Peste 200 de locuri fără taxă sunt disponibile la admiterea de toamnă de la Universitatea de Vest din Timișoara. Sunt zeci de specializări, unele în limbi străine. Dacă vreți însă să urmați cursurile de la Drept, trebuie să știți că locurile fără taxă au fost ocupate integral în vară.
Rezultate bacalaureat: doar 27% dintre candidatii din Timis au promovat
Luni a fost ziua în care s-au afișat rezultatele la examenul de Bacalaureat, sesiunea de toamnă. Dintre cei 1.421 de candidați înscriși în Timiș, doar 310 au reușit să promoveze examenul, ceea ce înseamnă un procent de 26,91%. Dintre cei care au reușit să treacă “bacul”, 255 au făcut-o cu medii între 6 și 6,99,…
Ziua cea mare pentru candidatii de la „Bac”
Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului s-a terminat vineri, atunci când s-a desfășurat ultima probă a examenului. Emoțiile cele mai mari pentru cei 1.417 candidați care s-au prezentat la examen se vor simți însă cel mai mult astăzi, fiindcă luni e ziua în care se afișează rezultatele. Până la ora 16,00 aceste rezultate la vor fi…
Politistii verifica paza din scoli
Cu puțin timp înainte de începerea noului an școlar, Poliția din Timiș, dar și pompierii, au făcut controale la unitățile de învățământ din județ, verificând modul în care se face paza. În Timiș există 600 de unități de învățământ de stat, respectiv 31 de unități particulare, care vor „păși” în noul an școlar. Poliția a…
Loga, Lenau si Calderon – pe lista scolilor cu aviz negativ de functionare
Deja a devenit o obișnuință ca noul an școlar să prindă zeci de școli și licee fără autorizație sau cu aviz neagtiv de funcționare. Nici 2016 nu face excepție de la ceea ce pare o regulă deja, 30 de instituții de învățâmânt neavând aviz de funcționare, în timp ce alte 11 nu au autorizație. De…
A incercat sa copieze si a fost eliminat din „Bac”
Ultima probă a examenului de Bacalaureat, sesiunea din toamnă, a adus și primul candidat elininat. De altfel, și ultimul, fiindcă examenul s-a terminat odată cu proba de astăzi. Incidentul a avut loc la centrul organizat la Colegiul Ion Mincu din Timișoara, candidatul fiind prins cu un sofisticat dispozitiv de ascultare. Evident, el a fost eliminat…
Bacalaureatul de toamna, la final
Ultima probă a sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat are loc vineri. În județul Timiș s-au înscris 924 de candidați la această probă, respectiv de alegere a profilului. În privința disciplinelor, în Timiș candidații s-au înscris la următoarele materii: 82 la Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană, 433 dau examen la Biologie…
Perioada de acomodare la Gradinita Montessori
La fel ca în anii precedenți, Grădinița Montessori organizează și de această dată o perioadă de acomodare pentru micuții care intră pentru prima dată într-o colectivitate. Trecerea de la mediul familial la o colectivitate de copii şi adulţi necunoscuţi presupune un efort de adaptare din partea copilului. Unii copii se simt bine din prima clipă,…
UVT a „pariat” pe Pif si a castigat
Vă mai amintiți de Pif? Având trei frați și o familie care trăia doar din ajutoare sociale, cea mai mare dorință a lui Pif era de-a urma o universitate. A beneficiat de ajutorul material al UVT și a terminat primul an universitar pe primul loc în secția sa. Ionuț Piscureanu pe numele adevărat, Pif a…
A treia zi a Bacalaureatului de toamna
Peste 800 de candidați din județul Timiș s-au înscris la Bacalureatul de toamnă pentru proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie. Aceasta se susține miercuri, 24 august, fiind a treia zi de Bacalaureat și totodată penultima. Dintre cei 844 de candiți care s-au înscris pentru proba de astăzi, 688 dau examen la Matematică, iar restul…
Si preotii dau examen! Proba eliminatorie: testarea psihologica
Pentru toți cei care doresc să devină preoți în județul Timiș, în luna octombrie se va organiza un concurs. La examenul de capacitate preoţească se pot înscrie doar licenţiaţii în Teologie Pastorală. Întrucât examenul de capacitate preoţească are valabilitate un an de zile pentru cei care au obţinut media sub 9,00 şi doi ani pentru…
Peste 1.400 de candidati în Timis, la startul Bacalaureatului
Au început probele scrise ale Bacalaureatului de toamnă, pentru care în județul Timiș s-au înscris 1.418 candidați. Prima probă a fost cea la Limba și Literatura Română, care s-a desfășurat luni dimineața. La ea au luat parte 715 elevi din județ. Dintrecei 1.418 elevi care încearcă să-și ia examenul de “Bac” în această toamnă, 888…