Poli a reuşit să câştige primul meci din returul Ligii I, pe teren propriu, în faţa lui Gaz Metan Mediaş. Pe un frig pătrunzător, alb-violeţii şi-au adjudecat cele trei puncte, după o primă repriză anostă şi un început catastrofal al celei de-a doua părţi.
Poli nu mai e favorita la casele de pariuri
Cu o săptămână înainte de reluarea campionatului, Poli Timişoara era echipa favorită, în viziunea caselor de pariuri sportive, la câştigarea titlului de campioană. Situaţia s-a schimbat, după victoria Oţelului la masa verde.
Sa vina primul titlu pentru Poli Timisoara!
Peste numai câteva ore începe marele bal! Politehnica Timişoara împlineşte, în toamnă, 90 de ani de la înfiinţare, iar jucătorii pregătiţi de cehul Duşan Uhrin au un singur gând: cucerirea primului titlu de campioană din istoria clubului.
Uhrin: „Suntem pregatiti, chiar daca vremea nu ne ajuta”
Dusan Uhrin Junior a declarat, joi, că Poli este pregătită să reia campionatul, chiar dacă vremea nu este prielnică. Daniel Stanciu a anunţat, pe de altă parte, că gruparea alb-violetă nu va mai efectua niciun transfer.
Dan Alexa: „Suntem pregatiti!”
Jucătorii lui Poli aşteaptă cu nerăbdare reluarea campionatului. Dan Alexa şi Ianis Zicu au mărturisit că echipa alb-violetă are nevoie de susţinerea publicului în partida cu Mediaşul şi le cer suporterilor să vină la stadion în număr cât mai mare.
De miercuri, bilete la Poli-Gaz Metan
Suporterii alb-violeţi pot cumpăra, de miercuri, bilete pentru partida Poli-Gaz Metan Mediaş. Aceasta va avea loc sâmbătă, de la ora 19.
Poli, invinsa de Vojvodina in ultimul amical
Alb-violeţii au susţinut, sâmbătă după-amiază, ultimul meci amical de dinaintea reluării campionatului. Pe o vreme nepotrivită pentru fotbal, peste 1.000 de spectatori au asistat, pe arena Ştiinţa, la partida Poli – Vojvodina Novi Sad.
LPF a anuntat programul etapei a XIX-a
Poli joacă sâmbătă, 26 februarie, primul meci din returul campionatului. Liga profesionistă de fotbal a programat partida dintre gruparea alb-violetă şi Gaz Metan Mediaş de la ora 19.
Fenici si Stan au semnat cu Poli
Problemele financiare de la formaţia de handbal masculin UCM Reşiţa au făcut ca doi jucători de naţională să aleagă să evolueze la Politehnica Timişoara. Fenici şi Stan au semnat un angajament cu gruparea alb-violetă şi vor putea juca încă din primul meci de la reluarea campionatului.
Sorin Ghionea a semnat cu Poli
Poli se întăreşte cu un gălăţean pentru a detrona Oţelul Galaţi în lupta pentru titlu. Site-ul oficial al Politehnicii Timişoara (www.politimisoara.com) anunţă că Sorin Ghionea a semnat cu echipa alb-violetă.
Poli, invinsa de Zrenjanin
Poli a disputat primul amical de la revenirea din cantonamentul efectuat în Spania. Adversara de marţi, formaţia Banat Zrenjanin, s-a impus cu 1-0.
Ultimul amical pentru handbalistii lui Poli
Politehnica Municipal Timişoara a încheiat seria meciurilor amicale cu o partidă disputată la sala Constantin Jude, cu HC Arad. Alb-violeţii s-au impus fără probleme în faţa echipei ce evoluează în eşalonul secund.
Poli s-a intors la Timisoara
Fotbaliştii lui Poli s-au întors la Timişoara, după încheierea cantonamentului din Spania. Deşi au câştigat doar o partidă amicală la Marbella, alb-violeţii sunt siguri că în campionat va fi altfel.
Inca patru amicale pentru Poli
Poli joacă în 2 februarie, de la ora 17, ora României, ultimul amical de la Marbella, cu Dnepro Dnepropetrovsk. După întâlnirea cu ocupanta locului patru în prima ligă din Ucraina, lotul alb-violet se întoarce la Timişoara.
Remiza alba cu Sparta Praga
Jucătorii de la Poli se descurcă foarte bine în jocurile cu echipele bine cotate. Au dovedit-o şi în amicalul de duminică seara, când au remizat (0-0) cu Sparta Praga, cea mai galonată echipă cehă,calificată în „16”-mile Europa League.
Partizan a castigat Turneul „Banatul” la handbal
Partizan Belgrad a obţinut primul loc la Turneul „Banatul” la handbal masculin, la care au mai participat Politehnica Timişoara, Universitatea Cluj şi Oroshazi FKSE. Sârbii au învins Politehnica în ultimul meci disputat cu 31-26.
Prima victorie din Spania pentru alb-violeti
Poli a disputat, joi seară, cel de-al treilea amical din cantonamentul de la Marbella. Alb-violeţii au obţinut şi prima victorie din Spania, 3-1 cu Arka Gdynia, ocupanta locului 13 în prima ligă din Polonia.
Doi polisti in premiera la nationale
La început de an, doi tineri componenţi ai Politehnicii Timişoara au avut parte de veşti bune. Atacantul Tosaint Ricketts şi mijlocaşul stânga Artur Pătraş au fost convocaţi, în premieră, la naţionalele de seniori ale ţărilor lor.
Poli a pierdut cu Lech Poznan
Poli Timişoara a disputat, luni seară, cel de-al doilea amical din cantonamentul de la Marbella. Alb-violeţii au fost învinşi de ocupanta primului loc din Polonia, Lech Poznan.
Poli foloseste ACU sa impunga UTA
Rivalitatea dintre Poli Timişoara şi UTA Arad va avea un nou scenariu în 23 aprilie, cu prilejul etapei cu numărul 23, în Liga a II-a, Seria a II-a, când cele două echipe se vor întâlni pe terenul de joc.