Diverse articole

Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală

Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală

Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în…

Transportul de persoane, în atenția polițiștilor locali. Aproape 700 de sancțiuni aplicate

Polițiștii locali au aplicat 687 sancțiuni conducătorilor de taximeter celor de ride-sharing, dar și conducătorilor auto care au staționat în stațiile taxi. De altfel, cele mai multe  sancțiuni au fost aplicate chiar şoferilor care au oprit sau staționat în stațiile special amenajate pentru taxi. Poliţia Locală anunţă că acționează permanent în vederea luării măsurilor legale…

Sancţiuni de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pentru terenuri necosite și cu ambrozie

În ultimele cinci luni, în special de la începutul verii, Poliţia Locală a efetuat 1041 acțiuni de verificare și reverificare a terenurilor necurățate de vegetație. Au fost date sancțiuni în valoare totală de 184.000 de lei pentru terenuri necosite și cu ambrozie. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat verificările pentru luarea de…

Timiș intră în Naționala de Edu Fin: peste 1.200 de români s-au antrenat pe 15 septembrie pentru ca România să fie mai educată financiar

Peste 1.200 de angajați din mai mult de 35 de companii și instituții publice din Timiș au participat, pe 15 septembrie, la antrenamentul Naționalei de Edu Fin, inițiativa Băncii Comerciale Române (BCR) prin care banca își propune să aducă educația financiară mai aproape de oameni și să contribuie la creșterea nivelului de cunoștințe financiare din…

DRDP Timișoara pune întrebări șoferilor din trafic. Aceștia vor fi opriți în anumite puncte de pe șosele

În cursul zilelor următoare, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va desfășura anchete de circulație de tip Origine – Destinație. Prima are loc miercuri, iar următoarele în cursul lunii octombrie. Anchetele au loc pe drumurile naționale și pe autostrada A1. Aceste anchete au rolul de a colecta date privind deplasările efectuate pe rețeaua rutieră și…

Colterm face ultimele pregătiri la CET Sud pentru sezonul rece

Data de 1 octombrie este programată de către cei de la Colterm pentru încheierea lucrărilor de reparații la morile de cărbune și la benzile pentru evacuarea zgurii și cenușii la instalațiile pentru producerea energiei termice. După această dată începe etapa verificărilor înainte de pornirea instalațiilor de producere a energiei termice și electrice, anunță societatea. Inițial…

Eco Serv Timiş: În 2026, încă găsim deșeuri neconforme în pubela pentru deșeuri reziduale

Eco Serv Timiş atrage atenţia că pubelele negre arată o problemă care nu mai poate fi trecută cu vederea. Este vorba de faptul că deșeuri care pot fi reciclate sau care beneficiază de alte fluxuri de colectare, ajung în recipientele pentru deșeuri reziduale. Pubela neagră nu este locul în care putem arunca orice. ​Eco Serv…

Analiza imobiliare.ro

Fenomenul “Shrinkflation” pare să apară și în sectorul imobiliar

Dacă ați avut parte de fenomenul de ”Shrinkflation”, în care o serie de bunuri alimentare rămâneau la același preț, dar la gramaj mai mic, iată că un astfel de fenomen pare să apară și în domeniul imobiliar. Apartamentele noi au devenit gradual mai compacte și mai scumpe. În același timp, sunt vizibil îmbunătățite când vine…

Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți

Tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din județul Timiș se mai pot înscrie până în 27 septembrie în Academia Balului Vienez Timișoara. Programul îi pregătește pe viitorii debutanți nu doar pentru primul vals, ci și pentru situații în care încrederea, prezența, comunicarea și felul în care se raportează la ceilalți pot face…

Finanțări de până la 5.000 de dolari. Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund

La scurt timp de la aprobarea susținerii proiectului în Consiliul Local, Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund. Sunt finanțări de până la 5.000 de dolari pentru idei care contribuie la un oraș mai verde, vizați fiind tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani. Ei sunt invitați să propună și să implementeze…

