Compania Enel a programat, vineri, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timişoara – str. A. Demetriade, Stuparilor, Foișor, Albinelor, Olanda, R. Koch, Băncii, Pomiculturii (p), C. Davilla, I. Roată, I. Velceanu, Molidului, Piața Athena, N. Copernic, Frigului, Pisa, Albinelor, I. I. de la Brad, orele 11 – 15; Pișchia (Moară), Ionel (fermele Bratu, Secoșan,…
Strada Vacarescu, in sfarsit redeschisa
Prima stradă din România care se spală singură, noaptea, în momentul în care traficul este redus la zero, a fost inaugurată joi, la Timișoara. Reabilitarea străzii Iancu Văcărescu a costat șase milioane de lei, bani proveniți din fonduri europene.
Antonescu, alaturi de Robu in ultima zi de campanie
Președintele PNL, Crin Antonescu, însoțit de ministrul Apărării, Cornel Dobrițoiu, vor fi prezenți, vineri, la Timișoara, la încheierea campaniei. Ei vor participa, alături de candidatul liberal la Primăria Timișoara, Nicolae Robu, la concertul organizat pe platoul din fața Stadionului „Dan Păltinișanu”.
TIM Rock redivivus, prima zi / FOTO
Festivalul TIM Rock a debutat, miercuri seară, la Timișoara, în fața unui public, din păcate, puțin numeros. Trupe precum Vița-de-Vie sau Iris au cântat în fața a probabil 200 de oameni, pe care i-au adus în pragul freneziei.
La Regionala CFR, pleaca Trica, vine Benec
Valeriu Trică, directorul Regionalei CFR Timișoara, rămâne fără funcție. El va fi înlocuit din postul în care a fost instalat cu largul concurs al prietenului său Alin Popoviciu. În locul lui Trică vine Mircea Benec.
Ce ne-ar face Marian Iancu daca n-am vota cu Robu?
Mai naiv ca alții în relația cu Marian Iancu, imediat după ce-am auzit că viitorul lui Poli trece prin urna de vot am aplecat urechile la sfatul patronului Politehnicii Timișoara. Așa am aflat că este imperios necesar să-l votez pe liberalul Nicolae Robu ca pe viitor să mai am pentru ce să merg pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Nici că m-a mai interesat ce altceva promite candidatul USL, să-i dea Dumnezeu sănătate!
A treia tura „Verde pentru Biciclete”
Amatorii de „Verde pentru Biciclete” pleacă, duminică, în cea de-a treia tură ciclistă bănăţeană din acest an. Programul VpB mai cuprinse încă alte trei evenimente similare. Punctul de plecare este Casa „Verde pentru Biciclete”, din parcarea Timco, de pe strada Circumvalațiunii, iar startul va fi dat la ora 13. Bicicliștii vor parcurge ruta Casa VpB…
Concurs spectaculos de arte martiale, la Timisoara
La Timișoara are loc, duminică, în Sala „Olimpia”, a cincea ediție a Cupei Tamashyi, o competiție de arte marțiale de contact, desfășurată pe mai multe suprafețe de luptă și pe ring.
Meci si muzica in Piata Unirii
Timişorenii vor putea urmări meciul de deschidere al Campionatului European de Fotbal, vineri, în Piaţa Unirii. Partida dintre Polonia şi Grecia, care începe la ora 19, va fi transmisă pe un ecran uriaș.
Fara apa calda
Timișorenii de pe străzile Bastilia, Geneva, Lorena, Samuil Micu și Zurich vor rămâne fără apă caldă, joi, între orele 8 – 14. Măsura va fi luată după ce, în vederea efectuării unor lucrări, Colterm va întrerupe furnizarea apei calde de consum la PT 74.
Intreruperi de curent
Compania Enel a programat, joi, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timişoara – str. Pădurea Verde (p), Aleea Avram Imbroane, str. Spitalul Nou, orele 9 – 15; Dumbrăvița (ferma 10-12, Legofruct, Dunca Expediții, Carros), Giarmata (p), Ionel (fermele Bratu, Secoșan, Fechete), Sânnicolau Mare (str. N. Bălcescu, Ștefan cel Mare, Al. Vlahuță, Horia), orele 9…
Inca un magazin Lidl la Timisoara
Lidl deschide, joi, al doilea magazin în Timișoara. Acesta este situat în partea de nord a orașului, pe str. Miresei nr. 1, în locul fostului Interhome.
Bubuitura pe strada Electronicii
Mai mulţi timişoreni de pe strada Electronicii au tras o sperietură soră cu moartea miercuri seară, după ce au auzit o bubuitură puternică. Ei au ieşit imediat în stradă să vadă ce se întâmplă, convinși că, din cauza unor scurgeri de gaze, a avut loc o explozie sub pământ.
Ciuhandu a aflat cat are pensie
Aflat în ultimele zile ale celui de-al patrulea mandat de primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu se pregătește de viața de pensionar. El a aflat exact ce pensie va primi, cuantumul acestei fiind ceva mai mic decât salariul pe care l-a luat ca edil-șef.
Ultima super-oferta electorala: Phoenix vs. Puiu Codreanu
Final apoteotic de campanie electorală la Timișoara. Forțele politice aflate în spatele celor doi principali candidați la fotoliul ocupat, încă, de Gheorghe Ciuhandu oferă poporului distracție la liber. În aceeași zi, ba chiar de la aceeași oră.
„Reversul medaliei” , cu Andreea Raducan
A aflat, pe propria piele, cât de greu se învață lecțiile de viață, dar și că, odată înțelese, acestea aduc numai victorii. Acum, împărtășește lumii propria experiență. Andreea Răducan, multiplă campioană olimpică şi mondială, își lansează, la Timișoara, cartea autobiografică „Reversul medaliei”.
Sasca: Orza a fost mereu in fata lui Robu
Țărăniștii n-au niciun dubiu că Adrian Orza va deveni, în câteva zile, primarul Timișoarei. Viorel Sasca, prim-vicepreședintele filialei județene a PNȚCD, dă din casă și spune care sunt datele de la care a pornit campania electorală a lui Orza.
Autobuzul 33 nu mai merge la Real
Autobuzul 33 revine, de joi, pe vechiul traseu și nu mai circulă până la Real/Praktiker. Capătul de linie va fi, din nou, podul din Calea Șagului. RATT înființează însă linia 33 barat. În aceste condiții va dispărea și traseul Expres 5.
Ce legatura are Robu cu fratii Cristescu
Disperați că, oricât și-ar înjura contracandidatul pe motiv de operație pe inimă, nu-i ajută la nimic, candidatul țărănist Adrian Orza și cei din jurul lui au demarat o altă campanie împotriva candidatului liberal Nicolae Robu. (Atâta timp cât mulți PSD-iști cu funcții le spun oamenilor să voteze cu Orza la primărie și lista USL la consiliul local, nu putem vorbi despre candidatul USL Nicolae Robu.)
Incepe TIM Rock, la Muzeul Satului
Timișoara cântă rock, cel puțin până vineri. La Muzeul Satului Bănățean începe, miercuri, TIM Rock 2012. În prima zi urcă pe scenă Vița-de-Vie și Iris, iar în ultima, Coma și Implant pentru Refuz.