Fiindcă a salvat de două ori Timișoara de la rușine, Petrică Folică are un loc în PNL, dacă-și va dori asta. Primarul Nicolae Robu spune că om cu conștiință trebuie valorificat. Folică vrea însă să-și rezolve acum problema din partid, după ce a fost exclus vineri, și nu oricum, ci „la comanda lui Titu Bojin”.
Robu: E distractiv cum PSD cauta „tradatorul”!
Ecuație cu două necunoscute în politica locală! Primarul Nicolae Robu și încă o persoană știu cine a fost „trădătorul” care i-a salvat fotoliul lui Dan Diaconu. Evident, edilul face pe misteriosul, dar asta numai după ce a aruncat, pe Facebook, o săgeată către foștii parteneri de alianță.
Diaconu, despre „tradatorul” care l-a salvat: A rezistat unei masinarii oribile, merita felicitari!
Viceprimarul Dan Diaconu a răsuflat ușurat la finalul votului pentru demiterea sa. După ce lucrurile s-au liniștit, liberalul a declarat, poate surprinzător, că, în ultimele zile, presiunea a fost pe membrii noii majorități din CL. Tocmai unul dintre aceștia a cedat și… i-a salvat funcția.
Petrica Folica, exclus din PP-DD!
Plecarea sa furtunoasă din plenul cu scântei al Consiliului Local Timișoara l-a costat! Pentru că a pus morala sa personală mai presus de interesele de partid, Petrică Folică a fost dat afară din PP-DD! Fostul detectiv a fost consilier local mai puțin de un an, interval în care s-a pus de două ori contra intereselor directe ale PSD.
Toanca: Nu stim cine a tradat, dar probabil vom incerca din nou
Teoretic, existau toate premisele pentru ca liberalul Dan Diaconu să-și piardă vineri funcția. Practic, social-democraților și noilor lor parteneri de alianță le-a lipsit un vot, pe lângă cel al lui Petrică Folică, de la PP-DD, care a părăsit ședința cu mult înainte de votarea propriu-zisă. PSD ar putea cere însă din nou schimbarea lui Diaconu, dar acest lucru se va decide după liniștirea apelor.
Petrica Folica a stricat din nou jocurile!
Consilierul local PP-DD Petrică Folică a părăsit val-vârtej ședința extraordinară a CL Timișoara! Acesta a anunțat că nu poate vota pentru desemnarea lui Bogdan Herzog drept viceprimar, din cauza simpatiilor pro-ruse ale țărănistului! Este pentru a doua oară când Folică strică jocurile PSD, după ce, în toamna trecută, votul lui a trântit vânzarea cu doar 100.000 de euro a sediului PSD de pe Spl. Vladimirescu. Plecarea sa nu va schimba însă, foarte probabil, deznodământul ședinței.
Scandal: Boncea si Herzog, exclusi din PNTCD, Moldovan spune ca nu
Cu două ore înainte de ședința în care urmează să fie ales viceprimar al Timișoarei, Bogdan Herzog a fost exclus din PNȚCD, organizația Timișoara. Aceeași sancțiune a primit-o și Flavius Boncea. UPDATE: Între timp, președintele PNȚCD Timiș, Valentin Moldovan, le-a emis celor doi o hârtie înregistrată cu numărul 11 și datată 6 iunie, care le…
Robu ii raspunde lui Ciuhandu: E mincinos si fara caracter
Aflați într-un fel de armistițiu tacit din 2012 încoace, Gheorghe Ciuhandu și Nicolae Robu au „recuperat”, în ultimele zile, toate cuvintele grele pe care nu și le-au spus în public niciodată. După ce Ciuhandu l-a făcut „penibil”, Robu i-a dat o replica usturătoare, în drum spre casă, după zece zile în Asia.
Fratii Cristescu il acuza pe Robu de dezinformare si manipulare
Încă o reacție neașteptată, în urma declarațiilor politice făcute, în ultimele zile, de primarul Nicolae Robu. După cea a fostului edil șef Gheorghe Ciuhandu, care a spus că alianța cu PSD e singura care poate salva Timișoara de „penibilul” actualului primar, a venit rândul fraților Cristescu! Cei doi oameni de afaceri neagă, așa cum era de așteptat, orice implicare în discuțiile politice.
Ciuhandu pariaza pe PSD pentru salvarea Timisoarei de „ridicolul” Robu
Reconfigurarea majorității din CL Timișoara l-a readus în prim-plan pe fostul primar Gheorghe Ciuhandu. Acuzat de actualul edil că, alături de PSD-iști și frații Cristescu, complotează pentru a pune mâna pe oraș, Ciuhandu îi răspunde lui Robu, pe care îl face „frustrat” și „ridicol”. Țărănistul crede că noua asociere cu PSD va duce la continuarea proiectelor sale, dar și la susținerea guvernamentală a acestora!
