Invatamant articole

bac

Doi eliminati la prima proba scrisa de la Bac

Doi eliminati la prima proba scrisa de la Bac

La prima probă scrisă a bacalaureatului, cea de limba română, au fost eliminaţi doi candidați. Ei au intrat în sala de examen cu telefoanele mobile, deși acest lucru este interzis. Surprinzător, subiectele au fost mai dificile la profilul real.

Unde si cand a mutat Robu Liceul de Arte?

Primarul Nicolae Robu trece, la capitolul realizări din primul an de mandat, mutarea Liceului de Arte, pentru ca municipalitatea să nu mai plătească chirie. E posbil să-l fi mutat, dar în secret total, pentru că școala funcționează tot acolo, iar Inspectoratul Școlar Timiș nu știe nimic despre un alt sediu.

Pe bani putini, profesorii nu se inghesuie la supravegheat la Bac

Profesori corectori sunt destui, dar mai trebuie circa 100 de profesori care să îi supravegheze pe absolvenţii care vor susţine, din 1 iulie probele scrise ale bacalaureatului. La acea dată, cadrele didactice sunt în vacanță și, din cauza banilor puțini pe care i-ar primi, nu se înghesuie să se înscrie la supraveghat şi corectat.

Istoria Timisoarei, distrusa de buldozerele Universitatii de Vest

Timișoara vrea să ajungă capitală culturală europeană, dar își îngroapă istoria. Universitatea de Vest a început o lucrare pe strada Oituz, fără a avea aviz de descărcare arheologică. Mai multe vestigii au fost acoperite cu betoane, în pofida avertismentelor date de arheologii de la Muzeul Banatului. Primăria și Poliția au demarat anchete în acest caz.

Luni incepe Bac-ul, in ultimii doi ani a fost dezastru

Din primele date centralizate de Inspectoratul Şcolar Timiş, aproape 6.000 de elevi s-au înscris la bacalaureat în acest an. O parte dintre ei fac parte din promoțiile din anii trecuți. În total, în 2013, în judeţul Timiş, au fost în clasele teminale în jur de 7.500 de elevi. Anul trecut, doar puțin peste 40% din candidați au promovat.

Directorul Liceului de Arte: Colegii il provoaca pe elevul exhibitionist!

Consiliul profesoral al Liceului de Arte Plastice s-a întrunit luni. Dascălii au discutat despre cazul elevului de 14 ani, surprins în timp ce se masturba în ora de engleză, dar nu s-a luat încă nicio măsură. Directorul școlii susține că de vină sunt și ceilalți copii, care-l provoacă pe elevul-problemă.

Scandal la Liceul de Arte: un elev se masturbeaza in ore si nu poate fi pedepsit! / FOTO

Internat la psihiatrie și reîntors în sala de clasă, un elev de clasa a VIII-a de la Liceul de Arte Plastice își terorizează de luni bune colegii. Băiatul a ajuns să se masturbeze în timpul orelor, fără ca împotriva lui să poată fi luată vreo măsură! Cazul e cunoscut de direcțiunea școlii și Inspectoratul Școlar, care susțin că nu pot face nimic, din cauza legislației.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.