Spitalul de copii va fi gata in acest an, dar va functiona din 2018. Daca vrea guvernul, spune Robu

Noul corp de clădire al Spitalului de Copii va fi gata în acest an, dar el va deveni funcțional doar în 2018. Cu o condiție: ca guvernul să aloce bani pentru aparatură. Pe bugetul din acest an, investiția ar avea alocați de la executiv 10 milioane de lei. Restul sumei vine de la bugetul local.

Primarul Nicolae Robu susține că, în perioada următoare, se va lucra în mod susținut la spitalul de copii. Acum, că a fost adoptat bugetul, constructorul poate fi și plătit. „Firma așteaptă să-i facem o plată, că s-au cumulat sume importante pe care nu le-am putut plăti până la adoptarea bugetului. Vom face în zilele următoare o plată consistentă, practic vom plăti tot ce este de plătit. Sperăm ca asta să și pună firma în mișcare la alt nivel de mobilizare”, afirmă edilul. Robu nu știe însă detalii legate nici de execuție, nici de termeunul de finalizare. „Nu am o evaluare clară a ceea ce s-a făcut, însă directorul (Ovidiu Adam, managerul spitalului de copii – n.r.) îmi spune că sunt serioși. Nu știu care este termenul de finalizare, nu am văzut cum a fost făcută planificarea după ce s-a preluat lucrarea”, a mai declarat acesta. Robu e optimist, dar spune că deschiderea propriu-zisă a spitalului depinde de guvern. „Se va termina anul acesta. Dacă ne vin bani de la guvern pentru aparatură, de anul viitor spitalul va putea funcționa”, a conchis acesta.

Din noiembrie 2016, constructorul oficial al noului corp de clădire al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” este Sulfatim SA. În mai 2014, Primăria Timișoara a predat către Prompt SA, firmă care câștigase, la un preț de puțin peste 10 milioane de euro, licitațis organizată pentru această investiție. Lucrările au început cu o pauză, după ce a fost descoperite întâi o fundație de beton, iar apoi s-au găsit vestigii. În aceste condiții, amplasamentul a fost liber de sarcini doar în februarie 2015. Prompt a lucrat până în noiembrie 2015, ducând clădirea până la ultimul nivel, minus acoperiș. Corpul B va găzdui șapte secții ale Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Imobilul va avea demisol, parter și șase etaje. Conform primarului Nicolae Robu, până în noiembrie 2016, au fost făcute lucrări în valoare de 11,3 milioane de lei. Spitalul de copii ar trebui să primească de la bugetul național, în acest an, 10 milioane de lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

ianis a spus: (aprilie 7th, 2017 at 14:06 )

…nu stiu,nu stiu,dar sa dea guvernul bani.Simplu,nu?
Sa ne mai spuna Primarul,cate locuri de parcare are imobilul?

timisorean a spus: (aprilie 10th, 2017 at 09:23 )

asta e chiar nostimă, ca o firmă cu 2-3 angajați si cifra de afaceri cat un magazin de cartier, sa ducă la bun sfârșit un așa proiect.
nici dacă toți amicii firmei sulfatim s-ar porni la treaba imediat, fiind partajate lucrari(subcontracte) lor nu vor fi finalizate, poate doar până în 2021…!
nu am vazut vreo miscare pe santierul spitalului de copii, dar banii sunt bineveniti…!
normal ar fi ca lucrările să fie filmate cu camere de supravghere, la la podul jiul ori in piata unirii si monitorizate zilnic.
atunci ar mai fie o șansă, cu condiția ca și dirigintele de santier sa fie…treaz!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua hală pentru mentenanța tramvaielor Timișoarei intră în sfârșit în lucru

Dotarea așteptată de ani buni de zile de către STPT, noua hală de mentenanță a tramvaielor, intră, în sfârșit, în lucru. La nu mai puțin de patru ani de la demararea proiectului, Primăria Timișoara anunță că au început lucrările la noua hală specială. După eliberarea terenului de către Societatea de Transport Public Timișoara, constructorul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua hală pentru mentenanța tramvaielor Timișoarei intră în sfârșit în lucru
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități

PNL și USR au semnat un acord de colaborare parlamentară care stabilește prioritățile comune ale celor două partide în actuala sesiune. Printre priorități se află reforma administrației publice, reorganizarea administrativ-teritorială, reducerea numărului de parlamentari și eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Acordul a fost anunțat luni, la Parlament, în cadrul unei conferințe comune. Lidera deputaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”

Începutul noului an școlar aduce provocări duble pentru sutele de copii și juniori din județ care îmbină studiul cu sportul de performanță. În acest context, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Timiș, Ioan Mateescu, a transmis un mesaj de susținere și motivare pentru toți tinerii sportivi, punând accent pe echilibrul necesar între rezultatele din clasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ghiozdanele sunt pregătite, caietele sunt noi, iar aventura poate începe!