PSD vrea sa rezolve noile majoritati din Timis intr-o singura zi
Preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin a decis să dea o dublă lovitură liberalilor într-o singură zi. PNL riscă să piardă în câteva ore atât funcţia de viceprimar al Timişoarei, cât şi pe cea de vicepreşedinte la consiliul județean.
Razboi la distanta: „omul de nimic” Grindeanu contra „disperatul” Robu
Cu mai puțin de 48 de ore înainte de ședințele de consiliu local și județean în care liberalii vor fi „executați” public, primarul Nicolae Robu și deputatul Sorin Grindeanu se duelează în comunicate. Primul a fost social-democratul, care l-a făcut „disperat” pe edilul șef. Replica nu s-a lăsat așteptată, liberalul spunând că „oamenii de nimic” Grindeanu și Ciuhandu vor să pună din nou mâna pe oraș, cu ajutorul fraților Cristescu!
Corado Toader cere excluderea din PNTCD a lui Gheorghe Ciuhandu!
Fostul consilier local ţărănist Corado Toader muşcă mâna care l-a hrănit. Un ilustru anonim, Toader a ajuns de două ori consilier local la Timişoara, promovat la „excepţional” de fostul primar Gheorghe Ciuhandu. El a întors acum armele şi îi transmite un mesaj incredibil fostului său protector.
Birou extraordinar PNTCD Timis, pentru excluderea lui Boncea si Herzog
Soarta consilierilor locali Bogdan Herzog şi Flavius Boncea va fi decisă într-o şedinţă extraordinară a Biroului de Conducere PNŢCD Timiş. Aceasta este programată pentru vineri, de la ora 8. Două ceasuri mai târziu, este convocată și ședința extraordinară a CL Timișoara, în urma căreia Herzog ar putea deveni viceprimar.
Intalnire vitala pentru noua majoritate din CL: Moldovan,fata in fata cu Herzog si Boncea!
Consilierii locali PNŢCD Flavius Boncea şi Bogdan Herzog au acceptat, în ceasul al 12-lea, o discuţie cu liderul ţărăniştilor din Timiş, Valentin Moldovan. Conform acestuia, întâlnirea va avea loc miercuri sau cel târziu joi, oricum înaintea şedinţei extraordinare a CL Timişoara.
Mihok: Boncea si Herzog au inchinat PNTCD catre stanga
Conducerea PNŢCD Timişoara condamnă gestul celor doi consilieri locali ţărănişti care au semnat marţi un protocol de susţinere reciprocă în CLT cu PSD şi PP-DD. Flavius Boncea şi Bogdan Herzog sunt considerați de multă vreme disidenți în partid.
Orza a refuzat la negocieri functia de viceprimar!
Fostul viceprimar Adrian Orza a recunoscut că a fost contactat de ambele tabere implicate în lupta pentru schimbarea majorităţii în Consiliul Local Timişoara. El a primit propunerea de a reveni în funcţia de viceprimar, dacă votează alături de PSD. Şi partea adversă i-a făcut o propunere asemănătoare. Orza susţine că a refuzat ambele variante şi nu vrea să se implice la formarea unei noi majorităţi în CL.
Robu anunta ca face viceprimarii obiecte de decor, daca PSD il schimba pe Diaconu
Dacă PSD reușește să formeze o nouă alianță care să-i asigure majoritatea în CL Timișoara, iar viceprimarul liberal Dan Diaconu își va pierde funcția, succesorul lui va… ascuți creioane, la fel ca și celălalt „vice”. E promisiunea primarului Nicolae Robu, care a reacționat, luni seară, din Singapore, la vestea că PSD e pe cale să bată palma la nivel național cu PP-DD.
Partidul „domnului Dan” ar putea avea vicepresedinte la Consiliul Judetean Timis
Zilele lui Marian Vasile, vicepreşedintele liberal de la CJ Timiş, par numărate. Alianţa USL a devenit istorie, iar jocurile le fac acum alţii. După ce PSD a anunţat că este aproape să bată palma cu formaţiunea „domnului Dan”, în Timiş a început agitaţia printre consilierii judeţeni PP-DD de Timiş.
Klaus Iohannis, presedinte interimar al PNL
Într-un fel anticipat, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost desemnat președinte interimar al PNL. Iohannis va conduce partidul până la Congresul extraordinar al PNL, care se va desfășura în zilele de 28 și 29 iunie.