În condițiile în care societatea Colterm Timișoara și autoritățile locale nu au reușit să identifice încă soluții pentru continuarea furnizării de căldură și apă caldă pentru consumatorii cu care Colterm are contract, una dintre opțiunile viabile este de a se încheia cu fiecare dintre respectivele instituții contracte de furnizare a gazelor naturale, care să fie…
Sistemul sanitar, în colaps. Spitalele publice suspendă pentru 30 de zile operațiile și tratamentele care nu sunt urgente
În spitalele publice din România se suspendă toate operațiile şi tratamentele, care nu sunt urgențe, a anunţat şeful DSU, Raed Arafat. El a vorbit şi de posibilitatea de-a cere țărilor UE ajutor pentru medicamente, posibil și pentru concentratoare de oxigen prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE. Raed Arafat a spus că nu exclude transferul…
Situația copiilor infectați cu coronavirus și internați la spitalele din Timișoara
La Clinica Bega, care aparține de Spitalul Județean din Timișoara, sunt internați acum șapte copii infectați cu coronavirus. Potrivit directorului unității sanitare, cel mai mare număr de internări ale copiilor și adolescenților a fost, la un moment dat, 18. „Copiii internați acum au între un an și cinci luni și 14 ani. Sunt fără oxigen,…
Un singur caz de Sars-Cov-2, în Timiş, în ultimele 24 de ore. În spitale mai sunt internate 25 de persoane cu coronavirus, dintre care 18 la ATI
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, o singură persoană a fost confirmată cu Sars-Cov-2, fiind efectuate doar 222 de teste, din care 72 de teste rapide. Rata de infectare în Timiş este 0,07, la fel ca în ziua precedentă. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Timiş, a fost confirmată o persoană…
Alocația de hrană din spitale va crește începând de luna viitoare cu peste 100%
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, o hotărâre care prevede că începând cu luna mai 2021 alocaţia de hrană pentru pacienţii din unităţile sanitare se va actualiza cu indicele preţurilor de consum la mărfuri alimentare în perioada 2018-2020, de 109,72%. De asemenea, a fost reglementată modalitatea de majorare a alocaţiilor de hrană la solicitarea…
Mai mulți bani pentru hrana pacienților din spitale
Nivelul minim al alocației de hrană pentru un pacient internat într-un spital din România va fi de 16 lei pe zi, iar plafonul maximal va fi eliminat, a anunțat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Astfel va fi eliminat plafonul maximal al alocațiilor de hrană din spitale, iar nivelul lor de hrană va fi stabilit de conducătorul…
Pacienții spitalelor de psihiatrie din Jebel și Gătaia, ajutați cu tone de alimente de Mitropolitul Banatului
În prima săptămână din Postul Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a mers în mijlocul semenilor aflați în suferință, internați la spitalele de psihiatrie de la Jebel și Gătaia. Aceasta nu este prima vizită de acest fel a ÎPS Ioan. Mitropolitul Banatului a dus 7,72 tone de alimente, legume și fructe pentru hrana pacienților internați în…
Circuitele COVID-19 și non-COVID-19 din spitale, reorganizate
Circuitele Covid-19 și non-Covid-19 din spitale vor fi reorganizate, în așa fel încât pacienții să aibă acces la serviciile medicale de care au nevoie. „Evoluția pandemiei impune o adaptare continuă a resurselor disponibile”, spune Vlad Voiculescu. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a participat miercuri la o videoconferință cu directorii executivi ai direcțiilor de sănătate publică județene…
252 de angajați de la Victor Babeș, vaccinați duminică anti-covid la rapel
În cadrul primei etape de vaccinare împotriva COVID-19, în judeţul Timiş au fost administrate, în ultimele 24 de ore, 459 de vaccinuri. Dintre acestea, 252 au fost la Spitalul „Victor Babeș”. Este vorba despre rapel, prima doză fiind administrată în 27 decembrie 2020. În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Timiș, în cadrul etapei…
Continuă vaccinarea personalului din spitalele timișene. 678 de persoane în ultimele 24 de ore
În cadrul primei etape de vaccinare împotriva COVID-19, în judeţul Timiş au fost administrate, în ultimele 24 de ore, 678 de vaccinuri. De la începutul campaniei au fost vaccinate în Timiş 9.504 persoane. În ultimele 24 de ore, în Timiș, în cadrul etapei I de vaccinare împotriva COVID-19 au fost administrate 678 de vaccinuri, astfel:…
