Sport articole

Luptătorii Timişoarei au luat cu asalt litoralul într-o aventură sportivă, dar şi de vacanţă

Luptătorii Timişoarei au luat cu asalt litoralul într-o aventură sportivă, dar şi de vacanţă

Warriors Timișoara s-a prezentat la celălalt capăt de ţară, Constanţa, cu circa 50 sportivi (cel mai mare număr de sportivi din țară), la toate categoriile participante (o grupă de U8, o grupă de U12 și 2 grupe de U10 din care una în colaborare cu CSS Bega Timișoara) la prima etapă naţională a Campionatului de

Anca nu a simțit iarba londoneză. Eșec în primul tur la Wimbledon

Ce se anunța o poveste frumoasă, s-a terminat înainte de a începe. Dacă anul trecut câștiga patru partide la rând, trei în calificări și unul pe tabloul principal, iată că în ediția 2025 a turneului turneelor, Wimbledon, timișoreanca noastră Anca Todoni a pierdut din primul tur. Sportiva bănățeană era favorită în meciul cu moldoveanca ce

SCM Poli transferă pe bandă rulantă! Au venit deja şase jucători

După ce au scăpat de retrogradare prin participarea la baraj, planurile prim-divizionarei de handbal SCM Poli s-au schimbat. Echipa vrea să revină în top şi a adus şase jucători noi, trei dintre ei de la Constanţa, aduşi special de antrenorul George Buricea. Primul dintre sportivi vine să întărească poarta alb-violetă. Dan Vasile este un portar

Generaţia 2015 a CFR-ului are o vară încărcată şi tocmai s-a întors cu un premiu important din Bulgaria

Sibiu, Cluj, Serbia – Belgrad, Bulgaria – Varna, au fost ultimele opriri ale CFR-ului timişorean cu ai ei generaţie de excepţie 2015. Au fost patru turnee foarte bune, cu multe partide de înaltă ţinută şi multe premii. „Am făcut meciuri foarte bune fiind apreciaţi de toată lumea mai ales la ultimul, din Bulgaria. Am ieşit

Bogdan Vasile este primul transfer al Dumbrăviţei

CSC Dumbrăviţa anunţă că mijlocaşul Bogdan Vasile, ultima dată la Câmpulung Muscel, dar cu evoluţii bune şi în tricoul Politehnicii este primul transfer din perioada de mercato. Născut la 2 februarie 1995, la Lipova, a fost format la Academia Gheorghe Hagi, iar apoi a avut următorul traseu: FCSB, Viitorul Constanța, FC Voluntari, Chindia Târgoviște, Dunărea

Anca Todoni va juca împotriva Cristinei Bucșă în primul tur la Wimbledon

După ce a avut ghinion la precedentele două turnee de Mare Șlem, unde a evoluat contra campioanei olimpice Qinwen Zheng și a numărului 3 din lume, Jessica Pegula, în fine, timișoreanca Anca Todoni are un meci accesibil în manşa inaugurală de la Wimbledon. Anca Todoni (20 ani, 90 WTA), care anul trecut a ajuns în

Dumbrăviţa s-a reunit cu gândul la Liga 2

A sunat clopoţelul reunirii la Pădurea Verde. CSC Dumbrăviţa a început astăzi pregătirile pentru noul sezon. Pe gazonul stadionului „Ștefan Dobay” au fost prezenți 24 de jucători la primul antrenament al verii – mulți dintre ei jucători aflați în probe sau juniori promovați din cadrul Academiei CSC Dumbrăvița. Marea majoritate a celor care s-au prezentat

Campioana la rugby a avut 14 jucători pe lista convocărilor, dar din cauza accidentărilor au rămas 8

Naționala de rugby a României se află în pregătire centralizată la București, în vederea participării la Turneul de Vară World Rugby. Stejarii vor pleca pe 28 iunie în America de Sud pentru a disputa trei meciuri de verificare, cu Chile (la 5 iulie), Uruguay (12 iulie) și Argentina XV (18 iulie), a doua echipă a

Lugojul, doar egal acasă cu CSM Tg. Jiu, iar calificarea se joacă în oraşul lui Brâncuşi. Cum stă Timişul la capitolul baraje

S-au ţinut reciproc în şah. Două echipe cu bugete „babane” s-au întâlnit pe stadionul Tineretului, în prima manşă a barajului de promovare în Liga 3, CSM Lugoj şi CSM Tg. Jiu. Partida a fost extrem de echilibrată, ambele grupări abordând jocul cu prudenţă maximă. În prima parte a părut că oaspeţii sunt în prim-plan, lugojenii

SCM USV Timişoara, campioană absolută. A venit şi titlul la rugby în 7

Echipa bănăţeană a cucerit titlul național la rugby în 7. Timișoara a revenit după 14 ani în întrecerile de rugby în 7 și a făcut un sezon perfect. SCM USV Timisoara a câștigat toate cele zece meciuri disputate în acest campionat. În play-off-ul disputat la București, alb-violeții au trecut cu 48-7 de CSU Phoenix Brasov,

