Vestiarul Politehnicii Timişoara stă pe un butoi cu pulbere. Fotbaliştii antrenaţi de Cosmin Contra nu au mai primit niciun leu de mai bine de trei luni.
Încă un egal pentru Contra
Poli a încheiat la egalitate, 1-1, meciul din deplasare, cu Unirea Urziceni. Alb-violeţii au deschis scorul în repriza a doua, fiind egalaţi cu zece minute înainte de final. Cosmin Contra a intrat, din nou, pe teren, iar Vali Velcea a acuzat ofsaid la golul egalizator al ialomiţenilor.
Răduţ, Varga şi Bălan, doriţi de Poli Timişoara
Conducerea Politehnicii Timişoara negociază cu mai mulţi jucători, pe care să-i transfere în pauza competiţională care începe în luna decembrie. Printre aceștia se numără Varga, Bălan și Răduț.
Burse de la Fundaţia „Politehnica”
Nouă elevi nevoiaşi din judeţul Timiş vor primi, timp de un an, câte o bursă specială, acordată de Fundaţia „Politehnica”, cu scopul de a-i încuraja să-şi continue studiile universitare.
Poet de 3 puncte
Mult timp a trecut de la ultima descălecare a lui „Iancu de Timişoara” în cetatea fotbalului de pe malul Begăi. Dar, de aceasta dată, boss-ul alb-violeţilor a venit cu noroc.
FC Timişoara încheie returul în Ştefan cel Mare
FC Timişoara începe ediţia 2010/2011 a Ligii I pe teren propriu, într-un meci contra Gloriei Bistriţa. Primul meci cu o echipă grea e în etapa a treia, tot acasă, în faţa campionilor de la CFR Cluj. În runda a şasea, alb-violeţii vor întâlni Steaua, iar ultima etapă va însemna deplasarea în Ştefan cel Mare, pentru…