Fără nicio îndoială, 1 decembrie 1918 a însemnat unul dintre puținele momente astrale ale României. Peste 100.000 de români, fără a fi chemați de „statul paralel” sau plătiți de strămoșii lui George Soros s-au adunat la Alba Iulia, acolo unde 1.228 de delegați din Transilvania și Banat au votat pentru Unirea cu Vechiul Regat.
Din nou despre „meritocratia” din PNLae
În urmă cu o săptămână, când PNL a organizat mitinguri de protest în întreaga țară, la Timișoara s-au strâns sub 100 de oameni în fața Palatului Administrativ. Ca o comparație, în tradiționale fiefuri PSD, precum Galați, Pitești sau Iași, au ieșit peste 500 de oameni.
De ce avem o guvernare atat de ridicola? Iote (si) Daea!
Cu toate că are în spate o majoritate parlamentară impresionantă, guvernarea PSD – ALDE, fie ca ne referim la prim-ministeriatul lui Sorin Grindeanu, fie al lui Mihai Tudose, este mai mult ca sigur cea mai rahitică de după 1990.
Statul paralel și statul interlop
PSD a trecut orice limită a ridicolului și penibilului, adoptând, la Băile Herculane, o rezoluție de luptă împotriva „statului paralel”. Dacă până acum sintagma era utilizată de tot felul de infractori sau slujbași ai infractorilor, de această dată „statul paralel” a fost confirmat oficial în documentele principalului partid aflat la guvernare.
Ce ironie: PSD-istii discuta ce sa mai distruga in Romania intr-o statiune distrusa tot de ei
Conclavul PSD are mare reuniune la Băile Herculane, acolo unde se va pune țara la cale și cel mai probabil se va da o rezoluție de susținere a lui Liviu Dragnea în problemele penale pe care le are.
Cazul Mailat: management defectuos sau fraudulos? Prostie sau hotie?
Este oficial, Poli l-a pierdut (și) pe Sebastian Mailat, tânărul fotbalist semnând deja cu CFR Cluj. În absolut bizara și recenta tradiție a clubului, Mailat, unul din vârfurile generației sale din fotbalul românesc, a plecat de la Poli GRATIS!
Cand are si Robu dreptatea lui sau despre clientelismul PSD
Începută în luna ianuarie, brambureala celei mai grotești guvernări din istoria recentă a României continuă și acum, cu mare avânt. Ultima măsură menită să bulverseze economia și finanțele oricum secătuite de imbecilitatea guvernaților este așa zisa Revoluție fiscală a Executivului PSD – ALDE.
Mai bine „sorosist”, decat PSD-ist!
Zeci de mii de români au ieșit din nou în stradă duminică seara, strigându-și nemulțumirile. Și n-au ieșit pentru a cere salarii sau pensii mai mari, ci pentru idei și deziderate.
„Doctrina” Serban Nicolae, noua orientare a PSD
Au trecut două zile din momentul în care senatorul Șerban Nicolae a debitat unele dintre cele mai monstruoase declarații făcute în ultimii 28 de ani în Parlament și nimeni din PSD n-a reacționat. Sincer, chiar credeam că vor fi reacții din partid.
Umbra lui Basescu. La Checea
Vi-l mai amintiți pe Traian Băsescu? Acel Băsescu care ridica țepe pentru corupți în Piața Victoriei, iar în plan economic spunea că mult prea mulții angajați la stat și ajutoarele sociale sufocă România?
Sorin Dragoi, sedus si abandonat de Dragnea sau Daddy nu mai e ce-a fost?
Delegația lui ACS Poli s-a întors de la București mai mult decât umilită, cu un scor cumulat de 1 – 20. Fiindcă au fost două „meciuri” în decurs de câteva ore, unul pe gazon, iar altul în birourile LPF.
Ce legatura este intre imunitatea Rovanei Plumb si saracia romanilor
Două informații de pe site-urile de știri de luni. Știri care aparent n-au nici cea mai mică legătură una cu alta. Dar așa o fi? Ministrul demisionar Rovana Plumb rămâne cu imunitate. Fostul ministru a fost audiat în Comisia juridică din Camera Deputaților.
S-a mai fasait o mascarada PSD-ista, iar sandramaua lui Dragnea e tot mai putreda
A mai trecut un glonț pe lângă urechea marelui lider Liviu Dragnea. Al doilea în acest an, an în care PSD trebuia să defileze după scorul remarcabil obținut la alegerile din iarna anului trecut.
Ispravnic(ia) aradeana a ministrului Cuc a ajuns la Timisoara
Și a fost la Timișoara în week-endul trecut Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor. Un individ pe care nu trebuie să-l asculți vorbind mai mult de zece secunde, pentru a-ți da seama că și-a atins nivelul de incompetență de foarte multă vreme, chiar prea multă vreme.
O sentinta (discutabila) cat falimentarea sportului timisorean
Am observat în ultimele ore o anumită frenezie și multe răutăți pe seama sentinței definitive a Curții de Apel în conflictul dintre Curtea de Conturi și Primăria Timișoara pe tema finanțării unor cluburi sportive.
Ne-au scos „cucii din cap”, de-am ajuns in urma Ugandei si Burundi
„Am venit aici să vă scot din cap cucii cu autostrăzile!”, îi atenționa, în urmă cu aproape două decenii, ministrul de atunci al Transporturilor, Traian Băsescu, pe liderii administrației din Timiș și în special pe Viorel Coifan, la acea vreme președinte al consiliului județean.
Ii considera Robu pe timisoreni mai prosti decat clujenii sau el se crede mult mai destept ca Emil Boc?
Se poate în 1.000 de orașe din întreaga lume, printre care și mari capitale europene precum Paris, Londra, Berlin sau Lisabona. A fost implementat și în România la Cluj (că doar nu în Bucureștiul lui Gabi Pandele), oraș care a luat locul Timișoarei în privința inovațiilor și deschiderii spre nou.
Dosarul Belina – Tel Drum: Dragnea si Tariceanu continua razboiul cu Romania
În anul 2000, George W. Bush câștiga cele mai strânse și controversate alegeri prezidențiale din istoria Statelor Unite, la o diferență de doar cinci voturi în Colegiul electoral (271 – 266) în fața lui Al Gore.
Complicitatile care au facut din Enel inamicul public nr.1
Ajuns la Timișoara a doua zi după devastatoarea furtună de duminică, în deja inconfundabilul său stil autoritaro-caraghios, premierul Mihai Tudose a găsit principalul vinovat pentru lentoarea în care se mișcă lucrurile după dezastru: Enel.
Coruptia si lucrarile de mantuiala ucid si la Timisoara. Robu, precum Ponta, e in faza de arogante
„La revedere, sunteți penibili! Pe mine să nu mai căutați niciodată!” Aceasta a fost reacția primarului Timișoarei, profesorul universitar Nicolae Robu, la întrebarea legitimă a ziariștilor vizavi de prăbușirea porții de intrare în oraș de pe Calea Lugojului.