cum ștampilează la greu buletine de vot după închiderea secțiilor, după ce, împreună cu jandarmeria, a evacuat samavolnic reprezentanții USL din toate secțiile de votare.

Și știți ce mai cred eu? Că o bună parte din activiștii USL și-au pierdut simțul rațiunii și au uitat complet că formațiunea lor este de luni bune la guvernare. Victor Ponta a uitat că e prim-ministrul acestei țări și continuă să dea vina pe Emil Boc, trepădușii de la Antena 3 încremenesc de teama unui PDL eșuat în opoziție, iar Matei Suciu e ochi și urechi ca Vasile Blaga să nu-l fure, cu toată potera USL pe cap.

Cu excepția celor din UNPR (care tot timpul se simt la putere), pesediștii, liberalii, conservatorii trebuie să conștientizeze că, de fapt, ei conduc această țară și n-au decât să-și facă autocritica pentru nerealizări. Românul de rând, dacă devine cumva nemulțumit de ceva pe lumea asta, să știe că de câteva luni cu tertipuri eventual se poate ocupa guvernarea USL.

Iar dl Suciu să înțeleagă că singurul tertip pe care l-ar putea face Vasile Blaga ar fi realizabil doar cu complicitatea USL. Același tertip făcut și de Ilie Sârbu în 2008 în colegiul ăla făcut ca la croitor, pe „dimensiunile” fostului ministru al Agriculturii. E aproape același gen de tertip prin care unii pesediști și-au mâncat omenia exact în același colegiu, racolând primari și filiale pedeliste în „calitate” de „locotenenți” ai traseistului Ghiță Ciobanu. Vă mai amintiți, domnule Suciu?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

orbecaiel a spus: (octombrie 24th, 2012 at 14:56 )

eu va spun un lucru: unul dintre cei doi politruci (sirbu si blaga) nu va castiga colegiul.

Marius a spus: (octombrie 24th, 2012 at 20:17 )

Bah da voi chiar nu mai aveti stiri,cat o mai ardeti cu aberatia aia ca no name ala de la usl o sa il bata pe blaga?

Cosmin a spus: (octombrie 24th, 2012 at 20:32 )

Stati voi linistiti,ca a luat Suciu destui bani de la Bojin sa se faca de ras in ultimul hal,ca aveau si ei nevoie de o maimuta acolo,neavand destul sange sa scoata un candidat adevarat.

gratian a spus: (octombrie 25th, 2012 at 09:12 )

suciu e genul de politcian care plateste pentru a rade lumea de el. dar mai nasol e ca vin la timisoara curve politice ca blaga sau sarbu si liderii politicide aici stau in pozitie de echer fara sa faca nimic. robu, ostaficiuc si bojit, cu totii sunteti jalnici, lideri fara cohones.

anca a spus: (octombrie 29th, 2012 at 14:47 )

de ce il criticati atata pe suciu? blaga e mai bun, nu? a facut mai multe pt judetul nostru…. vai de capul vostru….
nu intelegeti ca asta e sansa noastra sa schimbam lucrurile in timis? nu e vorba nici de suciu, nici de blaga, e vorba de noi, e vorba de soarta noastra.
iti dai seama de la o posta cine e mai preocupat sa ajute acest judet si in nici un caz nu e blaga.
trebuie votat cu capul, eu personal m-am saturat de pdl in timis.
nu avem nevoie de mafioti.

Rosian a spus: (noiembrie 2nd, 2012 at 18:08 )

aveti perfecta dreptate cei care ati comenta,AVETI NEVOIE DE UNUL care a factut ceva pentru Ti,mis de exemplu a adus autostrada si multe altele,vom comenta dupa data de 7 va doresc tot binele din lume la toti….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni

Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS

Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
La mai puţin de o lună de la desemnarea câştigătorului licitaţiei, miercuri a fost turnată fundația noii grădinițe din Remetea Mare, o investiția în valoare de 6,5 milioane de lei. Proiectul a devenit posibil după aprobarea asocierii dintre Primăria Remetea Mare și Consiliul Județean Timiș. Prezent pe locaţia viitoarei grădiniţe, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat fundaţia noii grădiniţe din Remetea Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.