Arhiva pentru eticheta: proiecte

sediu ADR Vest

O ordonanță a guvernului de la București întârzie cu luni de zile lansarea primelor apeluri de proiecte din cadrul Programului Regional Vest

O ordonanță a guvernului de la București întârzie cu luni de zile lansarea primelor apeluri de proiecte din cadrul Programului Regional Vest

Un număr de 23 de apeluri de proiecte în valoare totală de aproape jumătate de miliard de euro, care trebuiau lansate prin Programul Operațional Regional Vest, vor fi decalate la lansare. Ciudățenia situației este că, chiar dacă ordonanța vorbește despre…. simplificare, noile norme prevăzute în ordonanță generează obligații suplimentare atât pentru autoritățile de management, cât

Proiectele de infrastructură ale Timișului sunt în pericol după ”Rotativă”? Actualul ministru al Transporturilor crede că nu

”Rotativa” guvernamentală ar putea da peste cap, cumva, planurile de dezvoltare a infrastructurii rutiere din zona Timișului, odată cu eventuala debarcare a lui Sorin Grindeanu de la Ministerul Transporturilor. Titularul actual speră că nu se va întâmpla așa, mai ales că aceste proiecte au deja contracte semnate. Dar, niciodată nimic nu e sigur. ”Mustește” de

Primăria Timișoara a câştigat finanțare de aproape 30 de milioane de lei prin PNRR pentru încă două proiecte de eficientizare energetică

Primăria Timișoara a obținut o finanțare de 29,6 milioane de lei pentru două proiecte de eficientizare energetică la Colegiul Ana Aslan și la Clinicile Noi de la Spitalul Municipal de Urgențe Timișoara. Contractele pentru fonduri europene au fost semnate. Toate proiectele vizează eficientizarea energetică a clădirilor publice ale municipiului. Proiectele sunt finanțate prin Componenta C5

Trei noi proiecte pentru comuna Şag cu finanţare guvernamentală

Primăria Şag a depus trei noi proiecte la Compania Naţională de Investiţii (CNI) pentru obţinerea unor fonduri extrabugetare. Proiectele au fost depuse personal de primarul Flavius Roşu. Primul dintre ele se referă la realizarea unui nou corp de clădire pentru a mări capacitatea spaţiilor educaţionale din şcoala din Şag. El prevede noi săli de clasă,

Sebastian Răducanu remarcă o susţinere la nivel central, după mult timp, pentru proiectele de infrastructură din Timiş

Senatorul PSD de Timiş Sebastian Răducanu afirmă că, după o lungă perioadă de timp, județul Timiș are parte de susținere de la nivel central în ceea ce privește strategia de dezvoltare a infrastructurii. El face referire la două mari investiţii derulate prin Ministerul Transporturilor, respectiv deschiderea şantierului pentru construcția unui nou terminal la aeroport şi

CJ Timis

Timişenii, chemați să se pronunțe pe tema unor proiecte de hotărâri

Consiliul Județean Timiș a lansat, marți, în transparență decizională, conform Legii nr. 52/2003, trei proiecte de hotărâri. Se dezbate pe tema tarifelor de interes județean, pe tema taxelor locale de interes județean, respectiv regulamentul de organizare al Muzeului Banatului. Unul dintre acestea face referire la aprobarea tarifelor de interes județean pentru anul fiscal 2023 ce

Dominic Fritz si Nicolae Robu

Ipocrizie. Câte proiecte scrise avea Primăria Timişoara cu Robu primar în 2014? Zero. O spunea chiar fostul edil-şef

În ultimul “sondaj de opine” de pe pagina sa de Facebook, fostul primar Nicolae Robu îşi întreabă “fanii” dacă ştiu că succesorul său, Dominic Fritz, n-a atras niciun euro din fonduri europene. La aproape doi de la momentul în care a preluat primul mandat, Robu nu doar că n-a atras niciun euro cu propriile proiecte,

Dominic Fritz face o listă pentru PSD cu ce ar putea ajuta Timişoara. De la PNL nu aşteaptă nimic. Pentru ce i-ar da o bere lui Alfred Simonis

Stadionul; Sala Polivalentă; cele două proiecte spitaliceşti prin PNRR; furnizarea de gaz pentru Colterm sunt câteva din problemele Timişoarei care pot fi rezolvate doar la nivel guvernamental şi pentru care Dominic Fritz apelează la ajutorul PSD. El a anunţat chiar public că îi dă o bere lui Asfred Simonis dacă va reuşi să ajute la

Aeroportul Internațional Timișoara primește 28 de milioane de lei pentru implementarea a două noi proiecte de siguranță aeroportuară

Aeroportul Internațional Timișoara va primi aproape 28 de milioane de euro pentru implementarea a două proiecte extrem de importate pentru securitate. Unul este integral finanțat din fonduri europene, cel de-al doilea presupune o cofinanțare din partea AIT. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a venit miercuri la Timișoara pentru semnarea a două contracte extrem de importante pentru

Editorial de Eugen Sasu

Ce se mai distrează useriștii!

