Violență în familie: femeie bătută și amenințată cu maceta de soțul său, bărbat care și-a bătut concubina și pe fata acesteia

Deși mai puțin vizibilă față de alte probleme ale societății, violența în familie rămâne una dintre problemele cotidiene, iar cele mai multe victime suferă în tăcere. În doar 24 de ore, polițiștii au fost nevoiți să intervină în trei astfel de cazuri grave, pentru a-i proteja pe cei agresați, înainte de a se întâmpla ceva mult mai grav.

Violențe în familie: femeie bătută și amenințată cu maceta de soțul său

Violențe în familie: femeie bătută și amenințată cu maceta de soțul său

Într-unul dintre cazurile care au avut loc ieri, o femeie de 50 de ani din Arad a fost amenințată cu moartea de soțul ei, un bărbat de 49 de ani. Femeia a trecut printr-un adevărat calvar, fiind agresată fizic, în timp ce bărbatul ținea într-una dintre mâini o macetă. Agresorul este cercetat penal pentru infracțiunile de violență în familie și amenințare și a fost evacuat din locuința în care trăia cu soția sa, pe baza ordinului de protecție provizoriu.

Tot ieri, de această dată în Lipova, polițiștii au fost solicitați printr-un apel la 112 să intervină la un scandal în familie. Un bărbat din Zăbrani a agrest verbal și fizic atât concubina, cât și fiica sa. În urma constatărilor făcute de oamenii legii, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, agresorul a fost scos afară din locuință și i s-a mai interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de cele două victime și de rudele lor. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie.

Un alt caz a avut loc în localitatea arădeană Vinga. De această dată victima agresiunilor a fost un bărbat de 76 de ani, iar agresorul fiul său de 56 de ani. În perioada iulie – august 2019, vârstnicul a fost agresat verbal și fizic în repetate rânduri. În urma aplicării formularului de evaluare a riscului violenței domestice, a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile pe numele bărbatului de 56 de ani, care a fost evacuat din locuința comună, fiindu-i totodată interzis să se apropie la mai putin de 100 de metri de victimă.

Cel în cauză este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Înfruntare alb-violetă pe Bega! Duel sub panou între Timișoara și Pitești

Etapa a patra a Ligii Naționale de baschet aduce pentru echipa bănățeană o înfruntare cu cealaltă echipă alb-violetă din prima ligă. Jocul SCM Politehnica Timișoara – FC Argeș este programat luni, 26 octombrie, la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. Gazdele au o linie de clasament cu o victorie (în deplasare la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înfruntare alb-violetă pe Bega! Duel sub panou între Timișoara și Pitești
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.