Cu pomi, fără pomi, cu pavaj roșu și fără statuie cu Eugeniu de Savoya, centrul istoric al Timișoarei va fi un punct de atracție pentru turist ori timișoreanul cu chef de plimbare. Mai ales vara, când vor fi scoase terasele, iar autoritățile vor impune un anume tip de vitrine spațiilor comerciale din această zonă. Geaba se oftică unii după salcâmul ăla bătrân din Libertății, veți vedea că noul centru va atrage lumea și-așa, pileg. Poate nu ca Nepi ori Iulius Mall, dar orașul cu siguranță va prinde mai multă viață, indiferent cine va (mai) fi primar al Timișoarei. Și asta nu pentru că în polemica purtată de-a lungul derulării lucrării de reabilitare Nicolae Robu sau ceilalți opinenți ar fi avut vreunul mai multă dreptate. Lumea va consuma noul aer al Timișoarei pentru că locul arată mai îngrijit, că este ceva nou, nu pentru că primarul a izbândit cu ale sale idei ori arhitecții de opoziție ar fi făcut mai bine. Asta nu se va consemna în istorie.
Și-așa, prin această cosmetizare a zonei istorice, Timișoara și-a pus haine noi, dar a rămas cu „chiloții” murdari și rupți în fund pe ea până nu vor fi renovate și clădirile din cele mai importante piețe ale orașului. Un gust amar îți lasă să vezi cum clădiri precum sediul PNȚCD ori sediul PNL, deținute de foștii și actualii decidenți locali în coproprietate cu alți timișoreni indolenți, stau cu tencuiala gata să cadă pe pavajul nou-nouț făcut din bani europeni. Toate la timpul lor, va spune primarul Robu, invocând lipsa legislației pentru constrângerea proprietarilor în direcția renovării clădirilor. În fine, printr-un nou cadru legal oferit recent, autoritățile municipale vor putea executa mult mai rapid datornicii înregistrați de pe urma taxării paraginii.
Rețeta e simplă. Lași fațada nerenovată, foarte bine, un inspector te trece pe lista celor care urmează să fie avizați la o plată de șase-zece ori mai mare. Îți convine să o plătești, nasol, dar pentru cei fără bani nu va fi comod să ducă o astfel de povară an de an. Soluția? Vânzarea pe bani buni a apartamentului (casei) și mutarea acolo unde îți poți permite o viață mai ieftină. Nu știu dacă municipalitatea va rezolva astfel problema estetică a orașului, dar oricum este un pas înainte spre normalitate. Nu poți aștepta milă de la stat și tu, italian plin de bani, cu apartament pe Corso, „Harap Alb” al afacerilor mobiliare de pe Alba Iulia, magnați din afaceri agricole, foști chiriași-activiști PCR cu casa cumpărată după revoluție sau vreun „neamț” cu casa retrocedată în ultimele două decenii. În acest moment ar trebui să lucreze „menghina” formată din autoritățile cu legislația în mâini și logica pieței imobiliare.
Până să devină primitoare printr-un centru istoric bine aranjat, Timișoara mai are de rezolvat o mare problemă patrimonială: clădirile armatei din zona zero. Două în piața Libertății, plus spitalul militar. Problema este mai largă, cu tot cu alte imobile cu destinație spitalicească din centru, dar măcar astea sunt deținute de primărie și ușor-ușor se vor face manevre cu s-a întâmplat cu Dermatologia. Biblioteci, muzee, spații comerciale, cinematografe, săli de concerte, ce-o vrea autoritatea locală și județeană, după ce va reuși transferul de proprietate de la Ministerul Apărării. Până atunci, inaugurăm cu fast ambalajul (bun și ăla), nu și conținutul. Zău că e trist să vezi cât de tare ne bucurăm de o tăiere de panglici în centrul istoric, fără să ridicăm privirea spre mucegaiurile care ne înconjoară.
Comentarii prin facebook