Lucrurile sunt cam clare. Sala polivalentă de 16.000 de locuri se face în Giroc, nu în zona Stadionului „Dan Păltinișanu”. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, duce la București ultimele documente solicitate de Compania Națională de Investiții și, dacă totul merge bine, în toamnă am putea avea un constructor pentru mult așteptata polivalentă.
Zeci de contestatii la „lista lui Grebla”, cu tinerii care primesc teren de casa de la primarie
Lista cu tinerii care vor primi teren de casă de la Primăria Timișoara poate fi contestată până luni, 3 aprilie, la ora 16.30. Printre câștigători se numără mai mulți tineri liberali și/sau actuali angajați ai PMT, inclusiv celebra Sanda Greblă.
M-am saturat sa tot primesc asigurari ca Nicolae Robu nu e un om corupt
Despre liberali știam din vremuri USL-iste (și nu numai) că nu sunt tocmai ușă de biserică, că au pus botul la borcanul cu miere și au înfundat nu puțini pușcăriile din pricină de corupție, dar când venea vorba de Nicolae Robu se schimba tonul.
In loc de balta, groapa de gunoi! Amenajarea viitorului parc din Dambovita asteapta o sentinta
Fosta balta insalubră situată în Dâmbovița, între străzile Lacului și Paul Constantinescu, a fost acoperită și s-a transformat într-un depozit de gunoaie, „grație” unor timișoreni lipsiți de orice urmă de bun simț. Primăria vrea de trei ani să facă aici un parc, dar momentan s-a oprit în…instanță.
Alin Nica, atac devastator la Robu: Pana acum il consideram incorect. Acum spun ca e profund necinstit
În 2004, la doar 23 de ani, absolvent în acel an de Politehnică, Alin Nica devenea cel mai tânăr primar din țară. De atunci a mai câștigat de trei ori alegerile în Dudeștii Noi. Acum, și-a anunțat candidatura pentru președinția PNL Timiș, urmând să se confrunte nu doar cu Nicolae Robu, ci și cu sistemul creat de acesta în partid.
Cine sunt delegatii care aleg presedintele PNL Timis. Localitati cu primari PSD, bonus peste cele cu edili liberali
Cine împarte parte-și face. În filiala Timiș a PNL se fac pregătiri pentru alegerile de președinte, programate pe 22 aprilie. S-au stabilit criteriile pe baza cărora vor fi nominalizați delegații, iar localități cu primar PSD ajung să trimită la alegeri mai mulți delegați, conform normei de reprezentare, decât orașe cu primar PNL!
Minibuzele Mercedes vor dubla linii mai putin circulate. Se va intampla probabil de luni
Minibuzele Mercedes vor circula, cel mai probabil și în prima fază, pe traseele a patru autobuze, trei Expresuri și ale unui tramvai. Rutele nu au fost anunțate oficial, deși au fost aprobate de Comisia de Circulație a PMT. Probabil că va face acest lucru primarul Nicolae Robu, în transmisia live de la partid, programată vineri la prânz.
Ce vrea PSD in bugetul Timisoarei: bazine termale si suprapasaje, scoli si gradinite
Școli, grădinițe, creșe, parcuri, pasaje supraterane – asta propun, pentru bugetul pe 2017 al Timișoarei, consilierii social-democrați. Toate, în valoare de 26,1 milioane de lei. Dan Idolu, liderul grupului PSD din CL, spune că executivul primăriei este de acord cu aceste propuneri, pentru că e nevoie de normalitate și de înțelegere!
Colterm cere de la guvern 34 de milioane de lei. Robu: Societatea nu poate fi institutie de asistenta sociala
Premierul Sorin Grindeanu e rugat să ajute Colterm! Societatea de termoficare a solicitat guvernului 34 de milioane de lei, bani pentru acoperirea vechilor „găuri negre”. După aprobarea bugetului, primăria va putea începe să vireze și banii pentru majorarea de capital votată în toamna trecută.
Robu: Nu cred ca vreun timisorean vrea sala polivalenta la Giroc!
Primarul Nicolae Robu propune Consiliului Județean Timiș un parteneriat pentru administrarea, în comun, a viitorului campus sportiv din zona actualului stadion „Dan Păltinișanu”. Pe de altă parte, șeful CJ, Călin Dobra, a anunțat că vechea arenă ar putea fi demolată, iar o sală polivalentă de 16.000 locuri va fi construită în Giroc.