Primarul Timișoarei cere, în miez de noapte, verificări la instalațiile electrice și cele de oxigen din spitalele timișorene
Evenimentul tragic de la Piatra Neamț, acolo unde mai multe persoane și-au pierdut viața în urma unui incendiu la secția de ATI, a adus și o reacție rapidă din partea primarului Timișoarei, Dominic Fritz. El a cerut să fie verificată buna funcționare a instalațiilor electrice și de furnizare de oxigen din cadrul spitalelor aflate în…
Zeci de elevi și profesori din judeţul Timiș, internați în spitale, cu SARS-Cov2
Săptămâna trecută, şase elevi și opt cadre didactice erau internaţi în spitale, după ce au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus. Săptămâna aceasta numărul îmbolnăvirilor a explodat! Astăzi sunt în spitale, cu SARS-Cov2, potrivit Inspectoratului Școlar Județean, 31 de elevi din Timiș. În cel mai vestic județ al țării sunt izolați 583 elevi. În Timiș sunt…
Ministerul Sănătății cere DSP-urilor un raport privind pregătirea unităților destinate izolării și tratamentului persoanelor asimptomatice cu SARS-Cov2
Chiar dacă numărul de infectări zilnice cu SARS-Cov2, la nivel național, este mare (411 cazuri noi de joi până vineri), spitalele trebuie să se deschidă și pentru cei cu afecțiuni care nu au SARS-Cov2, cu circuite separate, asigurând în același timp și asistența medicală și pentru cei infectați cu Covid-19. Reprezentanții Ministerului Sănătății au solicitat…
Mitropolia Banatului – 5 tone de produse alimentare, sprijin pentru spitale și instituții sociale în pandemia de coronavirus
La inițiativa Înaltpreasfințitului Ioan, Mitropolitul Banatului, Fundația Filantropia Timișoara a oferit sprijin spitalelor și instituțiilor sociale, care, în această perioadă, au avut un regim special în ceea ce privește hrana și asistența celor aflați în suferință. Au fost distribuite, ieri, cinci tone de produse alimentare (ulei, zahăr, făină, orez și făină de mălai), care au…
Sute de medici din linia întâi, din Timișoara, au primit viziere pentru a se proteja în lupta cu coronavirusul/Foto
Lupta în spitale cu coronavirusul este grea. Dar doctorii de pe frontul de luptă cu coronavirusul primesc, din când în când, ajutor „din spate”, de la cei care sunt alături de ei. Echipa de la CRAFT 3D, partenerii Asociației – Viață din sângele meu, a produs și asamblat peste 200 de viziere. Acestea au ajuns…
Spitalele din Timiş vor instala corturi pentru trierea pacienţilor
Aşteptându-se la o creştere a numărului de pacienţi potenţial infectaţi cu coronavirus, spitalele din Timiş intenţionează să instalaze corturi pentru realizarea triajului.
A început sezonul virozelor! Peste 200 de pacienți din Timiș cu pneumonie
Au apărut virozele și pneumoniile! Infecțiile respiratorii au început deja să se răspândească, iar în Timiș aproape două mii de pacienți au fost diagnosticați, în doar o săptămână, cu viroze și pneumonii. În prima săptămână a lunii octombrie, în Timiș au fost raportate 1.691 infecții acute ale căilor respiratorii superioare – viroze, iar 98 de…
Bani mai mulți pentru spitalele din Timiș în 2018
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiș transmite că a alocat în acest an cu 46 de milioane de lei mai mult spitalelor din județ, față de anul 2017 și că nu există niciun motiv ca unui asigurat să îi fie refuzat accesul al servicii medicale. Dacă în anul 2017 bugetul alocat celor 19 spitale aflate în relație contractuală cu CJAS Timiș a fost de aproximativ 386 milioane de lei, în 2018, pentru aceleași unități sanitare, bugetul este de 483 milioane de lei.
Echipamente pentru spitalele din Timiș cu bani de la Consiliul Județean
CJ Timiș va acorda finanțare spitalelor pentru dotarea cu echipamente medicale. Pe ordinea de zi a plenului şedinţei ordinare din 30 august 2018, se va afla un proiect de hotărâre privind aprobarea “Schemei de minimis pentru finanţarea spitalelor din subordinea autorităţilor publice locale din judeţul Timiş”.
Două studente din Timișoara înființează, în spitale, biblioteci pentru copii
O carte face timpul să treacă mai ușor, mai ales dacă ești pe un pat de spital și mai ales dacă ești copil. Două studente din Timișoara au dotat câteva secții de pediatrie ale spitalelor cu biblioteci și continuă să facă acest lucru.