„Plata o plomo”, varianta Liviu Dragnea

Despre celebrul baron al drogurilor Pablo Escobar se spunea că avea o strategie vizavi de polițiști sau alți reprezentanți ai autorităților columbiene: „plata o plomo”. Adică banii sau plumbul (glonțul), cu alte cuvinte, acceptul mitei sau moartea. În fața acestei „oferte de nerefuzat”, parafrazând un faimos film, cei mai mulți acceptau mita. Un astfel de comportament, pe zi ce trece tot mai conturat, pare să-l adopte și Liviu Dragnea, cel care a transformat PSD tot într-un cartel. N-o fi el al drogurilor, dar al intereselor personale ale lui Dragnea cu certitudine este. Și, la fel ca la Escobar care, în ultimii ani ai vieții, când lațul se strângea tot mai tare, acțiunile criminale erau tot mai sângeroase, și Dragnea a devenit tot mai periculos, pe zi ce se apropie verdictul final în procesul în care a fost condamnat la prima instanță la trei ani și jumătate de închisoare. Și, odată cu acesta, calea Jilavei, Rahovei etc. O diferență ar fi însă între cei doi. Dacă primul mituia cu banii săi (nu discut acum proveniența lor), al doilea folosește bani de la buget pentru „plata”, iar uneori și pentru „plomo”.

E adevărat, Liviu Dragnea nu are gloanțe pentru cei care nu-i mănâncă din palmă. Dar are altceva: instituții ale statului. Recent, fostul șef al ANAF, Gelu Diaconu, a venit cu dovezi concrete privind un control al ANAF la Rise Project, control făcut pe baza unui denunț al unei pesoane care nu există. De altfel, ne-am obișnuit la Dragnea ca morții să voteze, iar acum se vede că depun și denunțuri. Rise Project este publicația online care a investigat afacerile lui Dragnea în Brazilia. Tot un control ANAF inventat a avut loc la Hotnews, o publicație extrem de acidă, la acea vreme, la adresa PSD și Liviu Drgnea. Ulterior acelui control, cei mai virulenți doi ziariști ai publicației au părăsit redacția pentru a-și face un alt site, la fel de incisiv. Iar Hotnews s-a mai domolit.

Dar nu numai ANAF lucrează la comanda lui Dragnea. Zilele trecute, CNA a amendat Pro Tv și Realitatea pentru că nu ar fi prezentat cum vrea partidul modificările la Codul Penal. În schimb, CNA nu vede că, în cel puțin două televiziuni, isteria, demența și miniciunile sunt la mai mare rang decât erau chiar și la telejurnalele din timpul lui Ceaușescu.

Dar Dragnea folosește chiar unele instituții media pe rol de gloanțe. Inclusiv participanți la ultimul CEx PSD spun că, în timpul ședinței, mai mulți lideri din tabăra anti-Dragnea au vorbit de „sume colosale” de bani plătite pentru denigrarea adversarilor liderului PSD. Lucruri de altfel vizibile, unii PSD-iști elogiați altădată au devenit mai nou membri ai „statului paralel”, SRI sau #rezist. O știu pe propria piele și foștii premieri Sorin Grindeanu și Mihai Tudose, care atunci când au devenit adversari ai lui Dragnea au fost transformați automat din eroi în securiști. Și a mai spus același lucru și Victor Ponta, devenit și el securist din „cel mai bun premier ever”. Mai știe cineva ce s-a întâmplat cu Valeriu Zgonea, fost omul II în PSD și președinte al Camerei Deputaților? După ce a cerut ca Liviu Dragnea să facă un pas înapoi după prima sa condamnare, a dispărut complet din peisaj. Or, el cerea doar aplicarea statutului PSD de la acea oră. E adevărat, n-a dispărut ca și adversarii lui Escobar, dar tot dat la fund se numește.

La fel de adevărat e că Dragnea a folosit și „plata”, nu doar în cazul presei, dar și al politicienilor. Lucru văzut atât de bine la ultimul scandal din PSD. Din vreo 30 de membri CEx care au fost de acord inițial cu celebra scrisoare anti-Dragnea, în final au mai rămas vreo 10. Ceilalți, în frunte cu Bădălău, au ales banii. La fel ca mulți dintre susținătorii liderului PSD, de unde tot felul de cretini prin guvern. Banii românilor, nu ai lui Dragnea. Problema e că Dragnea, în demența sa, a ajuns să fie convins că bugetul țării e al lui pe persoană fizică.

P.S. Și fostului premier, timișoreanul Sorin Grindeanu, primul lider PSD intrat în conflict puternic cu Dragnea după alegerile din 2016, i s-a mai oferit o șansă să aleagă între „plata o plomo”. Și a ales…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Anton Delagiarmata a spus: (septembrie 29th, 2018 at 22:58 )

Cele descrise în această columnă – sper că autorul lor posedă și probele pentru aceste atrocități – mă determină să mă gândesc la luptele clanurilor mafiote din Berlin, care de un timp sunt tot mai intens mediatizate în Germania. Mă întreb, cât de deplorabilă poate să fie o țară, a cărei clasă politică dă prin acțiunile sale prilejul la astfel de comparații.