Adoptați un pui de pisică. Asociația Poli vă așteaptă duminică la Casa Tineretului ca să găsiți cel mai nou membru al familiei

Duminică, 27 septembrie 2026, între orele 10:00 și 15:00, Asociația Poli îi așteaptă pe timișoreni la un nou târg de adopții, organizat la Casa Tineretului FITT, situată pe pe strada Arieș nr. 19. De această dată, evenimentul pune un accent deosebit pe pisici și, în special, pe puii de pisică aflați în grija asociației. Sunt…

Locul de joacă de la Grădinița cu PP nr. 53 a fost amenajat de salariaţii Horticultura

Angajaţii Horticultura au pus la punct locul de joacă de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 53, de pe strada Drăgășani. Echipele de mentenanță ale Horticultura au recondiționat mobilierul de joacă din curtea grădiniței. Structurile băncilor și ale leagănelor au fost curățate și revopsite, iar toate scândurile au fost înlocuite. Cei de la Horticultura au…

Branșări ilegale la rețeaua de gaze naturale în Timiș. În 2026 au fost constatate șapte cazuri

În ciuda riscurilor la care se expun, consumatorii de gaze naturale din Timiș continuă să se branșeze ilegal la rețeaua de alimentare. Doar în aceste luni din 2026 au fost constatate șapte asemenea cazuri de branșare la rețeaua deținută de Delgaz Grid. Peste 1.000 de cazuri de intervenții ilegale la instalațiile de energie, care au…

Primăria simplifică procedura de rezolvare a actelor pentru ca studenții să obţină mai uşor reședința pe Timișoara

Într-un demers menit să simplifice procedura de stabilire a reședinței pe Timișoara pentru studenți, odată cu începerea noului an universitar 2026 – 2027, municipalitatea propune o colaborare directă cu universitățile și administratorii căminelor studențești. Scopul, spune primăria, ar fi reducerea demersurilor administrative pe care trebuie să le facă studenții. Conform noii proceduri, administratorii căminelor universitare…

Știința iese din manual și se întâlnește cu publicul la Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026

Muzeul Apei din Timișoara devine, sâmbătă, 26 septembrie, între orele 11:00 și 15:00, locul în care știința și tehnologia pot fi explorate, testate și descoperite de vizitatori de toate vârstele. Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026 aduce împreună copii, tineri, mentori, profesori, părinți și pasionați de știință într-o după-amiază în care experimentele, tehnologia,…

Locuri noi pentru joacă în Parcul Copiilor „Ion Creangă”

Echipele Horticultura au montat, în Parcul Copiilor,  o nouă structură de cățărare și o plută pe arcuri, care simulează mișcarea unei plute pe apă. “Cei mici au acum noi locuri de explorat și de încercat, iar noi continuăm să lucrăm la îmbunătățirea spațiilor de joacă din parc”, transmit reprezentanţii Horticultura.  

Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat ridicarea, de luni, 21 septembrie, a restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii oficiale a focarului de pestă porcină africană existent în exploatația comercială de suine aparținând societății Comtim România SRL Ferma Bulgăruș. Decizia a fost luată în urma hotărârii aprobate în cadrul ședinței cu membrii…

29 de familii din Remetea Mare au primit premiul pentru nou-născuți

În această săptămână, 29 de familii din comuna Remetea Mare au primit din partea Primăriei premiul pentru nou-născuți, în valoare de 1.000 de lei pentru fiecare copil. Mai sunt câteva familii care urmează să vină pentru a-și ridica premiul, transmite primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira “Mă bucur că putem fi alături de părinți într-unul…

Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei

Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în…

Timișoara, prezentă în paginile cunoscutei publicații franceze L’Express

Publicația franceză L’Express a alocat în urmă cu câteva zile, două materiale orașului Timișoara. Textele abordează mai ales partea artistică a vieții locale. În cadrul paginilor publicației, Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, vorbește despre cultura Timișoara, în cadrul unui text care prezintă activitatea Facultății de Artă și Design a UVT. ”Am fost onorat…

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.