Un nou an școlar, un pas spre un viitor mai curat. Eco Serv Timiș le spune „Bun venit!” tuturor micilor și marilor școlari și le dorește un an cu multe reușite! Și pentru că obiceiurile bune se învață de mici, punem și colectarea separată pe lista lecțiilor care merită luate cu noi în fiecare zi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ghiozdanele sunt pregătite, caietele sunt noi, iar aventura poate începe!

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT așteaptă înscrierea firmelor la Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția din acest an

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pregătește unul dintre cele mai importante evenimente dedicate comunității de business și una dintre cele mai importante forme de recunoaștere a performanței antreprenoriale timișene: Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția a 33-a, care va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT așteaptă înscrierea firmelor la Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția din acest an

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

PNL și USR au semnat un acord de colaborare parlamentară care stabilește prioritățile comune ale celor două partide în actuala sesiune. Printre priorități se află reforma administrației publice, reorganizarea administrativ-teritorială, reducerea numărului de parlamentari și eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Acordul a fost anunțat luni, la Parlament, în cadrul unei conferințe comune. Lidera deputaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități
Începutul noului an școlar aduce provocări duble pentru sutele de copii și juniori din județ care îmbină studiul cu sportul de performanță. În acest context, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Timiș, Ioan Mateescu, a transmis un mesaj de susținere și motivare pentru toți tinerii sportivi, punând accent pe echilibrul necesar între rezultatele din clasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”
Preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, nu respinge negocieri viitoare cu USR, însă afirmă că deciziile organizaţiei pe care o conduce se fac strict instituţional. El reacţionează astfel la declaraţiile viceprimaruluzi USR al Timişoarei, Ruben Laţcău, care a afirmat că a avut mai multe discuţii cu cei din PNL Timiş, dar toate deveneau…”perisabile” în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea îi răspunde lui Ruben Laţcău: “PNL Timiș nu ia hotărâri la colțul mesei, ci strict instituțional”
Ineditul Rod Festival transformă pentru încă o ediție piața de vechituri din Mehala într-un spațiu de artă și creație. Aceasta în 12 și 13 septembrie, când acolo va avea loc ediția a 7-a sub titlul „Mândrie și Nailon”. La Rod Festival, pentru două zile, „Ocsko” devine un hub cultural neconvențional, în care obiectele uitate, fotografiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piața din Mehala devine din nou loc de festival, Rod Festival – Mândrie și Nailon
Dotarea așteptată de ani buni de zile de către STPT, noua hală de mentenanță a tramvaielor, intră, în sfârșit, în lucru. La nu mai puțin de patru ani de la demararea proiectului, Primăria Timișoara anunță că au început lucrările la noua hală specială. După eliberarea terenului de către Societatea de Transport Public Timișoara, constructorul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua hală pentru mentenanța tramvaielor Timișoarei intră în sfârșit în lucru
Un cetăţean din Ohaba Lungă a fost luat la bătaie chiar în sediul primăriei comunei de un acolit al primarului PSD, Gigi Murărescu. „Vina” lui? A mers la primărie să se sesizeze faptul că poarta de la şcoala din localitate ar putea să cadă peste copii. Chiar în ziua deschiderii noului an şcolar, un bărbat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat luat la bătaie în Primăria PSD-istă din Ohaba Lungă, după ce a sesizat că poarta de la şcoală s-ar putea prăbuşi peste copii/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pregătește unul dintre cele mai importante evenimente dedicate comunității de business și una dintre cele mai importante forme de recunoaștere a performanței antreprenoriale timișene: Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția a 33-a, care va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT așteaptă înscrierea firmelor la Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția din acest an
Sportivele secției de box de la CSM Timișoara au avut o evoluție remarcabilă la Campionatul Național Feminin desfășurat la Eforie Nord. Delegația bănățeană revine acasă cu patru medalii — una de aur, una de argint și două de bronz — alături de alte două clasări extrem de valoroase în top 5-ul național. Munca depusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salbă de medalii pentru CSM Timișoara la Campionatul Național Feminin de Box de la Eforie Nord
Dacă la nivel naţional se vorbeşte mult despre un candidat comun USR-PNL pentru Primăria Timişoara, viceprimarul Ruben Laţcău afirmă că la nivel local e greu să ai o înţelegere cu liderii liberali. Orice discuţie cu PNL-iştii în câteva zile nu mai este valabilă, afirmă Laţcău. Potrivit mediei centrale, la Bucureşti, liderii naţionali ai PNL şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, despre o înţelegere la nivel local cu PNL: “Dacă vorbim cu trei lideri din PNL Timiş, auzim de la ei cinci opinii”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.