Poli merge bine, dar tot are nevoie de Grindeanu
Indiscutabil, Poli Timișoara poate fi considerată una dintre revelațiile campionatului intern de fotbal. Calificată în finala Cupei Ligii și în sferturile Cupei României, Poli a reușit să depășească și zona retrogradării din campionat.
La ce-i trebuie pletosului tichia de margaritar?
Intrarea lui Alin Nica în competiția pentru șefia PNL Timiș este, fără îndoială, un semn de sănătate și de normalitate în filiala liberală. Nu știu câtă forță politică ar avea primarul de Dudeștii Noi să relanseze o organizație județeană aflată în evidentă degringoladă.
Robu ii cere lui Grindeanu ordonanta pentru Poli: Sa se spuna clar ca autoritatile locale pot da bani la sport
Mulțumit de victoria lui ACS Poli contra lui FC Voluntari, în play-out-ul Ligii I, primarul Nicolae Robu se declară uimit de felul în care echipa ilfoveană este susținută din bani publici. El cere premierului Sorin Grindeanu să schimbe legile privind finanțarea sportului înainte de terminarea campionatului.
Piata Marasti va intra in santier! Se muta stalpii si se mai face o banda pentru masini
Ne pregătim de șantier în Piața Mărăști! Totul, pentru descongestionarea traficului. Primăria a terminat proiectul pentru „desenarea” încă unei benzi de circulația, dar acum așteaptă toate avizele. Lucrările ar putea începe peste cel puțin o lună.
Compromis PSD-PNL: spre stadionul si polivalenta lui Dobra, cu metroul lui Robu
Unii membri ai PSD, dar și ai Guvernului Grindeanu parcă n-au trecut faza freneziei electorale și post-alegeri. Zi de zi, tot felul de promisuni mai mult sau mai puțin aiuritoare sunt aruncate pe capetele românilor, precum cojile de semințe scuipate din colțul gurii.
Bugetul CJ Timis e pe placul PNL, Robu saluta „deschiderea” lui Dobra
Bugetul CJ Timiș, care va fi votat în plenul programat luni, 20 martie, este pe placul grupului liberal. Președintele PNL, Nicolae Robu, îi mulțumește șefului CJ, Călin Dobra (PSD), pentru „deschiderea” arătată și spune că la fel va proceda și el, la Timișoara. Liderul de grup Nicu Bitea salută asfaltarea mai multor drumuri.
Cum va arata primul pod construit in Timisoara in ultimii 50 de ani / VIDEO
În Timișoara va începe, în 2017, construcția primului pod în ultima jumătate de secol. Este vorba despre podul Jiul, proiectat de o firmă vieneză. Primarul Nicolae Robu a postat, sâmbătă, un filmuleț care arată că podul va avea câte două benzi pe sens, trotuare și piste de biciclete.
Poduri, scoli si strazi: ce vrea sa faca Primaria Timisoara cu bani de la guvern
Primăria Timișoara a depus 10 proiecte pentru Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Printre acestea, reabilitarea a două poduri și amenajarea a două străzi, din care una ar fi trebuit să fie gata deja. Primarul Nicolae Robu spune că toate proiectele vor fi puse în practică, indiferent dacă primesc sau nu bani de la guvern.
Robu, inca oficial candidat unic la sefia PNL Timis: Am facut dovada ca pot sa asigur armonie in jurul meu
Candidatul Nicolae Robu se vede pe sine însuși ca un factor de armonie în PNL Timiș și ca pe un om de echipă care poate readuce filiala spre înalta performanță politică. Șeful interimar al liberalilor timișeni n-a vrut să spună care îi este echipa și nici dacă Alin Popoviciu va face parte din ea, dar nici n-a negat varianta.
Disputa pentru sefia PNL Timis, ca o lupta intre David si Goliat
Tânărul primar din Dudeștii Noi, Alin Nica, s-a încumetat, în cele din urmă, să candideze pentru șefia PNL Timiș. Acolo unde se va confrunta cu titularul postului, Nicolae Robu. Același care, prin decembrie, supărat ca văcarul pe sat, amenința că nu va mai călca prin sediul partidului.