Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al acțiunii este Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Județul Timiș.
Iar pe locația fostului stadion se va ridica un cort. Programul îmbină arta circului profesionist cu momente dedicate sărbătorilor de iarnă, oferind copiilor și familiilor o nouă opțiune de petrecere a timpului liber împreună.
Pentru desfășurarea evenimentului, plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat darea temporară în folosință gratuită a terenului, disponibil în această perioadă deoarece nu a fost încă predat constructorului noului stadion.
Evenimentul are o importantă componentă socială. Astfel, copiii din casele de tip familial din cadrul DGASPC Timiș vor beneficia de acces gratuit la spectacole, în grupuri organizate. Totodată, potrivit propunerii organizatorului, pentru fiecare adult care achiziționează un bilet, un copil cu vârsta de până la 10 ani beneficiază de acces gratuit în sectoarele Tribuna B sau Tribuna C. Condițiile finale de acces și programul reprezentațiilor vor fi comunicate de organizator în perioada următoare.











































Comentarii prin facebook