Ingolstadt, 29.09.2018
Anton Delagiarmata

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”

Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie importantă pentru Radu Benea pe un traseu extrem de solicitant/FOTO

Pilotul timișorean Radu Benea a obținut a doua victorie consecutivă la Trofeul Râșnov și și-a consolidat fotoliul de lider în clasamentul Categoriei I din Campionatul Național de Viteză în Coastă cu două etape înainte de final. Deși nu era considerat favorit pe traseul de la poalele Cetății Râșnov, atât din cauza mașinii, care nu e...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie importantă pentru Radu Benea pe un traseu extrem de solicitant/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Șantierul de modernizare a căii ferate Caransebeș – Lugoj începe să se miște/Foto

Rămas semnificativ în urmă, șantierul de modernizare a căii ferate dintre Caransebeș și Lugoj, primul lot al traseului până la Arad, începe să aibă activitate vizibilă. În incinta Stației Caransebeș Triaj și pe liniile conexe, echipele de specialitate sunt mobilizate pentru executarea unor lucrări importante la infrastructură, suprastructură, linia de contact și instalațiile aferente. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șantierul de modernizare a căii ferate Caransebeș – Lugoj începe să se miște/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pentru prima dată, arbitrii din cadrul CJA Timiș au primit un set complet și unitar de echipament, achiziționat cu sprijinul sponsorilor și partenerilor AJF Timiș, fără niciun cost pentru cavalerii fluierului. Fiecare set este compus din două tricouri de arbitru, pantaloni și jambiere, marca Joma, același model de echipament utilizat și la nivelul Ligii 1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră în fotbalul timișean! AJF Timiș s-a îngrijit de garderoba arbitrilor/FOTO
Rămas semnificativ în urmă, șantierul de modernizare a căii ferate dintre Caransebeș și Lugoj, primul lot al traseului până la Arad, începe să aibă activitate vizibilă. În incinta Stației Caransebeș Triaj și pe liniile conexe, echipele de specialitate sunt mobilizate pentru executarea unor lucrări importante la infrastructură, suprastructură, linia de contact și instalațiile aferente. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șantierul de modernizare a căii ferate Caransebeș – Lugoj începe să se miște/Foto
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – TIAD au organizat, în data de 8 septembrie, Forumul Online de Afaceri România – Turcia, dedicat dezvoltării și consolidării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Evenimentul a urmărit să creeze noi punți de colaborare între companiile timișene și cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci oferă noi oportunități de cooperare pentru companiile timișene și turcești
Finalizarea celei mai dificile etape a lucrărilor de realizare a lotului lipsă din autostrada dintre Lugoj și Deva, cel de la Margina, se apropie de final. Excavațiile pentru galeriile tunelului lung, unul dintre cele două de pe traseu, au ajuns la ultimii metri. În paralel, continuă etapele următoare pentru conturarea galeriilor, are loc execuția radierului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Construcția lotului Margina – Holdea din A1 merge înainte. Pe galeriile tunelului lung ”luminița” e aproape/Foto
Piața din Mehala a fost, pentru încă un an, gazda Rod Festival, zona atipică devenind spațiu de artă și creație. Ajuns la cea de-a șaptea ediție, festivalul și-a continuat menirea de a scoate arta din spațiile culturale convenționale și de a o duce în locuri și comunități care sunt rareori în centrul atenției politicilor culturale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cultura și creația a ajuns pentru încă un an în piața din Mehala, prin Rod Festival/Foto
Cu 16 zile înainte de-a părăsi scaunul de primar al Timişoarei, Dominic Fritz vorbeşte despre iluminatul public al oraşului. Cu o investiţie de 32 milioane de lei fonduri nerambursabile, în Timişoara se va face primul parc fotovoltaic al oraşului. Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, ajungând la borna cu numărul 16....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 16 zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz abordează tema iluminatului public
O întreagă mobilizare de forțe a avut loc în cursul nopții în localitatea Șag, unde un incendiu puternic a cuprins o locuință cu etaj. Flăcările violente au afectat grav imobilul și au pus în pericol viața a doi localnici, care au fost salvați în ultimul moment și transportați de urgență la spital. Alarma s-a dat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un incendiu violent a mistuit o casă din Șag: doi oameni au ajuns la spital, iar imobilul a fost distrus în proporție de 80%
Primăria Dumbrăvița a lansat licitația pentru o nouă școală, pentru ciclul primari și gimnazial, în comuna de la marginea Timișoarei. Valoarea proiectului este de 36,1 de milioane de lei.  Finanțarea ar urma să fie susținută prin intermediul banilor disponibili în Programul Regional Vest, la care se adaugă banii alocați din bugetul comune Dumbrăvița. ”Investiția propusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei
Principalul punct de trecere a frontierei din această parte a României, cel de la Moravița, va intra în reabilitare. Poliția de Frontieră a lansat licitația pentru stabilirea unui executant al documentației și a lucrărilor efective pentru aceste operațiuni. Finanțarea este, în cea mai mare parte, nerambursabilă, din fonduri europene transfrontaliere. Obiectul contractului pubilicat pe SEAP...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.