Social articole

Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică, din fonduri nerambursabile

Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică, din fonduri nerambursabile

Universitatea de Vest din Timișoara a semnat contractul de finanțare din Fondul pentru Modernizare și a demarat implementarea proiectului „Dezvoltarea unei centrale fotovoltaice pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile în vederea asigurării autoconsumului pentru Universitatea de Vest din Timișoara, jud. Timiș”. Proiectul are perioada de implementare cuprinsă între 01.08.2024 – 31.07.2025 (dar nu

Întreruperi programate la furnizarea apei în judeţ marţi şi miercuri

Marți, 20 august, între orele 8-12, în Șipet vor avea loc lucrări de mentenanță la pompa din foraj. Pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei în localitate. Pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție, pe 20 august, între orele 8-12, presiunea va fi redusă în Vucova, iar pe 21 august, între aceleași ore,

Un nou început de săptămână canicular. 8 zile de cod roşu pentru Timiş

Căldură mare, mon cher! Meteorologii anunţă că luni şi marţi cea mai mare parte a ţării se află sub incidenţa unui Cod galben de caniculă. Valul de căldură va persista în toată ţara, 15 judeţe şi Capitala fiind sub Cod portocaliu, în timp ce pentru judeţele Timiş şi Arad a fost emis Cod roşu. În

A intrat în intersecţie pe „roşu” şi a făcut prăpăd! Accident grav în Timişoara

O lege elementară de circulaţie a fost călcată în picioare de un şofer „grăbit”, iar trei persoane, printre care şi un copilaş de doi ani au ajuns la spital. Un bărbat, de 48 de ani, a condus un autoturism pe Divizia 9 Cavalerie dinspre strada Demetriade, iar la intersecție cu Calea Sever Bocu nu a

De luni, modificări în circulația tramvaielor care întorc în bucla de la Gara de Nord

Ca urmare a unei adrese primite de la Compania Națională de Căi Ferate – CFR SA, STPT anunţă că, în perioada 19.08.2024 ora 04:00 – 08.09.2024, ora 24:00, vor avea loc mai multe modificări în circulația tramvaielor care întorc în bucla de la Gara de Nord. Aceste modificări sunt: Tramvaiele liniilor 1, 8 și 9

Întârzieri mari în circulaţia trenurilor în Vestul ţării, după ce o furtună puternică a rupt crengi pe care le-a dus pe calea ferată

Rafalele de vânt au rupt crengi care au provocat avarii pe calea ferată, tronsonul dintre Radna şi Vărădia (judeţul Arad) rămânând fără alimentare cu electricitate, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Mai multe trenuri înregistrează întârzieri, unele de peste patru ore, duminică, din cauza pagubelor produse de furtună. Mai multe trenuri care circulă pe Magistrala

Vreme instabilă: între furtuni în ţară şi Cod roşu de caniculă în Timiş

Meteorologii au actualizat avertizările de vreme severă pentru duminică, fiind emis Cod galben de furtuni pentru Maramureş, nord-vestul Moldovei, Munţii Apuseni şi Carpaţii Orientali. Totodată, cea mai mare parte a ţării se află sub incidenţa unui Cod galben de caniculă. Valul de căldură va persista în toată ţara, zece judeţe şi Capitala fiind sub Cod

Patru medalii obţinute de elevii români la Olimpiada Internaţională Ştiinţele Pământului de la Beijing. O distincţie vine la Timişoara

Lotul României a obţinut patru medalii – una de aur, una de argint şi două de bronz – la Olimpiada Internaţională „Ştiinţele Pământului” care a avut loc, în perioada 8-16 august, la Beijing, în China. Ministerul Educaţiei a informat faptul că echipa României, condusă de Cătălina Şerban, inspector şcolar în cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului

Incendiu de proporţii lângă Timişoara. Locuitorii au fost avertizaţi prin RO-Alert

Panică în apropierea Timişoarei. Un incendiu de vegetaţie extrem de violent a izbucnit pe Calea Urseni, ameninţând să distrugă mai multe case din zonă. Flăcările uriaşe s-au extins cu rapiditate şi au creat panică printre locuitori. Mai mulţi oameni au sunat la 112, iar pompierii salvatori au început lupta cu flăcările. „Pompierii din cadrul Detașamentelor

politia

Ucrainean „mort” de beat a băgat un tânăr în spital şi a fugit de la faţa locului

Vineri, în jurul orei 01:40, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizați să intervină la un accident rutier soldat cu o victimă. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un autovehicul care se deplasa pe Calea Circumvalațiunii din Timișoara, dinspre Gheorghe Lazăr înspre Piața Consiliul Europei, la un moment dat ar fi intenționat să

Primăria Timişoara, Poliţia Locală şi Retim, acţiune comună pentru prevenirea abandonului de deșeuri pe domeniul public

Polițiștii locali, împreună cu angajați ai Primăriei Timișoara și ai societății Retim au întreprins o acţiune   pe trăzile Mătăsarilor și Titulescu pentru prevenirea abandonului de deșeuri. Au fost verificate  50 de imobile, iar cinci persoane au fost sancționate, dintre care una cu 45.000 de lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat, împreună

Banatul, din nou polul căldurii din România. Cod roşu!

Şapte judeţe se află joi sub avertizare cod roşu de caniculă, temperaturile putând ajunge la 41 de grade.. Pentru alte zone au fost emise coduri galben şi portocaliu. Vezi harta în articol! Judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se vor afla sub avertizare cod roşu, fiind anunţat val de căldură persistent, caniculă,

STPT atrage atenţia asupra unor informaţii false. Nu există oferte speciale de carduri de transport

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunţă că recent au apărut în mediul online informații false care induc în eroare publicul călător cu privire la o ofertă specială de carduri de transport.  Fotografiile și textele care circulă pe rețelele de socializare, prezentând așa-numite carduri de transport cu valabilitate nelimitată pentru o perioadă de 6 luni,

Mare sărbătoare pentru toţi credincioşii. Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare

Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de ortodocși și catolici în fiecare an, pe 15 august. Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, marchează trecerea de la vară la toamnă. Sărbătoarea este cunoscută în Apus sub numele de Înălțarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Nu se știu însă cu exactitate nici anul,

Epilator sau Aparat de ras: Ce să alegi pentru o piele catifelată?

În căutarea unei pieli fine și catifelate, multe persoane se întreabă care este cea mai bună opțiune: epilatorul sau aparatul de ras. Fiecare metodă de îndepărtare a părului are propriile sale avantaje și dezavantaje, iar alegerea potrivită depinde de preferințele personale și de tipul de piele. În acest articol, vom explora caracteristicile fiecărei metode, beneficiile

A furat alcool dintr-un magazin, dar a fost prins în flagrant de poliţiştii locali

Un bărbat care a sustras produse, în special băuturi alcoolice, a dintr-un magazin din zona Pieței 700, a fost surprins în flagrant de poliţiştii locali.  Tot poliţiştii locali au prin doi tineri care consumau substanțe interzise în zona Gării. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Patrulare și Control Spațiu Public au efectuat, în ultimele zile, verificări

Magazinele PPC Energie din judeţele Timiş, Caraş–Severin, Arad și Hunedoara vor fi închise în data de 15 august

Magazinele PPC Energie din judeţele Timiş, Caraş–Severin, Arad şi Hunedoara vor fi închise joi, 15 august 2024, zi liberă legală. Serviciul de call center va fi disponibil în această zi numai pentru informații în sistem automat, precum transmiterea indexului, detalii despre factură și sold. În celelalte zile, magazinele PPC Energie vor funcţiona după programul obişnuit.

Top