Liderii şi candidaţii Alianţei USR-PLUS se întorc duminică la Timişoara

Ciolos si Barna

Ciolos si Barna

Alianța 2020 USR-PLUS organizează al doilea miting electoral, la Timișoara, duminică 12 mai, de la ora 16,30, în Sala Olimpia. La miting vor fi prezenți președinții celor două partide, Dan Barna și Dacian Cioloș, și candidații Alianței 2020 USR PLUS la alegerile europarlamentare.

“După mitingul de la Cluj, mergem la Timișoara. După 30 de ani, vrem să pornim o altfel de revoluție de la Timișoara, o revoluție a decenței și a normalității, o revoluție care să înlăture odată pentru totdeauna hoția și prostia de la conducerea României. Așteptăm timișorenii să se alăture celor mai buni candidați pe care România i-a avut până acum la alegerile europarlamentare. Avem încredere că împreună cu timișorenii vom schimba din nou parcursul acestei țări, când politica românească se află într-un moment de cotitură”, a precizat Dan Barna, președinte USR și copreședinte al Alianței.
Dintre candidații alianței, vor fi prezenți la miting Cristian Ghinea, Dragoș Pîslaru, Clotilde Armand, Ramona Strugariu, Dragoș Tudorache, Nicu Ștefănuță, Alin Mituța, Alexandru Vărzaru, Cătălina Sofron, Daniela Șerban, George Țăranu, Ștefan Pălărie, Teodora Stoian, Florin Andrei, Camelia Crișan, Naomi Reniuț Ursoiu și Anca Majaru.
Mitingul electoral al Alianței va avea loc în Sala Olimpia din Timișoara și va începe la ora 16:30. În deschiderea evenimentului va cânta trupa OCS, iar participarea la eveniment este liberă.
“La 30 de ani de la Revoluție, ne întoarcem la Timișoara pentru a discuta despre libertate, viitor și Romania care își iubește cetățenii. Ii așteptăm alături de noi pe toți cei care cred în viitorul european al tarii noastre”, transmite Dacian Cioloș, președinte PLUS și copreședinte al Alianței.
.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

isho.ro
isho.ro

Cele mai citite articole


gauss-topografie-timisoara_728x90px

Administratie vezi arhiva Administratie

Expoziție de reptile vii 13 - 22 mai
Expoziție de reptile vii 13 - 22 mai

Politica vezi arhiva Politica

Raoul Trifan

Raoul Trifan despre majorările de taxe pregătite de guvernanţi: Coaliția Săraciei reduce nivelul de trai al românilor

Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan taxează noile bâlbâieli ale coaliţiei PSD-PNL privind introducerea (sau nu) a impozitării progresive. El spune că în loc să aducă îmbunătăţiri colectărilor, să scadă TVA-ul şi accizele la carburanţi, actuala putere vrea să majoreze taxelele. Raoul Trifan afirmă că, după 7 luni cu PSD-PNL-UDMR la guvernare, economia arată dezastruos:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan despre majorările de taxe pregătite de guvernanţi: Coaliția Săraciei reduce nivelul de trai al românilor
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Președintele CCIA Timiș a vizitat Budapesta

Președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, a vizitat Budapesta, unde a avut două întâlniri de lucru importante destinate identificării de oportunități de cooperare cu comunitatea de afaceri din Ungaria dar și cu cea a țărilor dunărene. Astfel, prima întâlnire a fost cu Președintele Camerei de Comerț și Industrie Budapesta, Elek Nagy. Propunerile de cooperare formulate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CCIA Timiș a vizitat Budapesta

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vineri a demarat demolarea gardului care înconjura terenul de fotbal din zona Mircea cel Bătrân, a anunțat viceprimarul Cosmin Tabără. Acesta era un pericol pentru cei care treceau pe acolo, acum urmează proiectul și demararea demolării și pentru clădirile vechi de acolo, dar și a tribunelor aflate în degradare. Operațiunile de la acest teren de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește demolarea clădirilor și tribunelor vechi de la terenul de fotbal din zona Mircea cel Bătrân/FOTO
De Ziua Copiilor, de 1 iunie, Copiii sunt așteptați cu drag și voioșie din plin la Consiliul Județean Timiș. Vor fi primiți la Palatul Administrativ cu jocuri, teatru, ateliere de creație și multe alte surprize. CJ Timiș, Teatrul „Merlin” și Muzeul Național de Artă Timișoara și-au dat mâna în a le pregăti celor mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Palatul Administrativ din Timișoara devine gazdă bună pentru copii pe 1 Iunie. Au loc spectacole și ateliere interesante
Președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, a vizitat Budapesta, unde a avut două întâlniri de lucru importante destinate identificării de oportunități de cooperare cu comunitatea de afaceri din Ungaria dar și cu cea a țărilor dunărene. Astfel, prima întâlnire a fost cu Președintele Camerei de Comerț și Industrie Budapesta, Elek Nagy. Propunerile de cooperare formulate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CCIA Timiș a vizitat Budapesta
Proiectele Timișului în domeniul infrastructurii cicliste au fost prezentate la București, de către vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke. Județul este traversat de una dintre rutele EuroVelo, iar acum se poartă discuții cu primarii localităților aflate pe acest traseu pentru a se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarii de pe ruta EuroVelo din Timiș sunt interesați să colaboreze la realizarea rutelor cicliste
Timișul beneficiază din acest an de un nou proiect turistic, care va pune accentul pe utilizarea trenului în vederea călătoriilor, respectiv promovarea Buziașului și a zonei din jur ca și destinație de turism. Proiectul este realizat de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș și Primăria Orașului Buziaș. Sub denumirea Promenadă la Buziaș a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buziașul e cea mai nouă destinație turistică promovată în Timiș. Pentru deplasări, utilizați căile ferate/FOTO
Top