Familia Cerneteazului s-a reunit pentru un meci de gală

Una dintre cele mai apreciate „familii” ale fotbalului judeţean este fără îndoială Unirea Cerneteaz. Se zice că cine a băut acolo apă, sau după caz o bere, două, după un meci de fotbal, s-a întors întotdeauna la locul faptei. Şi nimeni nu a ştiut mai bine să-şi motiveze băieţii ca Lenuţa Tiuch, doamna fotbalului din

Florin Fabian este noul antrenor al Dumbrăviței

După despărțirea amiabilă de Cosmin Stan, Dumbrăvița a găsit repede înlocuitor. Este vorba despre sătmăreanul Florin Fabian, care a mai lucrat în Timișoara, și ca jucător, și ca antrenor. Născut la 23 august 1974, la Satu Mare, a fost crescut la clubul fanion al orașului natal, Olimpia, pentru care a debutat la nivel de seniori

Rugbiștii bănățeni merg la București după aur

Campionatul Național de rugby în 7, pentru seniori, se încheie sâmbătă (21 iunie), la București. Echipa viola va evolua în play-off, în grupul de opt echipe care se bat pentru titlul național. Sferturile de finală aduc duelul SCM USV Timisoara-CSU Phoenix Brașov, la ora 10:20. În cazul unei victorii, Timișoara joacă semifinala de la ora

Cupa României a ajuns la Carani

Echipa Sânandrei Carani a câştigat în premieră Cupa României, faza judeţeană şi va reprezenta Timişul în faza naţională a competiţiei. Vicecampioana judeţului Timiş a trecut în marea finală, pe arena din Parţa, de o specialistă a competiţiei, CSU UVT. A fost 2-0 (0-0), după o primă repriză foarte echilibrată şi o a doua, mult mai

De la Dumbrăviţa deocamdată doar se pleacă! Echipa de la Pădurea Verde se pregăteşte totuşi de… Liga 2

CSC Dumbrăviţa anunţă despărţirea de antrenorul alături de care s-au făcut cele mai mari performanţe. La capitolul plecări se află şi golgheterul Nicu Modan. „Se încheie, astfel, cel mai important capitol din istoria fotbalistică a Dumbrăviței. Patru sezoane, 118 meciuri oficiale, victorii de neuitat și, cel mai important, ridicarea unei ștachete a performanței pentru clubul

18 iunie 1990 şi 1994: Mulţumim pentru amintirile cu Argentina, Maradona, Roti şi Columbia/VIDEO

Amintiri din altă viaţă, amintiri de când eram mari de tot. Amintiri din vremea când trebuia să vă facem statui. Pe 18 iunie 1990 făceam egal cu campioana lumii, Argentina, şi ne calificam în optimilei Coppei del Mondo. Pe 18 iunie 1994 începeam campania de la World Cup cu un neverosimil 3-1 cu cea mai

Super-viteză pe un traseu solicitant! Timişorenii Radu şi Nicolas Benea au scris istorie la Harghita Challenge

Recorduri şi amintiri de neuitat pe un traseu dificil. Nimic nu este însă imposibil pentru duo-ul tată fiu, Radu şi Nicolas Benea. Etapa Harghita Challenge a adunat la start un număr record de 80 de piloți, marcând una dintre cele mai competitive runde ale sezonului din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Echipa Canova Racing

Finala se joacă miercuri la Parța! UVT Ripensia și Caraniul joacă cu trofeul pe masă

Miercuri, de la ora 18, se va desfășura pe arena din Parța ultimul act al Cupei României, faza județeană. Câștigătoarea nu va intra doar în posesia doritului trofeu ci se va califica și în faza națională a competiției. CSU UVT a jucat în ultimii ani de trei ori finala, dar a câștigat doar ediția din

Warriors, participare onorabilă la turneul final la rugby U14

În perioada 13-15 iunie s-a desfășurat la Cluj-Napoca Turneul Final de U14 (născuți 2011-2012-2013) al Campionatului Naţional de rugby! Au participat cele mai bune echipe din ţară. Warriors Timişoara s-a prezentat cu cea mai tânără echipă din campionat și la final, a reușit să obțină un onorant loc 8, după multe meciuri intense şi spectaculoase.

Patrick Pascotă, locul doi la primele două participări în Campionatul European, pe urmele tatălui său

La primul contact cu Campionatul European de motociclism viteză ”Alpe Adria”, tânărul pilot Patrick Pascotă a reușit să-și adjudece poziția secundă în ambele etape desfășurate în acest weekend, competiție pe care tatăl său, Ionel Pascotă, o câștiga în 2007. Cele două curse au contat și pentru Campionatul Național, acolo unde a urcat pe cea mai

Top