Dacă ar fi mers la guvernare cu PSD, să pună umărul la trecere României prin criză, USR era astăzi în sondajele de opinie sub pragul de intrare în parlament. Asta pentru asocierea cu acest partid născut în anii 90 din rămășițele postrevoluționare ale securiștilor și comuniștilor cu față umană, perceput necontenit de Europa ca o

CJ Timis

CJ Timiș stabilește regulamentul pentru Finanțarea nerambursabilă a acțiunilor culturale. Se cere părerea timișenilor

Consiliul Județean Timiș pregătește o nouă ediție a Tim Cultura, programul prin care organizațiile culturale pot accesa fonduri nerambursabile de la. Instituția invită toate persoanele interesate să-și spună părerea și să vină cu propuneri privind ghidul prin care se acordă finanțare pentru acțiuni culturale. Principiile care stau la baza acestuia sunt libera concurență, transparența, diversitatea

Nouă milioane de lei achitate de Primăria Timişoara, în 2021, pentru proiecte culturale, sportive și de tineret/Foto

Anul trecut, prin Centrul de Proiecte Timişoara, au fost finanţate din bugetul local 115 proiecte culturale, sportive și de tineret, în pregătirea anului Capitalei Culturale Europene. Banii au ajuns la 82 de organizații din comunitate care au aplicat la cele cinci apeluri lansate,  iar cele mai bune proiecte au fost selectate de către comisii de

utilaj aba banat

Apele Române Banat au realizat în 2021 investiții de zeci de milioane de lei în Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat a avut prevăzut în programul de investiții din anul 2021, pentru județul Timiș, lucrări importante cu finanțare din surse proprii ale Administrației Bazinale de Apă Banat și fonduri de la bugetul de stat. De asemenea, sunt mai multe proiecte susținute din fonduri europene. Una dintre lucrări este ”Amenajare râu Bega

Casa Artelor a lansat apelul de proiecte pentru anul 2022

Direcția Județeană pentru Cultură Timiș pregătește programul evenimentelor culturale adăpostite de Casa Artelor în anul 2022. Astfel, operatorii culturali sunt invitați să formuleze propuneri de activități care să se desfășoare în spațiile de pe strada Augustin Pacha nr. 8. „Casa Artelor pune la dispoziția operatorilor culturali, ca în fiecare an, fără taxe, spațiile sale. Este

Primăria Timișoara lansează dezbaterea publică pe tema primului buget participativ. Instituția a stabilit deja pentru ce se pot cere bani

Ca dovadă că nu te poți opune evoluției, și Primăria Timișoara acceptă ideea ce a fost permanent ocolită în ultimii ani, fie că era vorba de administrația Robu sau, în anul precedent, de cea condusă de Dominic Fritz. Municipalitatea se pregătește să accepte bugetarea participativă, cel puțin o formă a acesteia, una în care sunt

Culita Chis Sorin Grindeanu

Culiță Chiș, “consilier” pentru ministru. Pasajele feroviare din Timișoara sunt cuprinse în reabilitarea căii ferate spre Caransebeș

Cu excepția discuțiilor oficiale de la Prefectura Timiș, alături de Sorin Grindeanu la toate ieșirile de pe teren efectuate de ministru în Timișoara s-a aflat Culiță Chiș, fostul șef din primăria orașului. El i-a oferit peste tot informații lui Grindeanu, a vorbit, a prezentat situația de fapt. Sorin Grindeanu nu s-a întâlnit cu nimeni din

Primaria Sag

Primăria Şag a depus trei proiecte pe “Anghel Saligny”, în valoare totală de 35,1 milioane de lei

Primăria comunei Şag a depus trei proiecte pe programul guvernamental “Anghel Saligny”, valoarea lor totală fiind de 35,1 milioane de lei. Proiectele vizează sistemul de canalizare, alimenatarea cu apă şi refacerea infrastructurii rutiere. Primăria Şag a depus cereri de finanţare prin Programul Naţional “Anghel Saligny” pentru trei proiecte de infrastructură. Este vorba de: Extindere sistem

Editorial de Eugen Sasu

Culmea tupeului! Primarul Fritz a pus ochii pe niște bani publici ce tocmai se pregăteau să fie furați de liberali

Când peste ani liderii USR se vor întreba de ce n-au mai apucat ei să pună umărul la reformarea României, atunci își vor aminti că un ministru pe nume Stelian Ion, de la Justiție, n-a vrut să-și pună semnătura pe o ordonanță de guvern aproape la fel de buclucașă ca Ordonanța 13. Programul PNDL 3.

consiliul local

Dialog spumos, la CLT, pe tema listei proiectelor suplimentare. Ana Munteanu și-a apostrofat colegii de coaliție, dar a primit răspunsuri pe măsură

Consilierii locali timișoreni din ”opoziție”, de la Partidul Național Liberal, s-au trezit apostrofați și trași la rost în ședința de plen de marți, după ce au făcut “greșeala” să atragă atenția că pe lista de proiecte suplimentare supuse votului au fost trecute nu mai puțin de 29 de puncte. Colega de guvernare locală, Ana Munteanu,

Top