Prețul ridicat al gazelor naturale ar putea duce la probleme în furnizarea încălzirii centralizate în Timișoara, a spus Cristian Amza, administratorul special al Colterm, la ultima ședință a Colegiului Prefectural. El a vorbit despre scăderea temperaturii agentului termic, dar și despre limitarea livrării căldurii. Modificarea modului în care căldura ajunge la oameni, prin introducerea Termset…
Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT
Astăzi se împlinesc exact 70 de ani de la revolta studenţească din Timişoara, un moment de curaj și solidaritate care a rămas înscris atât în istoria oraşului, cât şi în istoria Politehnicii. În memoria acelui eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, tot astăzi, manifestarea internațională „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”. Aceasta se va desfăşura exact…
Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea…
A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități. De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor…
Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,…
Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu…
Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune…
Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru…
Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al…
La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse
Miercuri, primarul comunei Şag, Flavius Roşu, împreună cu membrii comisiei de recepție, diriginții de șantier și executanții proiectelor au început verificarea rețelelor în PUZ-ul pentru tineri. Este vorba de două proiecte, respectiv extinderea rețelei de apă și rețeaua de canalizare. Flavius Roşu spune următoarele etape vor continua în ritm susținut cu: Începutul lunii noiembrie se…
Portmoneu pierdut de un pensionar, recuperat de poliţiştii locali
Un pensionar de 77 de ani a fost ajutat de polițiștii locali să-și recupereze portmoneul cu acte și bani pierdut în fața unei farmacii din zona Pieței 700. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranta Transportului Urban, aflați în patrulare în zona Pieței 700, au găsit ieri, în jurul orei 14.00, un portmoneu care căzut pe…
Apele Române Banat testează modul de reacție al autorităților la apariția unei poluări accidentale pe Bega. Scenariul, o cisternă căzută de pe pod
Ziua de miercuri va aduce pentru specialiștii de la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat, dar și pentru alte instituții, desfășurarea unui exercițiu de anvergură. Acțiunea are ca scop testarea capacității de reacție rapidă, a fluxului de informații și a modului de conlucrare între instituțiile-cheie în cazul unei poluări accidentale pe râul Bega, eveniment care…
Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt…
Cine sunt cei care au debarasat gunoaie în stradă din Mercedes şi Audi?/Video/Foto
Îşi ridică o casă nouă, au bani de Mercedes şi Audi, dar nu şi pentru a închiria un tomberon de la Retim sau vreo altă firmă legală care să se ocupe cu debarasarea deşeurilor? Este întrebarea pe care ne-am pus-o după un comunicat de presă al Poliţiei Locale, în care s-a menţionat că o persoană…
Biblioteca Academiei Române din Timișoara va beneficia de modernizare, cu bani de la Consiliul Judeţean
Sediul Timișorean al Bibliotecii Academiei Române va beneficia de o serie de îmbunătățiri și modernizări, cu sprijinul financiar consistent al Consiliului Județean Timiș. Clădirea superbă se află în zona Piața Unirii, lângă clădirea Palatului Baroc, care ar urma, de asemenea, să intre într-un amplu proiect de reabilitare, tot prin intermediul CJT, care administrează clădirea. Administrația…
Continuă lucrările pe A1, la Pecica. Reparațiile s-au mutat pe sensul opus
Lucrările care se fac pe autostrada A1 în județul Arad s-au mutat pe sensul Pecica – Arad, între 547+000 – km 554+000. În zona amintită se execută lucrări la îmbrăcămintea asfaltică: frezare, reparații și așternere de covor asfaltic nou. Reparațiile pe sensul Arad – Pecica au fost finalizate, fiind realizate lucrări similare. Până în 16…
Doar în ultimele trei luni, amenzi de aproape o jumătate de milion de lei pentru abandon de deşeuri
În ultimele trei luni, poliţitii locali au dat 45 de amenzi unor persoane fizice și juridice au care abandonat deșeuri în locuri nepermise. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 496.500 de lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au acționat și în ultima perioadă pentru luarea măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și…
Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –…
Primarul comunei Beba Veche a trecut în neființă
Comuna Beba Veche rămâne fără unul dintre cei mai apreciați și longevivi primari din Timiș. Ioan Bohancanu a decedat în primele ore ale zilei de vineri. Ales prima dată edil-șef în 1996, Bohancanu a condus comuna de la granița cu Serbia și Ungaria de atunci, cu excepția unui singur mandat. El s-a născut în anul…
Horticultura, lucrări de toamnă în Parcul Anton Scudier
Angajaţii Horticultura au demarat mai multe lucrări în Parcul Anton Scudier. Astfel, se sădesc plante perene şi s-a montat un sistem de irigare. Joi, 1 octombrie, echipele Horticultura au început plantările de plante perene în zonele pregătite. De asemenea, a fost montat sistemul de picurare, care urmează să fie conectat la sistemul de irigații al…